Reclamă
Emmanuel Carrère, unul dintre cei mai străluciți scriitori contemporani nu doar din Franța natală, ci din întreaga lume este practicant al yoga și al meditației de peste trei decenii. Relația sa constantă și specială cu această practică spirituală orientală urma să fie subiectul unei cărți „subtile și hazlii”. Însă, rezultatul a fost cu totul altul – surprinzător poate și pentru autor, dar mai ales pentru toți cei care au citit volumul Yoga, publicat de Editura Trei. Considerat carte-cult și una dintre cele mai tulburătoare confesiuni autobiografice, Yoga este ca o lume în sine, un continent devastat de conflictele istoriei și de lupte interne, pe care însă răsare, dătător de speranță, în fiecare dimineață, soarele.
Pornind de la dorința de a scrie despre practica yoga, Emmanuel Carrère le dezvăluie cititorilor un episod de doar doi ani și jumătate din viața sa. Aceștia au însemnat atentatul de la Charlie Hebdo și moartea unui amic de-al său, finalul unei căsnicii, înstrăinarea unei iubiri, o prăbușire în depresie melancolică pe care a trebuit să o trateze patru luni la spital (timp în care a cerut eutanasierea), criza refugiaților și multe alte momente tragice sau dătătoare de speranță, abisuri sau culmi sufletești, experiența iadului în interiorul său, dar și o vreme de 5 secunde cât a întrezărit Paradisul.
Reclamă
Ce este meditația și cel rol are yoga în tot acest peisaj emoțional complex?
Yoga „face parte dintre disciplinele orientale care vizează ca prin intermediul corpului, prin exerciții să provoace schimbări la nivelul conștiinței, o expansiune a acesteia, o mai bună cunoaștere a sinelui. Și în consecință, un raport diferit, mai bun, cu sinele și cu lumea”, explică Emmanuel Carrère într-un interviu în premieră în România acordat jurnalistei Alida Mocanu pentru Editura Trei. Indiferent cât de zguduitoare au fost evenimentele prin care a trecut, yoga și meditația au fost prezențe constante în viața scriitorului. Ele au avut rolul de a-l ajuta să devină „un om mai bun — un pic mai puțin ignorant, un pic mai liber, un pic mai iubitor, un pic mai puțin împovărat de propriul ego, postulez că e același lucru. Și încerc să devin un om mai bun pentru că voi deveni astfel un scriitor mai bun”, mărturisește Emmanuel Carrère cu o tulburătoare sinceritate. În Yoga, scriitorul francez oferă mai multe definiții meditației, nu provenite din cărți, ci din experiența sa de viață:
- „Meditația este să fii așezat în tăcere, nemișcat”.
- „Meditația este tot ceea ce se petrece în conștiință în timpul în care ești așezat în tăcere, nemișcat”.
- „Meditația este ivirea înăuntrul sinelui a unui martor care observă vârtejul gândurilor fără să se lase dus de ele”.
- „Meditația este descoperirea că ești altceva decât cel care spune întruna: eu! eu! eu!”
- „Meditația este când te cufunzi înăuntrul sinelui și sapi tunele, construiești baraje, deschizi noi căi de circulație și provoci nașterea a ceva și ajungi în bolta deschisă”.
- „Meditația este când afli în străfunduri o zonă iradiantă și secretă, unde ești bine”.
- „Meditația este când te detașezi, nu mai aștepți nimic, nu mai încerci să faci nimic. Meditația este când trăiești în clipa prezentă”.
Tot ce este făcut cu iubire și seriozitate este yoga consideră Emmanuel Carrère, iar scopul ultim al acesteia este pentru el „câștigarea unei profunzimi strategice”, după cum mărturisește în interviul acordat Alidei Mocanu pentru Editura Trei. Scriitorul francez conferă termenului provenit din științele militare o conotație filozofică. În fața agresivității vieții, ca linie de apărare față de tot ce ne-ar putea răni și deturna de la sensul firesc al existenței este nevoie să găsim un loc unde să ne simțim protejați. În viziunea lui Emmanuel Carrère, yoga ne ajută „să regăsim mai mult spațiu să ne retragem în profunzimea noastră față de agresivitatea lumii”.
Interviul acordat de Emmanuel Carrère jurnalistei Alida Mocanu
Cartea poate fi comandata aici: Yoga, Emmanuel Carrère
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa