Reclamă
Unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori din întreaga televiziune românească este Dan Negru, cel care a avut numeroase emisiuni și încă mai are, cel cu care tot românul își petrece revelionul cât și cel ce reușește să se menținp în top-ul celor mai buni prezentatori din țara noastră.
Totuși, și Dan Negru este o persoana obișnuită ca oricare alta în viața de zi cu zi. Cu toate că nu duce lipsă de bani având la activ și o agenție de imobiliare, acesta este conștient că prețurile pentru viitoarele vacanțe la mare sau la munte, vor crește considerabil lucru ce nu-l încântă absolut deloc. Este un lucru de la sine înțeles deoarece după întreaga perioadă de izolare toți oamenii abia așteaptă o vacanță bine merită și sunt dispuși să plătească sume chiar și de două ori mai mari decât erau înainte de pandemie.
Reclamă
Dan Negru a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care îi sfătuiește pe toți românii să opteze pentru vacanțe la noi în țară, întrucât a făcut comparații cu prețurile din afară.
„Grecii și bulgarii își deschid litoralul de la 1 iunie și i-au invitat și pe români sa o facă, dar oficialitățile zic că românii vor prefera turismul românesc vara asta. Deci asta însemnă consumați produse românești? În Grecia sau Bulgaria, cazurile de îmbolnăviri sunt cu mult sub România! Adică, ăia ar trebui să se sperie de noi și nu invers. Închideți granițele și consumați produsele românești ale ălora care au dat tunuri și au acu’ hotelurile lui Ceaușescu. Pe 5 iunie am găsit o ofertă la Mamaia. 965 euro/ noapte?”
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa