Ce mesaj a transmis Adela Popescu, în ziua de Sfântul Gheorghe. – Monden
Home > Ştiri mondene > Ce mesaj a transmis Adela Popescu, în ziua de Sfântul Gheorghe.

Reclamă

Ştiri mondene

Ce mesaj a transmis Adela Popescu, în ziua de Sfântul Gheorghe.

Ce mesaj a transmis Adela Popescu, în ziua de Sfântul Gheorghe.

Reclamă

Cu ocazia zilei de Sfântul Gheorghe, așa cum toți ce ce poartă acest nume sau nume derivate din aceata s-au sărbătorit ieri, în cadrul restrâns al familiei, așa cum se poate pe timp de pandemie și de distanțare socială. Tot ieri și Adela Popescu și-a sărbătorit tatăl, cu ocazia zilei de nume. Iar un moment prielnic pentru a o vedea alături de tatăl ei pe prezentatoare TV a fost chiar cel în care ea a postat o poză cu el, pe pagina sa oficială de Instagram.

Reclamă

Originară din Vâlcea, din satul Șușani, acolo Adela Popescu poate spune și cu inima că este acasă. Frumoasa prezentatoare s-a mutat în București încă din clasa a VIII-a, unde a locuit alături de frății ei mai mari, Călin și Bogdan și unde a putut să își finalizeze studiile. A avut primul său rol în televiziune deja la 19 ani, când a jucat în “Numai iubirea”, iar aceasta a fost doar rampa de lansate ce a propulsat-o pe Adela Popescu în lumea și industria televiziunii. Și cu toate că se află de atâția ani pe micile ecrane, despre părinții ei nu se cunosc prea multe lucruri. Mama ei a mai apărut în diverse postări de pe conturile sale de socializare, pe când pe tatăl său nu prea l-a expus publicului larg.

 

Dar, cu ocazia zilei de nume, Adela a făcut o excepție și a postat o poză superbă în care se îmbrățișa cu tatăl ei, iar ca descriere a adăugat mesajul:

„La multi ani, tatal meu minunat! ❤️”.

Bineînțeles că nu a durat prea mult până ce comentariile din partea tuturor fanilor și urmaritorilor Adelei au început să apară, fiind numai urări de bine sonde sănătate, adresate ei, tatălui ei și întregii familii.

 

Citeste si