Reclamă
Anul 2021 este aproape de a se încheia, iar mulți dintre români nu au apucat să își ia toate zilele de concediu. Această situație este des întâlnită la angajații din sistemele esențiale, dar și la cei din domeniul privat, care nu se îndură să își ia liber. Acum, pe final de an, mulți dintre angajați se întreabă ce vor face cu zilele rămase. Ei bine, legea este foarte simplă.
Potrivit legilor din România, angajaţii care nu şi-au luat cele 21 de zile legale minime de concediu de odihnă pentru anul 2021 pot cere angajatorului să le acorde până la jumătatea anului 2023. Aceștia trebuie să prezinte însă motivul real pentru care nu au putut să își ia liberul care li se cuvine, la momentul necesar.
Reclamă
Ce prevede Codul muncii pentru angajaţi
Angajații își pot cunoaște drepturile legate de zilele libere anuale cu ajutorul Articolului 144. Este vorba despre documentul care descrie intangibilitatea dreptului la concediu de odihnă. Iată principalele idei ale hotărârii:
În alineatul 1 este prevăzută decizia ca toți salariații să aibă dreptul de a fi plătiți pentru concediul anual, iar la alineatul doi se precizează faptul că dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunţări sau limitări.
Tot la acest capitol este enumerat și Articolul 146. Este vorba despre documentul privind Efectuarea şi compensarea concediului de odihnă. Potrivit acestei norme legislative, concediul de odihnă se efectuează în fiecare an.
Ce este prevăzut în Alineatul 2
„(2) În situația în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parţial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual”
Alineatul trei al Articolului 146 face referire la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat. Aceasta poate fi aprobată prin lege numai în cazul încetării contractului individual de muncă. Conform prevederilor Codului Muncii, zilele de concediu neefectuate în anul 2021 se pot lua până la data de 30 iunie 2023.
Dacă la cele mai multe locuri de muncă întâlnim dreptul la cele 21 de zile lucrătoare, există și câteva instituții, mai ales publice, în care numărul zilelor de concediu care îi revin pe drept unui angajat să fie mai mare de 30. Acestea sunt însă date „la rând”, atât lucrătoare, cât și nelucrătoare și, de cele mai multe ori, numărul lor este calculat în funcție de vechimea fiecărui angajat în parte.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri