Reclamă
Simona Hapciuc și Albert Oprea au concurat în primul sezon Survivor România. Deși au fost în echipe diferite, se pare că între cei doi s-a legat o relație destul de strânsă. Simona a făcut parte din echipa Faimoșilor și a fost eliminată la scurt timp de la începerea competiției, pe când Albert a fost la Războinici și a ajuns chiar aproape de marea finală, fiind susținut și votat în număr foarte mare de publicul de acasă.
Întrebarea la care toți vor răspuns: care este relația dintre ei?
După diferitele poze ce au tot apărut cu ei în mediul online, toată lumea vrea să afle ce relație este între cei doi și dacă sunt sau nu iubiți, mai ales că asta dau de înțeles prin multele postări de pe Instagram. Ba chiar mai mult, se pare că au și ieșit în mall împreună. Simona l-a filmat pe Albert în timp ce stătea la coadă să ia de mâncare, iar ea îl aștepta la masă. O altă postare, publicată pe Instastory, arată cum cei doi au ieșit și la plimbare prin parc. De data aceasta nu au fost singuri, ci i-a însoțit și Alin Sălăjean, fostul coechipier și bun prieten al lui Albert de la Războinici.
Reclamă
Nici fotografia de mai jos și nici comentariile strânse nu ne-ar putea face să credem altceva decât că cei doi formează cu adevărat un cuplu la început de drum.
Vezi această postare pe Instagram
Simona sparge toate zvonurile și vorbește despre relația cu Albert
Simona a oferit declarații în exclusivitate pentru cancan.ro despre adevărul din spatele relației ei cu Albert. Era de așteptat că vor vorbi despre asta, întucât tabloidele și lumea speculează că între ei este mai mult decât o simplă prietenie.
„Între mine și Albert este o foarte frumoasă relație de prietenie, care se bazează pe respect și apreciere și tocmai acest respect pe care îl avem unul pentru celalalt nu ne permite să depășim anumite limite.
Dacă ne iubim? Da, ne iubim ca și prieteni, petrecem timp împreună și discutăm despre planurile de viitor ale fiecăruia, dar suntem amândoi conștienți de frumusețea relației dintre noi așa cum este acum, și nu am îndrăzni să o stricam doar de dragul de a încerca o relație amoroasă.”, a povestit Faimoasa pentru sursa menționată anterior.
De asemenea, blondina a ținut să precizeze și că vor păstra aceeași relație strânsă de prietenie chiar și după ce fiecare își va găsi jumătatea. Simona nu-și dorește un bărbat în viața sa la momentul actual, simțindu-se foarte bine așa cum este. Se focusează pe creșterea și educația lui Dimi, băiețelul ei. De asemenea, consideră că relația dintre ea și Albert nu merită să fie stricată, conexiunea lor fiind una pură, specială și pe care nu o poate avea cu oricine.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa