Reclamă
Norii Shelf-Cloud au ajuns deasupra României, marţi seară, prevestind furtuna. Plouă în majoritatea zonelor din ţară, iar temperaturile vor scădea cu până la 10 grade.
Furtunile au lovit marţi seară mai multe zone din ţară, iar vântul a pus la pământ copaci.
Reclamă
În Dâmboviţa, la Găeşti, natura a creat un peisaj spectaculos marţi seară, odată cu apariţia norilor de tip Shelf-Cloud.
Şi locuitorii din Răscăeți au observat pe cer nori ciudaţi care au prevestit furtuna.
În Crâmpoia, o comună din Olt, a fost un nor arcus de joasă altitudine.
Apariția norilor de tip Shelf-Cloud reprezintă un semn clar de furtună. Aceşti nori se dezvoltă atunci când se face schimbul de masă de aer cald și rece.
„Sunt nori de furtună, nori cumulonimbus, care în traducere ar însemna nori de tip sertar, care se dezvoltă atunci când se face schimbul de masă de aer cald și rece, pentru că aerul cald în față are o mișcare ascendentă lentă, fiind înlocuit de aerul rece care se prăbușește în spatele benzii formate pe cer.
Sigur că această bandă, așa cum spuneam, reprezintă practic zona de contact dintre mișcarea ascendentă a aerului cald și cea descendentă din spate a aerului rece.
Sunt prevestitori de furtună și sunt asociați cu fenomenele de instabilitate atmosferică accentuată. Într-adevăr, sunt spectaculoși, având în vedere modul de producere, practic geneza lor și modul cum aerul cald este înlocuit de aerul rece și practic prăbușirea care determină acea bandă formată pe cer”, a spus Elena Mateescu, anul trecut, la Antena 3 CNN.
Furtună în Capitală. Copaci căzuţi în mai multe zone din Bucureşti
Pompierii din Bucureşti au intervenit, marţi seară, în mai multe zone din oraş, după ce au fost semnalaţi copaci căzuţi. Nu au fost anunţate victime.
Mai multe judeţe, inclusiv Capitala, se află de marţi până miercuri dimineaţă, sub avertizare cod galben de instabilitate atmosferică, în acelaşi interval, mai mult de jumătate de ţară aflându-se sub cod portocaliu de vijelii.
ANM a emis cod portocaliu de vreme rea
Fenomenele de instabilitate atmosferică severă sub Cod portocaliu afectează, până miercuri la ora 10:00, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Munteniei, jumătatea de nord a Moldovei, precum și local Banat și Maramureș.
În aceste regiuni se vor înregistra averse torențiale, intensificări scurte ale vântului și vijelii, cu rafale de 70-90 km/h, descărcări electrice și grindină. De asemenea, cantitățile de apă vor fi de 25-40 litri/mp, iar pe arii restrânse pot depăși 50-70 litri/mp, atât în intervale scurte de timp, cât și prin acumulare.
„Va ploua într-o zi cât într-o lună”. Autoritățile sunt în alertă. A fost convocat Comitetul pentru Situații de Urgență
ANM a emis și un Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat, valabil între 2 iulie, ora 10:00, și 3 iulie, ora 10:00, pentru cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei, precum și sud-vestul Dobrogei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
În Crișana, nord-vestul Transilvaniei și local în Banat, Maramureș, Muntenia și Moldova, se vor înregistra perioade de instabilitate atmosferică, manifestate prin averse torențiale, intensificări ale vântului (rafale de 50-70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice.
Cantitățile de apă pot depăși izolat 40 l/mp. Miercuri, 3 iulie, fenomenele de instabilitate atmosferică vor persista în centrul și estul țării.
Specialiștii INHGA au emis avertizări hidrologice Cod Galben și Cod Portocaliu pentru râurile din bazinele hidrografice Tisa (intrarea în țară), Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișul Repede, Crișul Negru, Crișul Alb, Mureș, Bega, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Dunăre (afluenții mici amonte de S.H. Calafat), Jiu, Olt, Argeș, Ialomița, Siret și Prut, valabile între 2 iulie, ora 12:00, și 3 iulie, ora 16:00.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa