Reclamă
Pe 5 iunie 1883, cu prilejul dezvelirii statuii lui Ștefan cel Mare, senatorul Petru Grădișteanu a ținut, în sala Teatrului Național din Iași, un discurs care a făcut istorie, la sfârșitul căruia Regele Carol I i-a strâns mâna și a ciocnit cu el. Ziarul L’Independence Roumaine a publicat discursurile rostite cu acea ocazie, amintind că Petre Grădișteanu s-a referit la Bucovina, Transilvania si Banat ca la pietrele nestemate ce lipsesc din coroana regală română.
Reprezentantul austro-ungar la București, von Mayr, a solicitat ministrului său de Externe instrucțiuni privind atitudinea Cabinetului de la Viena fata de discursul rostit de senatorul Grădișteanu la banchetul ce a urmat dezvelirii statuii lui Stefan cel Mare, care făcea o „aluzie nevoalată” la provinciile românești aflate sub stăpânirea Monarhiei dualiste.
Reclamă
Cercurile diplomatice austro-ungare aveau să insiste pe lânga Guvernul României pentru o dezmințire fermă, pentru „dezavuarea deschisă a aspirațiilor împărtașite de Grădișteanu” , mai ales după ce acesta, nemulțumit că nu au fost reproduse cu exactitate în presă cuvintele ce le rostise, publică o scrisoare în ziarul „România liberă”, în care reproducea integral textul discursului adresat monarhului și unde se menționa la un moment dat că toți oamenii politici văd în Carol I „nu pe Regele României, ci pe Regele românilor”, după cum, cu ajutorul tuturor, „Majestatea Voastră va recăpăta pietrele scumpe care mai lipsesc din coroana lui Ștefan cel Mare”.
Mai mult, Grădișteanu ținea să sublinieze, într-o notiță explicativă finală, că sentimentele pe care le exprimase erau sentimentele tuturor românilor și „indiferent ce s-ar spune, indiferent ce s-ar face, nimeni nu le va putea pe nici stinge, nici sufocă” .
„Marea horă a unirii tuturor Românilor”
Peste aproape două decenii, duminică, 14 Iulie 1902, la dezvelirea bustului lui Mihai Eminescu, ridicat de prințul Leon Ghika pe moșia sa de la Dumbrăveni, Petru Gădișteanu a recidivat.
Iată mărturia pe care ne-a lăsat-o Corneliu Botez în cartea sa „Omagiu lui Mihail Eminescu, cu prilejul a 20 de ani de la moartea sa”, apărută la Atelierele grafice „Socec”, Bucureşti, în 1909:
„D. Petre Grădişteanu se urcă lângă bustul lui Eminescu şi zice, cu glas tare şi emoţionat: „Daţi-mi voie să mă sprijin de această statuie a marelui poet român, pe care îl sărbătorim cu toţii, a poetului român prin excelenţă, mulţumită nu numai versurilor sale, ci şi inimii sale, care a cuprins România întreagă, şi, fără să cercetez trecutul, să mă inspir de la dânsul, căci profet este poetul şi, dar, inspirat de la dânsul, să văd înainte-mi viitorul ţării acesteia, aşa cum se arată ochilor mei.
Vorbesc în numele meu personal, fără nici o calitate oficială şi fără ca nimeni să fie legat prin cuvântarea mea. Acum câţiva ani, cu ocazia dezvelirii statuii lui Ştefan cel Mare, constatam că lipsesc câteva pietre de la coroana marelui Domn al Moldovei şi, grăind, tot ca particular, manifestam surprinderea inimii, care era şi este suspinul inimii întregii Românii, ca acele pietre scumpe să-şi reia locul lor natural.
Azi, însă, când un ministru al monarhiei vecine, Vlasics, cutează, în contra legii naţionalităţilor, domnitoare în ţara lui, să-şi propună ca ţel maghiarizarea tuturor naţionalităţilor de sub coroana lui Sf. Ştefan, ca să ajungă la 40 milioane maghiari, permis cred că-mi este mie, simplu cetăţean român, uzând de drepturile recunoscute mie de lege şi Constituţiune, şi întrucât nici o jignire şi nici o turburare nu voi să aduc statului vecin, să prevăd că, într-un viitor mult mai apropiat decât aţi putea crede, vom fi 12 milioane de români laolaltă.
În tinereţea mea cea mai fragedă, am jucat Hora Unirii Moldovei cu Muntenia; Dumnezeu ne va ajută să jucăm, împreună, cu toţii, marea horă a unirii tuturor Românilor.
Neamul meu se trage de la Alba-Iulia, şi două sentimente îşi împart inima mea, dragostea nemărginită ce am pentru fetiţa mea şi dragostea ce am către ţară. Aceste două iubiri le confund într-una singură şi sunt convins că pronia cerească mă va învrednici să sărut cununia fetiţei mele în Alba-Iulia, în ţară, la noi.
Ceea ce Mihai Viteazul, Domnul român dinaintea căruia M. S. Regele a primit, 20 ani, consecutiv, defilarea armatei sale, a realizat, pentru o clipă, e peste putinţă ca Carol I de Hohenzolern să nu îndeplinească pentru vecie.
E peste putinţă ca România, fiica mândra a Romei, să nu devină falnica stâncă, care să reziste tuturor competiţiunilor neamurilor diverse, care ar tinde să năvălească asupra orientului european. Pentru aceasta, România trebuie să stea liberă şi independentă pe Carpaţi şi aceasta va fi!”.
În Coaliţia de la Mazar Paşa
Născut pe 24 februarie 1839, ca urmaș al unei vechi familii de boieri, Petru Grădişteanu a studiat dreptul la Paris. La venirea în ţară este numit procuror la Tribunalul Ilfov, după care va profesa avocatura, în 1889 fiind decan al baroului.
Conservator la începuturile activității politice, a făcut parte din Coaliţia de la Mazar Paşa, care a pus, în 1875, bazele Partidului Naţional Liberal. A fost, în mai multe rânduri, senator şi deputat, iniţiind câteva legi, printre care şi cea din 1877 privind „organizarea şi administrarea teatrelor” .
A fost primit ca membru onorific al Academiei Române în 1883 şi a devenit preşedinte al „Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor”. În 1898, ca director al Teatrului Naţional din Bucureşti a descoperit-o şi a angajat-o pe marea artistă Lucia Sturdza Bulandra.
Ca publicist, a devenit cunoscut, în 1873, odată cu fondarea „Revistei contimporane”. A murit pe 28 septembrie 1921, în București.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
