Reclamă
Pentru o lungă perioadă de timp, chef Florin Dumitrescu a încercat din răsputeri să se lupte cu kilogramele în plus. După o mulțime de diete și regimuri alimentare, acesta a ajuns să apeleze la o dietă cu varză, iar recent juratul de la „Chefi la Cuțite” a făcut publică o fotografie pe una din rețelele personale de socializare, prin care se mândrește cu rezultatele obținute de până acum.
Dieta pe care o ține chef Florin Dumitrescu este una de efect, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Se pare că până acum ceva timp, dintre cei 3 jurați, glumele despre siluetă au fost făcute pe seama lui chef Cătălin Scărlătescu, însă cei doi colegi ai săi au reușit să acumuleze câteva kilograme.
Reclamă
Cu toate acestea, juratul nu a stat pe gânduri și s-a apucat de diete, iar cea cu varză îi este cea mai potrivită de până acum. După cum știm, Florin Dumitrescu nu pare să fi avut o problemă cu kilogramele în plus și mereu s-a arătat fanilor cu o siluetă potrivită. Se pare că felurile de mâncare pe care aceștia le degustă sunt din ce în ce mai bune, iar jurații nu pot refuza să deguste farfuriile.
Astfel, de-a lungul timpului aceștia au mai acumulat câteva kilograme, însă nici unul dintre ei nu se lasă pradă felurilor de mâncare și kilogramelor în plus. Se pare că cel mai tânăr jurat din trio-ul de la „Chefi la Cuțite” este extrem de determinat să lupte împotriva kilogramelor și și-a propus să ajungă de la 92 de kg la 80 kg în decursul a 3 săptămâni, totul cu ajutorul dietei cu varză.
Kilogramele în plus nu sunt singura problemă
Se pare că chef Florin nu este deranjat doar de problema kilogramelor în plus, ci se confruntă și cu anumite dureri de spate din cauza greutății, astfel este mai determinat ca niciodată să își ducă planul la sfârșit. Fotografia pe care juratul a postat-o a venit însoțită de un mesaj pe măsură.
Vezi această postare pe Instagram
„M-am cam tras la față, zic că e bine. Mai ales că azi am scăpat de varză”, iar comentariile nu au încetat să apară.
Cât despre dieta pe care o ține, chef Florin Dumitrescu a declarat că este una extrem de dificilă și nu o recomandă nimănui, deoarece trebuie să consumi doar fructe și legume proaspete.
„În familia mea se mănâncă foarte sănătos şi am vrut să fiu pe aceeaşi lungime de undă cu fetele mele. Deşi m-a ajutat să dau jos câteva kilograme, dieta pe care am urmat-o nu o recomand nimănui”, declarase juratul în urmă cu ceva timp.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa