China între sentimentul de popor și revoluție. „China în zece cuvinte” de Yu Hua bestsellerul recomandat de Time

Mai jos am cuprins câteva momente cheie ale istoriei recente a Chinei. Fiecare în parte fiind prezentate din perspectiva istoricului chinez contemporan Yu Hua. Acesta, sub pretextul lingvistic ne spune ce anume înseamnă pentru el fiecare din cele zece cuvinte chinezești. Un exercițiu relevant pentru a ne ajuta să distingem între gândirea la nivel de individ și propagandă.

Importanța cuvintelor

Înțelegerea unei culturii străine este posibilă prin studierea, în primul rând, a limbii utilizate. Apoi, modul în care se raportează populația unei țări la alte culturi spune foarte multe despre valorile și cultura lui în sine. Pentru că ideile pe care le au oamenii despre necunoscut reflectă o parte din propriile obiceiuri și, mai ales, convingeri. Faptul că se crede despre unele cuvinte că sunt intraductibile poate să nu fie tocmai așa din punct de vedere tehnic, însă există un adevăr parțial în asta. Cum de altfel putem să spunem despre cuvântul românesc „dor”. Pe care, de exemplu, în limba engleză l-am putea traduce prin „to miss someone” sau „longing”, dar asta nu surprinde cu adevărat semnificația profundă a cuvântului.

Același lucru este valabil și pentru cele 10 cuvinte chinezești cheie explicate în cartea „China în zece cuvinte”. De exemplu, cuvântul „renmin”  a cărui semnificație este de „oameni” sau de „popor”. Dar nu traducerea cuvintelor îl interesează pe Yu Hua. Acesta urmărește să ne prezinte rolul jucat de fiecare cuvânt în parte în trecutul recent al Chinei. Ne conduce către Revoluția Culturală a lui Mao până la protestele din Pața Tian’anmen, urmate de dezvoltarea economică uluitoare. Fiecare cuvânt în parte este un concept prin care este portretizată țara care a fost martora uneia dintre cele mai radicale schimbări sociale și culturale din întreaga istorie a lumii.

Poporul și oamenii capătă sens în revoluție

Iar Yu Hua, autorul cărții „China în zece cuvinte”, ne invită să pornim într-o călătorie prin istoria recentă a Chinei. Începem de la cuvântul „popor”. Semnificația cuvântului reflectă cel mai bine evoluția țării de după 1949, când prin „popor” (renmin) se înțelegea că „Poporul este Președintele Mao și Președintele Mao este poporul”. Cuvântul „popor” începe să prindă putere în timpul Revoluției Culturale, pe când apărea acest slogan. Timp de 10 ani au existat tulburări mari din anul 1966. Mao Zedong, prin intermediul revoluției încerca să consolideze stăpânirea Partidului Comunist asupra puterii. Se încerca ștergerea tuturor rămășițelor pre-comuniste. Apoi, prin cuvântul „popor” se face referire la oamenii în sine care trăiesc în China. Spune el că termenul numea „muncitorii, țăranii, soldații, intelectualii și comercianții”.

Ideea sau conceptul de „popor” a jucat un rol esențial în programul comunist. Pentru că, în viziunea comunistă, se punea accentul pe colectiv, în detrimentul indivizilor. Prin urmare, niciun alt cuvânt nu putea să comunice mai bine viziunea socială a comuniștilor. O societate în care toți erau egali de la muncitori până la comercianți. Poporul care poate deveni elementul ușor de manipulat. Să poți spune „Poporul este Președintele Mao și Președintele Mao este poporul”, ai nevoie de uniformitatea oamenilor. Termenul și-a păstrat importanța până în a doua jumătate a secolului al XX-lea. A fost considerat deplasat doar când a apărut un alt tip de tulburare: protestele din Piața Tian’anmen din 1989.

În numai 30 de ani, China, se schimbă radical. Un fapt ce se reflectă și în schimbarea conținutului termenului „popor”. Care, după revoluția din 1989 de la Tian’anmen, își pierde în totalitate semnificația, fiind înlocuită cu altele noi. Conținutul acestuia este înlocuit de cuvintele „internaut, acționar, proprietar de fonduri, celebrități, șomer, migrant”. Mai exact prin înglobarea acestora, cuvântul „popor”, își pierde din conținut și, implicit din importanță.

După moartea lui Hu Yaobang, un important reformator al Partidului Comunist, studenții s-au înghesuit în marea piață centrală a Beijingului pentru a cere încetarea corupției și mai multe drepturi democratice. Protestele au transformat orașul, polițiștii au dispărut de pe străzi și oamenii s-au adunat în piață. Astfel, dând orașului o atmosferă aproape de sărbătoare. Scopul comun a fost atât de important încât până și hoții mărunți au încetat să fure pentru a se alătura demonstranților.

Dar teșirea cuvintelor este mai degrabă un fenomen lingvistic și nicidecum social, axiologic sau istoric. Ce vrea să spună autorul este că prin acești termeni se reflectă de fapt starea oamenilor în sine, a chinezilor. În anul 1989 Beijingul cunoștea o anarhie totală, dar, paradoxal, oamenii erau mai liniștiți ca oricând. Oamenii își zâmbeau, vânzătorii ofereau gratuit protestatarilor diverse alimente etc.

Când, Yu Hua, a văzut libertatea aceea desăvârșită, acalmia și totodată determinarea a sute de oameni în protejarea studenților, a înțeles cu adevărat semnificația cuvântului „popor”. Care, așa cum spune el, nu se golise de semnificație. Prin el ajunge să vadă oamenii neînarmați, care credeau cu tărie că pot opri tancurile cu propriile trupuri „din carne și oase”.

Revoluția – conceptul care a definit istoria modernă a Chinei

Yu Hua leagă dezvoltarea economică de revoluția comunistă diferit de cum ne-am aștepta. Pentru început afirmă faptul că înțelege sentimentul nostru (al occidentalilor) de uimire în fața progresului economic chinez. De care s-au bucurat în ciuda faptului că societatea chineză are un sistem de guvernare ce nu este destul de transparent pentru o asemenea reușită. Dar explică fenomenul prin contribuția revoluției. După ce Partidul Comunist Chinez preia puterea în 1949 continuă să ducă mai departe demersul revoluționar.

De acum revoluția nu mai însemna „luptă armată, ci a început să se manifeste prin mișcări politice succesive care au atins apogeul în timpul Marelui Salt Înainte¹ și al Revoluției Culturale. După aceasta au apărut politicile de deschidere și reformă, și revoluția părea să fi dispărut, dar adevărul este că în cei treizeci de ani de miracol economic revoluția a continuat să existe, doar că sub o altă formă”². Apoi descrie cum, din dorința de a ajunge cea mai mare putere economică, începe frenezia oțelului. Când țăranii încep să se preocupe mai mult de căutarea minereurilor și de obținerea oțelului, în defavoarea agriculturii. Culturi întregi putrezesc pentru că nu are cine să se ocupe de ele.

Sub sloganul „Să depășim Marea Britanie și să ajungem America” poporul începe să facă numai oțel. O determinare ce avea la bază teama de a nu fi etichetați „elemente negative ale Marelui Salt Înainte”. Însă, chiar dacă era o cantitate mare de oțel, mare parte din ea era de proastă calitate și nu putea fi utilizată. Nu numai această reorientare schimbă China. Din august 1958 sunt desființate unitățile administrative de la nivel sătesc. Printr-o singură mișcare sunt înlocuite cu comunele populare. Țăranii trăiesc sub utopia promovată de partid și urmează sloganul „Mâncați pe săturate și dublați efortul de producție”. Dar cerealele s-au terminat rapid din cauza folosirii lor în exces. Foametea cuprinde populația care se lasă cuprinsă de dezolare. A produs un număr de 8,11 milioane de victime numai în provincia Sichuan.

Declarațiile fabulatorii au fost cele care au dus populația până în pragul foametei. În ziua de azi oficialii chinezi încă mai au pornirea de a face declarații exagerate, lipsite de suport real. Acum se laudă că vor construi multe porturi și autostrăzi uriașe ce ar trebui să servească unor cereri, care în realitate nici nu există. Numărul studenților s-a mărit de 5 ori mai mult în 2006, comparativ cu 1998. Astfel, în anul 2006 erau înscriși 25 de milioane de studenți în toate universitățile din țară. Dar asta nu este o reușită pentru că facultățile creează peste un milion de absolvenți în fiecare an care nu își găsesc de lucru.

„Multe familii sărace nu precupețesc nici un efort și intră în datorii mari pentru a-și trimite copiii la facultate, dar după absolvire aceștia nu pot decât să se alăture milioanelor de persoane fără un loc de muncă, iar părinții se afundă și mai mult în sărăcie. În fața realității crude, mulți copii din familiile sărace renunță la visul de a merge mai departe și, după ce termină liceul, își iau plapuma în spate și pleacă să-și caute de lucru; chiar de-ar intra la o facultate, după absolvire i-ar aștepta șomajul și datoriile imense”. Yu Hua, „China în zece cuvinte”, traducere și note de Mugur Zlotea, Humanitas, București, 2018, pp. 185-186.

Urmările Revoluției Culturale se resimt și în China contemporană. Mai ales când vorbim despre luptele interioare dintre funcționarii publici. În timpul revoluției au existat lupte intense pentru sigiliile oficiale. Asta pentru că valabilitatea documentelor depindea de sigiliu. Acesta oferea o putere mare titularului său. Ceea ce încă se întâmplă și în China zilelor noastre. Așadar, spiritul jocurilor încă modelează China. Creșterea economică recentă este cu siguranță impresionantă, dar a fost construită prin mijloace violente și șocante.

Citirea și Scrierea

În cartea lui Yu Hua capitolele Citirea și Scrierea au rol foarte important pentru ce ține de înțelegerea alfabetizării Chinei. În capitolul „Citire” autorul prezintă și experiența lui cu literatura scrisă de ceilalți și de modul în care lectura l-a influențat până la vârsta de adult. Spune că lectura lor i-a influențat și scrierea. Sunt pagini dedicate prezentării dificultății pe care a întâmpinat-o în timpul Revoluției Culturale, pe când toate operele literare erau considerate otrăvitoare. În copilărie a avut un număr foarte mic de cărți pe care să le citească, asta din cauza cenzurii violente.

Primele lui cărți erau foarte violente, scriitorul conservase cumva tumultul specific Revoluției Culturale. De asemenea, tatăl lui era chirurg. Ceea ce înseamnă că în timpul copilăriei sale a putut să vadă mult sânge. Apoi a fost marcat de un incident petrecut pe o plajă locală. Unde au avut loc execuțiile prizonierilor. Scriitorul își amintește cât de mult l-au șocat urmele gloanțelor din capetele victimelor.

Acestea sunt doar o parte din toate evenimentele pe care le consemnează Yu Hua în cartea sa. Prin intermediul acestei lucrări putem înțelege o mică parte din parcursul unei țări ajunse una dintre cele mai mari puteri economice globale. Tranziția de la o dedicare umanitară, la determinarea feroce a populației pentru îmbogățire s-a făcut într-un mod foarte violent. Au existat multe victime și poate că generațiile recente încă mai păstrează din această traumă, care se reflectă în modul lor de a privi viața.

Articolul a putut fi scris cu ajutorul cărții: Yu Hua, „China în zece cuvinte”, traducere și note de Mugur Zlotea, Humanitas, București, 2018

Note de subsol

¹ Marele Salt Înainte impulsul dat de Mao Zedong în schimbarea Chinei. Care devine dintr-o societate predominant agricolă o societate modernă, industrială. Proces de schimbare ce a durat numai 5 ani. Bineînțeles că era un obiectiv imposibil, dar Mao avea puterea necesară pentru a forța cea mai mare societate din lume să facă asta. Rezultatele, din păcate, au fost catastrofale;
² Citat preluat din Yu Hua, „China în zece cuvinte”, traducere și note de Mugur Zlotea, Humanitas, București, 2018, pp. 177-178.

Citeste si

• 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
• 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate