Cicerone Ionițoiu, un far în bezna comunismului

3 martie 2022, 22:30

Reclamă

Cicerone Ionițoiu, un far în bezna comunismului

Reclamă

Cicerone Aristotel Traian Ioniţoiu, un nume care nu cred că spune multe pentru majoritatea românilor, a fost un luptător, din tinerețe până în clipa în care s-a stins, departe de țara pentru care a luptat mereu. Născut la 8 mai 1924, la Craiova, într-o familie de ţărani, a studiat istoria şi a fost unul din conducătorii tineretului din Partidul Naţional Ţărănesc. Povestea lui a căpătat conotații tragic după cel de-al doilea război mondial, când a luptat acerb împotriva ocupaţiei sovietice, opunându-se cu toată ființa sa instaurării regimului comunist.

Două sentințe, o viață de luptă

Ionițoiu a avut două sentinţe de condamnare la temniţă, prima în 1950, a doua în 1962. Doar pentru că făcea parte din conducerea organizaţiei de tineret a Partidul Național Țărănesc, a fost condamnat la 26 de ani de închisoare şi a petrecut 10 ani în temnițe şi lagăre de exterminare. Odată cu amnistia din 1964 a fost eliberat, continuând însă lupta în România prin realizarea unei colecții impresionante de date despre cei care au fost torturaţi, omorâţi în închisori din motive politice. A reușit astfel să salveze de la uitare martiriul atâtor condamnați.

Reclamă

În urma intervenţiei preşedintelui Franței, Valéry Giscard d’Estaing, se refugiază în Franța începând cu 1979 și nu pleacă simplu, ci cu microfilmele fişelor referitoare la victimele regimului comunist, ascunse în pingelele pantofilor. În orașul luminilor, este membru activ în conducerea Partidului Național Țărănesc din exil, înființează Association des Anciens Détenus Politiques Roumains, iar activitatea sa se axează pe denunțarea abominabilelor crime comise de comuniști în România. După căderea dictatorului Ceaușescu sprijină renașterea Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, fiind unul dintre oamenii de încredere ai lui Corneliu Coposu și continuă să lucreze la enciclopedia numelor tuturor celor care s-au pierdut în închisorile morții. Ionițoiu este fără doar și poate cel mai mare cronicar anticomunist.

Opera lui, scrisă cu patimă și eforturi intelectuale incredibile, este reprezentată și de următoarele lucrări: „Rezistenţa anticomunistă din Munţii României. 1946-1958”, apărută la Editura Gândirea Românească din Bucureşti în 1993; „Cartea de aur a rezistenţei româneşti împotriva comunismului” apărută la Editura Hrisovul din Bucureşti în 1995; „Martiri şi mărturisitori ai Bisericii din România (1948-1989). Biserica ortodoxă” apărută la Editura Patmos din Cluj-Napoca în1998, volum realizat în colaborare cu Vasile Manea; „Martiri şi mărturisitori ai Bisericii din România (1945-1989). Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Biserica Romano-Catolică”, apărută la Casa de Editură „Viaţa Creştină” din Cluj în 2001, prefațată magistral de Doina Cornea, de asemenea o colaborare, de data aceasta cu Ioan Bota; „Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar”, considerată cartea reprezentativă a lui Ionițoiu, apărută în 11 volume la Editura „Maşina de scris”; „Genocidul din România – Repere în procesul comunismului” apărută la Apologeticum în 2006, o ediţie electronică. În 2013, cu un an înainte de a deceda, a fost editată în decembrie ultima sa carte, „Figuri de legendă”.

În 2009, atunci când urbea în care s-a născut, Craiova, i-a acordat titlul de cetăţean de onoare, Cicerone Ionițoiu declara pentru Evenimentul Zilei: ,,Eu fac parte din generaţia ,,Deşteaptă-te, române!”. Acum a venit la rând o nouă generaţie, pe care o rog să pornească lupta sub lozinca ,,Redeşteaptă-te, române!”

Ce a rămas după ce s-a stins farul

S-a stins la Paris, cu puțin timp înainte de a împlini 90 de ani și niciodată nu a părăsit principiile ce i-au fost far în viață încă din deceniul patru al secolului trecut. Prima sentință a primit-o la 20 de ani, a doua la 26 și niciodată nu s-a simțit liber în România, nici atunci când părăsea temnițele, nici măcar atunci când, după revoluție, s-a întors plin de speranțe pentru a reaprinde flacăra partidului istoric în a cărui doctrină a crezut întotdeauna. Când preşedintele Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a reușit să îl scoată din țara cu sârmă ghimpată, cum numea el România comunistă, nu a încheiat lupta. Avea 55 de ani și nu a lăsat steagul jos nicio secundă. A continuat, din exil, să lupte cu cancerul ce acaparase țara noastră, păstrând mereu speranța vindecării. După amnistia din 1964 a refuzat reeducarea, alinierea la valorile socialiste și a preferat să se recalifice mai degrabă, muncind pentru a putea trăi pe diferite șantiere. O luptă pe care mulți ar fi părăsit-o, o luptă pe care el a dus-o alături de camaradul Remus Radina, oltean de-ai lui, până când, în noaptea dintre 25 și 26 ianuarie 2014, vegheat de soția sa, murea pe patul unui spital din Paris.

Dispariția lui a trecut aproape neobservată în presa românească, presă ce avea alte subiecte în aria de interes. Cele mai emoționante mesaje au fost scrise pe blogurile istoricului Alex Ștefănescu și pe cel al lui Radu Tudor, comentarii ale unor oameni simpli, dar care cunoșteau dimensiunea magnifică a personalității lui Cicerone Ionițoiu.

Redăm câteva dintre aceste mesaje emoționante:

„Dumnezeu să-l odihnească! M-am născut în Craiova, pe strada Pictor Andeescu, în timpul războiului, în casa familiei Ioniţoiu, unde părinţii mei stăteau cu chirie. Cici era elev de liceu. La începutul lui 1990 Nea Cici a venit în oraşul în care ne-am stabilit să se întâlnească cu bătrâni ţărănişti, pe tata, trăia atunci, l-a rugat să-i facă o listă cu foşti deţinuţi politici morţi în închisori. Venise de la Paris cu gândul să scoată o carte cu toţi care au pătimit în închisorile comuniste, Dumnezeu l-a ajutat şi a reuşit acest lucru. L-am întrebat când a avut cel mai mult de suferit. Mi-a spus că atunci când a fost anchetat de sovietici, de sovietici aşa a spus, l-au bătut în cap cu tocul revolverului, au fost cele mai dure lovituri pe care le-a primit.“

„S-a stins o altă legendă care a luptat împotriva securismului comunisto-socialist. Aceşti oameni au înfruntat dejecţiile unei societăţi româneşti care acum face acelaşi lucru.“

„Semnificativ e şi cum nu se emoţionează presa noastră la despărţirea de Cicerone Ioniţoiu, cel mai cunoscut supravieţuitor al Gulagului românesc. Luminarea Poporului înseamnă a-l îndruma pe cetăţean să se documenteze chiar daca nimeni n-a apucat să spună un ,,Mulţumesc ostenitorului!“ „Unde sunt emisiunile de la Europa Liberă cu ,,de la Paris Cicerone Ioaniţoiu”?

Ionițoiu și Radina. Moștenirea

O povestea fabuloasă este și povestea prieteniei cu Remus Radina, prietenie începută în bezna închisorilor. Pe 17 februarie 1954, Radina declara greva foamei la Poarta Albă și doi oameni se aliază cu el în acest demers: Ioniţoiu şi orădeanul Haiduc Iosif. Administraţia de la Poarta Albă a apelat la alimentarea cu forța, utilizându- se o metodă barbară, însă cei trei realizează un record al grevei foamei şi setei. În ,,Testamentul din morgă”, Radina descrie sinistrul mod de tortură al Securității: „Îmi astupa gura şi nasul cu mâinile, sufocându-mă. Când deschideam gura pentru a respira, îmi introducea un fier între dinţi, apoi introducea un furtun destul de gros până în stomac, fixa pâlnia şi turna lichidul.”

Sunt multe de scris despre epopeea acestui om și nu sunt cuvinte mai frumoase decât cele rostite la înmormântarea lui de acum 8 ani de Alexanddru Herlea, din a cărui cuvântare rostită în acea zi tristă am ales doar câteva pasaje:

,,Ne despărţim astăzi de luptătorul neînfricat, de cel care şi-a închinat întreaga viaţă luptei împotriva comunismului, a apărării libertăţii şi demnităţii poporului român: Cicerone Aristotel Traian Ioniţoiu. A fost una din acele figuri luminoase prin care o naţiune trăieşte şi se afirmă. Dotat cu calităţi morale, intelectuale şi fizice de excepţie, având o memorie şi un tonus vital ieşite din comun, el a făcut din servirea României şi a poporului român scopul existenţei sale. Pentru acest ideal a sacrificat totul, absolut totul, începând cu propria sa persoană. Felul în care a ştiut să pună interesul naţional, colectiv, deasupra interesului familial sau personal au fost impresionante. Cum impresionante au fost determinarea şi dârzenia cu care Cici Ioniţoiu, profund ataşat valorilor de libertate, democraţie şi dreptate, nu s-a încovoiat, nu a acceptat nici un compromis, sub nici o formă şi sub nici un motiv. Sentimentul datoriei faţă de Ţară şi Neam aparţinea generaţiei care, cum spune Cicerone Ioniţoiu „din copilărie şi-a format concepţia de viaţă la flacăra dragostei faţă de înaintaşi” şi căreia i-a „revenit datoria sfântă a apărării dreptului la viaţă liberă.

Sunt mulţi cei care l-au cunoscut în închisorile comuniste, unde cu un curaj şi o generozitate nemăsurate şi-a sprijinit şi ajutat colegii de suferinţă. L-a asistat şi susţinut pe tatăl meu, prof. Alexandru Herlea, cu care împărţea aceeaşi baracă în lagărul de muncă forţată Peninsula, la Canal. Fiind grav bolnav în urma bătăilor la care fusese supus, tatăl meu nu mai avea puterea seara, după munca istovitoare din timpul zilei, să revină pe picioarele lui în baracă şi Ioniţoiu l-a dus nu odată în spate. În puşcării, Ioniţoiu a fost unul din cei mai activi protestatari împotriva regimului de exterminare la care erau supuşi deţinuţii, făcând în acelaşi timp tot ce se putea pentru că aceştia să-şi păstreze moralul.

La Peninsulă a reuşit, împreună cu Constantin Ionaşcu, să transmită lumii libere informaţii despre condiţiile de muncă şi detenţie care au avut ca efect o oarecare ameliorare a situaţiei deţinuţilor. Cum afirmă în memoriile sale, el şi-a consacrat viaţa luptei pentru „păstrarea valorilor spirituale, considerând că supravieţuirea capătă un sens numai dacă îţi păstrezi echilibrul sufletesc în faţa proceselor de degradare şi descompunere la care este supusă fiinţă umană în regimurile totalitare”.

Atunci când simțim nevoia să căutăm eroi, haideți să îi căutăm aproape, în poveștile bunicilor noștri cu tinerețea în sinistrul comunism! Haideți să citim mărturiile scrise cu lacrimi și durere de cei care au trecut prin temnițele sinistrei Securități!

Citeste si