Reclamă
Marius Budăi a vorbit, în exclusivitate la Antena 3 CNN, despre pensionarii care trebuie să prezinte adeverințe la Casele Teritoriale de Pensii, prin care să dovedească valoarea sporurilor și veniturilor nepermanente, dacă își doresc o pensie mai mare.
Potrivit acestuia, nu toți pensionarii trebuie să facă acest lucru pentru o nouă creștere a pensiei, ci doar cei care au avut perioade lucrate înainte de 1 aprilie 2001.
Reclamă
”Doar pensionari care au avut venituri nepermanente trebuie să prezinte adeverințe, ceilalți pensionari care nu au avut nu trebuie să facă acest lucru.
Iar pentru perioadele lucrate după 1 aprilie 2001 nu sunt necesare aceste documente de justificare a veniturilor nepermanente, pentru că aceste venituri există deja în bazele de date electronice”, a explicat Marius Budăi la Antena 3 CNN.
Din nefericire, mulți pensionari au fost nevoiți să plătească mii de lei pentru a le fi eliberate adeverințele care dovedesc că au avut venituri suplimentare în timpul muncii.
Firmele de arhivare care trebuiau să elibereze aceste venituri au fixat costuri mari. De exemplu, doar pentru înregistrarea unei cereri, un pensionar trebuia să plătească aproximativ 120 de lei.
Pentru fiecare an de muncă analizat de aceste firme, trebuia să plătească alți 75 de lei cu aproximație, iar pentru un document original pe care trebuia să-l obțină de la firmele de arhivare trebuia să plătească alți 120 de lei.
Premierul a cerut sancționarea firmelor care au perceput taxe mari, mai ales că situaţia a dus la un blocaj în recalcularea pensiilor.
Iar fostul ministru, Marius Budăi, vine cu vești bune și în acest caz.
”Punem lucrurile în mișcare, este vorba despre această ordonanță, această modificare legislativă, ca Arhivele naționale să preia de la Casele Teritoriale de Pensii responsabilizarea legală a autorizării, dar și a verificării.
Pentru că nu este doar o autorizare, și este și o verificare a tarifării serviciilor de arhivă, pentru că Arhiva Națională este specializată pe acest lucru, în paralel solicitând Consiliului Concurenței ca ancheta să fie fermă și să fie de scurtă durată pentru a putea rezolva acest aspect.
Mai este o situație în care angajatorii încă există, și aici seniorii pot merge direct la angajatori, însă rămâne și cazul în care nu mai există angajatorul și în care nu mai este în activitate și acolo pensionari trebuie să se adreseze acestor susținători, acestor deținători de arhive, pentru obținerea acelor adeverință pentru veniturile nepermanente.
Acolo, premierul Marcel Ciolacu a tras acel semnal public și a solicitat modificarea legislativă”, a mai spus Marius Budăi în exclusivitate la Antena 3 CNN.
Ce trebuie să facă românii pentru o nouă creștere, după recalculare. Daniel Baciu: ”Au șase luni la dispoziție”
Daniel Baciu a anunțat că, după procesul de recalculare care este aproape de final, va avea loc o nouă ”mică recalculare”, de care vor beneficia doar românii care au avut, de-a lungul timpului, sporuri sau venituri nepermanente.
”Este o noutate în plus, care vine prin Legea 360, există un termen de șase luni în care pensionarii trebuie să vină să își depună acele documente, vorbim de acele adeverințe cu sporuri care, pe actuala legislație, nu fac parte din baza de calcul a pensiei.
Noi am considerat, ca o noutate, că dacă asupra acestor sporuri s-a achitat contribuție de asigurări sociale, ele trebuie, respectând, de fapt, principiul contributivității, să fie luate în calcul. Vorbim, în principal, despre acordul global. Aceasta era o formă de remunerare, înainte de Revoluție. Vorbim de prime, premii, și orice alt spor la care s-a contribuit. Atenție, este foarte important, pentru care s-a achitat, de către angajator, acel CAS!
Este un termen de șase luni în care aceste adeverințe trebuie depuse, deci noi avem un termen de șase luni pentru a face mica recalculare, adică pe lângă această recalculare, pe formula de calcul, de care au parte absolut toți cei 5 milioane de pensionari, urmează mica recalculare, cu aceste adeverințe.
Vreau să fac aici o mențiune, nu toți pensionarii au lucrat cu aceste sporuri, numai pentru aceștia care au lucrat cu aceste sporuri urmează să facem a doua recalculare”, a explicat Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, la Digi24.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r