Reclamă
Majorările vor fi semnificative, în special pentru cei cu vechime mare în muncă, unele ajungând chiar la 90%.
„În etapa I, beneficiază toți cei aproximativ 5 milioane de pensionari, toată lumea va primi pensiile recalculate. Dintre aceștia, peste 3 milioane de pensionari vor avea măriri ale pensiilor, unele foarte mari, spectaculoase.
Reclamă
Aici mă refer la punctele de stabilitate, care este o noutate în această nouă lege a pensiilor: cine realizează stagii de cotizare mai mari de 25 de ani va primi, ca un bonus, aceste puncte de stabilitate. Așadar, în etapa I vor intra absolut toate pensiile din sistemul public aflate în plată”, a declarat Baciu.
Românii care au muncit mult și au un stagiu de cotizare de peste 40 de ani se vor bucura de cele mai mari creșteri ale pensiilor. Aceștia vor vedea majorări care pot ajunge până la 90%. În etapa II, recalcularea se va concentra pe pensionarii care au beneficiat de sporuri nepermanente, neincluse până acum în calculul pensiilor.
Baciu a explicat că recalcularea acestor pensii va începe de la 1 septembrie și va trebui finalizată până în februarie 2025.
Principalele reglementări din noua lege a pensiilor includ:
- Introducerea unei noi formule de calcul, bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar potrivit principiului contributivității.
- Stabilirea vârstei standard de pensionare la 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
- Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare contributiv de 35 de ani.
- Reducerea vârstelor standard de pensionare pentru persoanele care au realizat stagiu de cotizare contributiv în condiții de muncă speciale și deosebite, în condiții de handicap sau au depășit stagiul complet de cotizare.
- Stagiul de cotizare mai mare de 25 de ani va fi răsplătit cu puncte suplimentare pentru vechime.
- Normalizarea condițiilor speciale și deosebite de muncă până în anul 2035.
- Acordarea unor beneficii pentru mame, care se pot pensiona mai devreme cu câte șase luni pentru fiecare copil pe care l-au născut și crescut, până la vârsta de 16 ani, în limita unei reduceri maxime de trei ani și șase luni.
- Luarea în calcul la stabilirea pensiei a sporurilor nepermanente pentru care s-au plătit contribuții.
Baciu a subliniat că recalcularea va viza toate pensiile din sistemul public aflate în plată, iar cei care au beneficiat de sporuri nepermanente vor vedea cele mai mari creșteri.
„Este vorba despre acordul global, care este cel mai mare spor, aici se vor vedea cele mai mari creșteri”, a precizat Baciu.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Publicat in categoriile: Pushuri
Ne puteți urmări și peGoogle News sau pe pagina noastră de Facebook
Distribuie știrea: Facebook | Twitter