Reclamă
Moștenirea rămasă în urma actorului Alain Delon
Disputa dintre copiii celebrului actor Alain Delon, care a culminat cu atacuri reciproce pe rețelele de socializare și acțiuni în justiție, s-a încheiat odată cu moartea acestuia.
Începând de acum, cei trei copii ai săi, Anthony, Anouchka și Alain-Fabien, sunt implicați în administrarea moștenirii lăsate de tatăl lor, iar în urma decesului său, reuniți la căpătâiul acestuia.
Reclamă
Alain Delon a murit la vârsta de 88 de ani, pe 18 august 2024, iar vestea a fost dată publicității de către cei trei copii ai săi. Actorul a avut o relație complexă cu fiecare dintre aceștia, așa cum declara chiar el într-un interviu din 2018:
„Nu sunt sigur că am fost un tată bun pentru ei și nici un bun bunic. M-am ridicat la nivelul așteptărilor? Nu cred.”
Relația cu cei trei copii
Fiul cel mai mare al actorului, Anthony, s-a născut din căsnicia lui Delon cu Nathalie. După divorțul părinților, în 1969, relația dintre Anthony și Alain Delon nu a fost una armonioasă, ci mai degrabă marcată de rigurozitate și disciplină, iar cu timpul a devenit chiar conflictuală. În adolescență, Anthony devine un rebel, și în urma unui parcurs tumultuos, ajunge să calcă pe urmele tatălui său în cariera cinematografică.
Singura fiică a lui Alain Delon, Anouchka, este copilul răsfățat al acestuia. Născută în 1990 din relația cu modelul olandez Rosalie van Breemen, ea este descrisă de tatăl său ca fiind „dragostea vieții” sale. Mai mult, Anouchka este și beneficiara principală a moștenirii tatălui ei, urmând să primească 50% din averea acestuia, potrivit dezvăluirilor făcute de Anthony.
Mezinul familiei, Alain-Fabien, născut tot din relația lui Delon cu Rosalie van Breemen, s-a afirmat pe plan profesional în lumea modei și a filmului. El și-a exprimat de mai multe ori dorința de a fi recunoscut și de a-și găsi locul în lumea dominată de faima tatălui său.
O familie zdruncinată de disensiuni
O ultimă menționare referitoare la familia lui Delon este legată de existența unui al patrulea copil, Ari Boulogne, fiul nelegitim al actorului, nerecunoscut oficial de acesta. Ari, care semăna foarte mult cu celebrul actor, a fost dus la New York de către mama sa și crescut de bunicul matern, care l-a adoptat.
Înainte de decesul tatălui său, Ari – care avea 60 de ani la data decesului – a murit în condiții tragice, nestabilitatea sa emoțională fiind accentuată de frustrarea neafișată, dar înțeleasă, că nu a fost recunoscut oficial ca fiul lui Alain Delon.
În războiul ce a avut loc între moștenitori, dezvăluirile care ies la iveală creează o frescă sumbră a unei familii zdruncinate de disensiuni și resentimente, la umbra unui părinte celebru. Cei trei copii, reuniți de moartea tatălui lor, se văd astfel în fața obligației de a-și asuma rolul de manageri ai moștenirii acestuia, în condițiile în care se străduiesc să-și găsească propriul drum în viață.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r