Reclamă
Printre măsurile care au afectat românii au fost și cele legate de activitățile recreative. Luni la rând, o parte dintre activitățile sportive au fost interzise complet, iar apoi s-a interzis participarea iubitorilor de sport în tribune. Ei bine, acum, prin noua hotărâre a autorităților, lucrurile se mai îndreaptă puțin.
Cum vor putea românii să participe la activitățile sportive
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, în cursul zilei de astăzi, propunerea prin care persoanele vaccinate cu schemă completă sau trecute prin boală să poată participa la competiţiile sportive desfăşurate în spaţii închise sau deschise. Acest lucru este valabil atât pentru persoanele care sunt angrenate în anumite sporturi desfășurate pe teritoriul țării, cât și pentru spectatorii din tribune.
Reclamă
Potrivit Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență numărul 105/2021, organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive pe teritoriul României, în spaţii închise sau deschise, va putea fi realizată, doar în intervalul orar 5:00-21:00, cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului. De altfel, toți cei care participă la evenimentele sportive sunt obligați să se dezinfecteze pe mâini la intrarea în sală și să poarte masca de protecție care să acopere permanent nasul și gura. Distanța între participanții la activitățile sportive trebuie să fie de minim un metru, iar acolo unde este posibil, acest spațiu să fie și delimitat.
De altfel, la aceste activități vor putea participa doar persoanele care anterior s-au vaccinat cu ambele doze de vaccin, schema fiind completă, dar și persoanele care în ultimele 180 de zile au trecut prin boală. Bineînțeles, aceste două lucruri vor fi dovedite prin intermediul certificatului verde european COVID -19.
Restricțiile s-au mai relaxat în România, în condițiile în care media națională a ratei de infectare a scăzut cu mult sub 6 cazuri la mia de locuitori. De altfel, de la bilanțurile de 10.000 sau chiar 15.000 de cazuri de îmbolnăvire raportate la fiecare 24 de ore, s-a ajuns la bilanțuri de maxim 4.000 de cazuri, ceea ce indică o îmbunătățire a situației de pe teritoriul țării. Cu toate acestea, autoritățile fac apel la români să rămână responsabili și să respecte în continuare legea, pentru a putea aplica mai rapid și alte măsuri de relaxare a restricțiilor.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri