Reclamă
Începând din această seară, de la ora 20:00 și până mâine, cel devreme la 16:00, România va fi vizitată de un nou val de aer rece. Meteorologii au emis un cod galben și un cod portocaliu de ninsori în cea mai mare parte a teritoriului.
Prima zi a lunii decembrie vine cu ninsori în România
Administrația Națională de Meteorologie a emis în cursul acestei zile mai multe avertizări Cod galben și portocaliu de vânt puternic, lapoviță și ninsoare în zona montană și submontană. Avertizările meteorologilor sunt valabile în intervalul 30 noiembrie – 01 decembrie.
Reclamă
Astfel, potrivit meteorologilor, între 30 noiembrie, ora 20:00 și 01 decembrie, ora 16:00, este valabil un Cod galben de vânt puternic și ninsori în zona montană și submontană. Sunt așteptate ninsori, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze cuprinse în general între 55 și 65 de kilometri pe oră. La altitudini de peste 1700 de metri, rafalele vor depăși 85, chiar 95 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea.
Până în dimineața zilei de 01 decembrie, regiunile nord-vestice vor fi afectate și ele. Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie mai anunță că în intervalul 30 noiembrie, ora 23 – 01 decembrie, ora 11:00, este valabil un Cod portocaliu de ninsori abundente și viscol la altitudini de peste 1.500 de metri în nordul Carpaților Orientali, local în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali. Ninsorile vor cădea din abundență și se va depune un strat gros de zăpadă, iar la altitudini de peste 1500 m, rafalele vor depăși 75, până la 85 km de kilometri pe oră și va fi viscol.
Cod galben de vânt în 17 județe, iar litoralul se află sub cod portocaliu de vreme severă
Meteorologii au emis, tot astăzi, o atenţionare Cod galben de vânt puternic, valabilă până marţi la ora 20, în zone din 17 judeţe. Până în această noapte, în Dobrogea, sud-vestul Olteniei, dar şi în vestul şi sud-vestul Olteniei vântul va sufla moderat, cu rafale între 55 şi 75 kilometri pe oră. Codul galben se aplică pentru Buzău, Covasna, Vrancea, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Sibiu, Alba, Argeş, Vâlcea, Hunedoara, Gorj, Caraş Severin, Mehedinţi, Dolj, Tulcea şi Constanţa.
Mai mult, meteorologii de la ANM eu emis și o atenţionare de Cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului în zona de litoral a judeţului Constanţa. Vântul va sufla în această noapte cu până la 90 de kilometri.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri