Cod portocaliu de inundații, în mai multe județe din România – Monden
Home > Actualitate > Cod portocaliu de inundații, în mai multe județe din România

Reclamă

Actualitate

Cod portocaliu de inundații, în mai multe județe din România

Cod portocaliu de inundații, în mai multe județe din România

Reclamă

România nu scapă de vremea rea nici în perioada următoare. După mai multe zile în care ploile s-au oprit, iar vremea s-a încălzit peste limitele admise pentru această perioadă, hidrologii anunță o nouă avertizare meteo care pune în pericol mai multe bazine hidrografice din România. Este cod portocaliu de inundații în 4 județe.

Hidrologii au emis, în cursul acestei zile, o avertizare de Cod portocaliu de inundaţii. Avertizarea este valabilă până la miezul nopţii în bazinul hidrografic Olt. Mai mult, hidrologii au emis şi două Coduri galbene de viituri, coduri care sunt date pe cursuri de apă din judeţele Hunedoara, Gorj şi Constanţa.

Reclamă

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), până la ora 00:00, cu posibilitate de prelingire, confrom avertizării de Cod portocaliu, sunt înregistrate viituri rapide, creşteri rapide de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de inundaţie. Aceste fenomene meteo periculoase sunt înregistrate pe râul din bazinul hidrografic Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt – amonte de Acumularea Calimăneşti. Vor fi afectate râurile din judeţele Sibiu şi Vâlcea.

Potrivit datelor furnizate de hidrologi, fenomene asemănătoare se pot produce cu  intensitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice: Cibin – bazin amonte S.H. Sibiu şi Cibin – afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval S. H. Sibiu.

Cod galben în Constanța

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor din România va fi Cod galben de inundaţii până la ora 22:00 pe râurile mici din judeţul Constanţa. Hidrologii anunță inundații cu intensitate mai mare pe unele râuri din jumătatea de sud a aceluiaşi judeţ.

De altfel, un alt cod galben este dat, până la ora 00:00, râurile mici din bazinele hidrografice: Jiu – bazin superior amonte S.H. Sadu, Gilort – bazin superior, respectiv Jiul de Vest judeţele: Hunedoara şi Gorj.

Echipele de pompieri au fost suplimentate în această perioadă, pentru a putea interveni în caz de inundații. Zeci de echipaje cu motopompe și bărci pneumatice sunt la dispoziție în toate zonele aflate sub avertizare de inundații, până la ieșirea de sub cod galben sau cod portocaliu.

În acest context, pompierii avertizează toți românii să nu se avânte în orele următoare în locuri aflate la distanță de casă. Mai mult, este recomandat ca oamenii din zonele anunțate să își facă proviziile necesare de alimente neperisabile și medicamente necesare. Pe timpul ploilor, este recomandat ca deplasările să se facă doar în regim de urgență, deoarece viiturile pot fi foarte periculoase și violente.

Citeste si




Recomandări autor