Reclamă
După ce inițial se anunțase că trecerea la cursurile online se va face în funcție de rata de vaccinare a personalului din fiecare unitate de învățământ în parte, Comitetul Național pentru Situații de Urgență revine cu o nouă decizie. Potrivit noilor informații, cele două ministere, cel al Educației și a Sănătății, au fost abilitate de CNSU să modifice ordinul comun de reglementare a cursurilor cu prezență fizică. Astfel că, potrivit noilor decizii, trecerea în online se va face în funcție de gradul de ocupare a paturilor din spitale alocate pacienților cu sars-cov-2, din fiecare județ.
Se revine în online când rata de ocupare a paturilor pentru pacienții covid este de peste 75%
Autoritățile au anunțat inițial că trecerea la învățământul online se va face acolo unde personalul didactic nu este imunizat în proporție de 60%. Totuși, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a revenit cu o nouă decizie potrivit căreia, reîntoarcerea la predarea online va fi făcută atunci când paturile pentru pacienții covid dintr-un județ sunt ocupate în proporție de peste 75%, potrivit Adevărul.
Reclamă
,,Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în şedinţa de astăzi, 13 ianuarie 2022, Hotărârea numărul 3 pentru abilitarea Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii pentru modificarea Ordinului comun nr. 5.338/2.015/01.10.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 în sensul permiterii desfăşurării cursurilor cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ preuniversitar/conexe, în funcţie de rata de ocupare la nivel judeţean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienţilor COVID-19″, a fost anunțul făcut de Grupul de Comunicare Strategică.
CNSU a stabilit trei scenarii
De asemenea, conform hotărârii există trei scenarii care vor fi luate în calcul. Unul în care gradul de ocupare a paturilor este situat în jurul valorii de 75% și atunci cursurile se pot desfășura cu prezență fizică. Cel de-al doilea scenariu, în care gradul de ocupare a paturilor dintr-un județ trece de 75% și atunci toate unitățile de învățământ revin în online. Și cel de-al treilea scenariu în care elevii revin înapoi la cursuri cu prezență fizică când gradul de ocupare scade la 70%.
,,Scenariile care se regăsesc în Hotărâre.
a) desfăşurarea cursurilor cu prezenţă fizică la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar/conexe situate în judeţele în care rata de ocupare la nivel judeţean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienţilor COVID-19 este de cel mult 75%;
b) desfăşurarea cursurilor în regim online la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar/conexe situate în judeţele în care rata de ocupare la nivel judeţean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienţilor COVID-19 este mai mare de 75%;
c) reluarea cursurilor cu prezenţă fizică, la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar/conexe situate în judeţele în care rata de ocupare la nivel judeţean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienţilor COVID-19 a fost mai mare de 75%, numai după ce aceasta scade sub 70% la nivel judeţean”, mai arată Hotărârea, potrivit aceleași surse.
DSP-urile se vor ocupa de publicarea datelor
Totodată, s-a mai decis și că direcțiile județene de sănătate publică și a municipiului București vor trebuie să publice săptămânal pe propriul site, rata de ocupare a paturilor, iar ziua de referință aleasă a fost cea de joi. În timp ce în cazul Capitalei și a județului Ilfov, datele publicate vor include rata acumulată de ocupare a paturilor pentru cele două unități administrativ-teritoriale.
Nu în ultimul rând, în același document mai apare și o prevedere potrivit căreia în cazul în care într-o clasă sunt confirmate 3 cazuri de infectare cu covid-19, atunci cursurile fizice vor fi suspendate pentru o perioadă de 10 zile, mai scrie Adevărul.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r