Conceptul de bine și Unu la Aristotel în lectura lui Plotin

În concepția lui Aristotel Mișcătorul Nemișcat este în esența sa o unitate cu o Minte desăvârșită. Mintea perfectă care se gândește pe Sine. Reprezintă un întreg prin care se face raportarea la Unitate, Fiinţă şi Substanţă. Acțiunea acestuia este o mișcare a unei substanțe care își afirmă propriul scop. Finalitatea Mișcătorului Nemișcat este propria lui ființă. Nucleul metafizic al lui Aristotel se învârte în jurul Ființei și al categoriilor sale, problema fundamentală a metafizicii aristotelice este teoretizarea ființei în multiplicitatea ei.

Categoriile lui Aristotel

Problematica filosofiei aristoteliene se reduce în cea mai mare parte la influenței sensibilului la inteligibil. Aristotel pornește în căutare rezolvării metehnei originare a filosofiei lui Platon. Acesta din urmă nereușind să explice sau să prezinte care este participarea lucrurilor la idei. Pentru Aristotel nu va exista un pod de trecut între lumea sensibilă și cea inteligibilă a ideilor. Există o singură lume pe care omul este dator să o exploreze. Inteligibilul este o parte inerentă a sensibilului. Cu alte cuvinte în schema de 1-Multiplu, la Aristotel universalul este inerent individualului. Pornind de la această schemă Aristotel începe să creeze o serie de concepte care să explice modul prin care omul are acces la cunoașterea lumii. De aici se nasc categoriile aristoteliene.

Scurta lucrare cu titlul Categoriile este, fără îndoială, un mic exercițiu de ontologie. Cu toate acestea, este destul de improbabil ca acesta să fie acceptat pentru publicare dacă ar fi prezentat astăzi la, să spunem, Nous sau Journal of Philosophy (două edituri renumite). Începeți cu limba în care este scrisă: greaca veche a lui Aristotel nu mai este un limbaj standard pentru publicația filosofică. Mai mult, nu există note de subsol și referințe, nici titluri de secțiuni și indici, iar uneori (martorul cap. 9) textul dă foarte mult impresia de a fi o simplă schiță. Și, de fapt, se crede pe scară largă că vastul corp de texte aristotelice care a venit asupra noastră sunt note pentru utilizare în Peripatos, mai degrabă decât texte pregătite pentru publicare.

O parte a problemei constă în faptul că nu este clar dacă textul este menit să desfășoare un singur subiect coerent sau dacă este mai degrabă o colecție de fire diferite de gânduri, care sunt doar slab legate între ele. Aristotel începe cu o distincție între omonime, sinonime și paronime. Făcând această distincție, el se abate de la utilizarea modernă generală a acestor termeni, potrivit cărora aceștia sunt termeni pentru cuvintele cu care vorbim, în timp ce Aristotel îi folosește ca termeni pentru lucrurile despre care vorbim.

Astfel, sinonimele sunt luate în mod normal ca cuvinte diferite care au același sens, cum ar fi „telefon mobil” și „telefon fără fir”. La Aristotel, însă, sunt două lucruri pentru care același cuvânt poate fi folosit cu același sens. Dacă de exemplu îi numim atât pe Socrate, cât și pe Platon „uman”, atunci folosim „uman” cu același sens. Astfel, Socrate și Platon sunt sinonimi atunci când sunt menționați de același termen „uman”. Același lucru este valabil și pentru omonime, care sunt lucruri pentru care același cuvânt poate fi folosit în sensuri diferite, cum ar fi instituția care administrează banii mei și acel lucru din lemn din parc, ambele fiind numite „bancă”, dar cu semnificații diferite atașate la același termen.

Aristotel despre Ființă

Aristotel critică modul în care este privită Ființa până la el ca pe ceva care nu se mișcă cum este și în cazul filosofiei platoniciene care se orienta în funcție de datele oferite de Parmenide. Pentru filosoful presocratic ființa trebuie studiată prin intermediul Căii Adevărului care te conduce la adevărata cauză ontologică. Ajungi Ființa care nu se mișcă. Calea Aparenței fiind cea care te conduce la Neființă, un concept asupra căruia nu trebuie zăbovești analizând. Pentru Parmenide există doar Ființa în unicitatea ei:

„Dacă avem în vedere primul caz, atunci acel ceva deja este – şi arunci nu mai este cazul să ia fiinţă; dacă avem în vedere celălalt caz, atunci acel ceva este nimic, de vreme ce din nimic se naşte doar nimic. Prin urmare, devenirea este Huzie. Fiinţa pur şi simplu este, şi este Una, de vreme ce şi pluralitatea este iluzie”. Frederick Copleston, Istoria Filosofiei vol. I

Parmenide aduce semnul egalității între a gândi și a fi, identifică fiinţa cu gândirea. Aristotel susține că până la el toți filosofi cred că există un Principiu Nemișcător al Ființei.

Aristotel susține că Mișcătorul Nemișcat există pentru propria sa împlinire dar și ca împlinire a celor mișcate, un obiect pentru care și în spre care toate celelalte care se mișcă există. Relația Primului Mișcător Mișcat și Mișcătorul Nemișcat se referă la faptul că primul (Mișcător Mișcat) reprezintă un liant prin care cele ce sunt se mișcă, iar al doilea reprezintă scopul mișcării lor. Tinderea spre perfecțiune se ipostaziază prin dorința de a fi ca Mișcătorul Nemișcat. Pentru Aristotel Mişcătorul Nemişcat reprezintă ceva ce am putea numi astăzi Divinitatea, fiind pentru filosof în fruntea scării ontologice:

„Mișcătorul imobil este principiul mișcării și al devenirii universale.” Materia tinde către atingerea perfecțiunii celei mai inteligente entități Mișcătorul Nemișcat: „Teza lui Aristotel că, dacă nu există o Ființă imobilă și perfectă, principiile n-ar mai avea sens este dovedită examinându-se mai înainte limitările diverse ale Ființelor dispersate și posedând materie. Ca și pentru Platon, și pentru Aristotel lumea senzorială nu spune totul despre realitate. Dar, dacă la Platon lumea senzorială reprezintă imaginea sau copia degradată a lumii Formelor eterne, la Aristotel, lumea noastră este echivalentă cu dispersia Ființei perfecte.” Ceea-ce-este ca fiind, Andrei Cornea  în Aristotel, Metafizica

Idealul lui Aristotel este să prezinte o nouă știință a studiului de tip filsofic, preluând filosofia lui Platon pe care o resemnifică, oferindu-i valențe și concepte într-un mod sistematizat pentru el trebuie să existe:

„Știința [care] are ca obiect ceea-ce-este ca fiind , și nu realitatea parțială, contextuală, precum științele particulare. Ceea-ce-este ca fiind trebuie conceput ca având mai multe sensuri. Sensurile formează o unitate de referință, raportîndu-se toate la Ființă. Științei căutate îi aparține să cerceteze Unul și mulțimea și, în general, primele principii. Diferența dintre metafizică, dialectică și sofistică.” Aristotel, Metafizica, Cartea IV.

Dacă nucleul filosofic la Aristotel este compus din probema legată de Unitate, Fiinţă şi Substanţă, la Plotin vom vorbi despre Ființa în patru distincții: Unul, Binele, Dumnezeu, Absolut. Importanța Unului este una consitutivă și pentru toate, chiar pentru libertatea esenței:

„Principiul care face ca esenţa să fie liberă … cel pe care l-am putea numi creatorul libertăţi i, cui ar putea fi aservit? Propriei esenţe? Dar esenţa îşi are libertatea de la el; ea îi e posterioară, şi el nu are esenţă.” Plotin în Émile Bréhier, Filosofia lui Plotin, p. 150.

Plotin pune bazele neoplatonsimului și ale misticismului filosofic. Eneadele sale vor influența foarte mult filosofia de tip creștin. Filosoful resemnifică filosofia lui Platon, constituind pe baza acestora o altă doctrină filosofică. Acesta propune depășirea rațiunii printr-o anliză supra ontologică, un raționament mistic. Pentru Plotin principiul ordonator al lui Platon se transformă în principiu creator. Astfel tot ceea ce este posibil datorită Binelui, al Unului în cazul lui Plotin:

„Toate existentele, atât cele în sens prim, cât și cele despre care se spune într-un fel sau altul că se numără printre existente, sunt existente datorită Unului.”

Unul este cel care generează și susține existența tuturor celor ce sunt:

„E limpede că mărimile continue nu pot exista dacă Unul nu este prezent în ele; oricum, ele își schimbă ființa, dacă sunt divizate, întrucât își pierd Unul.” Esența lucrurilor rezidă în Unu, pierderea acestuia le transformă: „Așa și corpurile plantelor și animalelor, de vreme ce fiecare este Unu, dacă fug de Unu fragmentându-se într-o mulțime, își pierd substanța pe care o aveau, nemaifiind cele ce erau, ci altele, iar acestea există doar dacă sunt un Unul.” Plotin, Cartea IX, Despre bine sau Unu.

Totul există doar atunci când este ordonat. Principiile de ordonare și de existență devin egale pentru Plotin. Ordinea Unului este cea care oferă toată valorile idealizate ale lui Platon: virtutea sufletului, sănătatea trupului. Plotin spune că sufletul este cel care îndreaptă toate cele ce sunt către Unu. Pentru Plotin inovația nu poate să-i fie atribuită în ce privește raportul transcendental dintre Unul și Inteligență, unde se făceau deja cercetări filosofice cu mai bine de un secol înainte de Hristos. Legătura dintre viziunea sa și a lui Aristotel rezidă în faptul că există un principiu care stă la baza existenței, fără de care nu se poate ca nimic să fie, Se apropie ceva mai mult de filosofia creștină pentru că desparte Unul (înțeles ca divinitate) de restul celor existente.

„La Plotin, Unul, Absolutul care nu poate fi numit, este într-un anume mod în continuitate cu Intelectul şi, în cele din urmă, cu lumea. Universul apare ca o manifestare, ca o degradare a Absolutului – ba mai mult, fără un proces catastrofal.” Vladimir Lossky, Introducere în teologia ortodoxă.

Dacă pentru Aristotel toate trebuiau să tindă prin Mișcătorul Mișcat către Nemișcătorul Mișcător, unde se afla esența tuturor lucrurilor, la Plotin regăsim o altfel de devenire necesară, ideală: „Pentru Plotin, primul nivel al cunoaşterii este localizat în Sufletul universal, care unifică diferitele părţi ale lumii, zeii reprezentând tot atâtea aspecte ale sale. Deasupra acestuia – în om ca şi în inima lumii – este inteligenţa, un grad de unitate superior. Se desparte de filosofia platoniciană prin faptul că Inteligența acestuia se îndreaptă spre Unitate, o unitate ce poate fi atinsă doar prin Unul, cel care face posibilă unitatea dintre trup și suflet:

„Fie că e vorba de mărimi discontinue, ca o armată sau o turmă, sau de mărimi continue ca un corp, ele ar pierde fiinţa dacă şi-ar pierde unitatea. Care e acum principiul acestei unităţi? Nu e sufletul , fiindcă sufletul însuşi e multiplu, şi alcătuit din facultăţi diverse care trebuie unite prin Unu ca printr-o legătură. Stoicii greşesc deci văzînd în suflet un principiu radical de unitate.” Émile Bréhier, Filosofia lui Plotin.

Plotin merge pe raționamentul lui Aristotel, care nu vede în Ființă o realitate statică. Cu toate acestea gândește diferit față de Aristotel. Cel din urmă considerând că Mișcătorului Nemișcat i se poate atribui mai degrabă un stat inferior. Aristotel consideră că Mișcătorul Nemișcat este superior față de toate celelalte prin faptul că se gândește pe sine. Substanța primară este cel mai bine reprezentată prin intermediul acestuia. Pe când Unul este la Plotin părintele tuturor celorlalte.

El este acel ceva nelimitat prin care celelate își capătă determinarea și forma: „privirea spre Unu aduce îndată în ea limita, determi narea şi forma… Acestă viaţă, care a dobîndit o limită, e Inteligenţa.”  Émile Bréhier, Filosofia lui Plotin

Relația dintre Unu și Inteligență

Relația dintre Unu și Inteligență este cea care-l poziționează pe un alt plan față de Aristotel pe Plotin în analiza modului în care se constitue existența lucrurilor. Multiplul pe care-l poate sesiza Inteligența este conferit tot de Unul:

„Binele e principiu; de la el are Inteligenţa fiinţele pe care le produce. Cînd ea îl priveşte, nu-i e permis Inteligenţei să nu gîndească nimic, nici să gîndească ceea ce e în el; altfel nu ar zămisli. De la Bine are ea puterea de a naşte şi de a se sătura cu fiinţele pe care le naşte; ea îi dă Binelui ceea ce acesta n-are şi singur. De la Unu vine, pentru Inteligenţă, o multiplicitate; incapabilă de a conține puterea pe care o primeşte de la el, ea o fragmentează şi o multiplică, pentru a putea să o suporte astfel parte cu parte. (VI, 7, 1 5)”. Plotin citat în Émile Bréhier…

Actele Inteligenței sunt datorate prezenței infinitului Unu. Activitatea creatoare îi revine acesteia, așa cum, la Aristotel Mișcătorul Nemișcat este secondat de Mișcatul Mișcător. Spre deosebire, la Plotin, nu este doar un liant, este un creator:

„Unul e deci principiul mereu prezent, infinit de fecund al actelor I nteligenţei ; nu în Unu, ci în Inteligenţă se găseşte activitatea creatoare al cărei principiu el este. În Inteligenţă nu se găseşte, la propriu, o viziune a Unului, fiindcă această viziune, în care ea s-ar absorbi fără să se diferenţieze, n-ar mai fi gîndire”. Plotin citat în Émile Bréhier…

Importanța Unului este crucială pentru sistemul paltonician pe care-l redimensionează Plotin: „Unul, la Plotin, ne apare deci a fi condiţia supremă a vieţi i spirituale, principiul mulţumită căruia Inteligenţa îşi poate crea obiecte şi le poate contempla.” Unul este deasupra tuturor, superior față și de zei.

Cunoaștere la Plotin se bazează pe forme și important este să regăsim existența Unului în tot ceea ce vom cunoaște, doar așa putem să ajungem cât mai aproape de perfecțiunea a tot ceea ce este. Pe când la Aristotel obiectele cercetării noii sale științe sunt:

„noi căutăm principiile, rațiunile supreme, e limpede că, în mod necesar, eie vor fi rațiunile unei naturi intrinseci. Or, dacă chiar și /filozofii naturii/, care au căutat elementele lucrurilor, au căutat atare principii /supreme/, este necesar ca și elementele să aparțină de ceea-ce-este,  înțeles nu ca fiind într-un context, ci /pur si simplu/ ca fiind. De aceea și noi trebuie să luăm în considerație primele rațiuni a ceea-ce-este ca fiind.” Aristotel, Metafizica, Cartea IV.

Cauza multiplelor, a ființelor, dar și Principiul pe care se fundamentează întregul său sistem filosofic este un obiect, nu ceva care se ridică deasupra a tot și a toate. Unul stă la baza esenței noastre și a Inteligenței, prin care sufletul nostru poate să mediteze tot asupra Unului, este în sistem al circularității. În care baza și scopul sunt aceleași:

„să devenim din multe Unu, pentru a putea contempla principiul și Unul. Așadar, după ce am devenit inteligență, ne-am încredințat sufletul inteligenței și l-am așezat sub ea pentru ca, trezit, să poată recepta ce vede aceasta, trebuie să contemplăm Unul cu ajutorul ei, fără a adăuga nicio senzație și fără a recepta în inteligență nimic de la senzație, ci să îl contemplăm pe mai pur prin inteligență pură.” Plotin în Cartea IX, Despre bine sau Unu…

Mișcătorul Nemișcat se gândește pe sine. Este singurul din tot ceea ce este care este desăvârșit și se sustrage nevoii de schimbare, o nevoie care este specifică tutror:

„În plus, este necesar ca ceea-ce-este să se schimbe. Or, schimbarea se face dintr-o stare într-altă stare. Dar nici măcar nu-i adevăraț că totul e în repaos la un anumit moment, sau că se mișcă la un anumit moment, și nici aceea că nimic /nu se mișcă sau e în repaos/ tot timpul. Căci există ceva care mișcă tot timpul lucrurile mișcătoare, iar primul Mișcător este, el însuși, nemișcat.” Aristotel, Metafizica, Cartea IV.

Un mod de-a spune că Primul Principiu se gândește pe sine, că referirea la sine îl completează. Însă această gândire în sine nu trebuie înțeleasă ca pe o excludere totală a altuia. Pentru că o gândire actuală care gândește teoretic nu este limitată.

Gândirea lucrurilor externe este cea care limitează. Gândirea de sine a Mișcătorului Nemișcat este infinită, el fiind infinit. Mișcătorul Nemișcat are capacitatea să gândească și în absența lucrurilor exterioare. Acest fapt argumentează libertatea absolută a Mișcătorului Nemișcat. Libertatea lui Plotin este reprezentată printr-o altă teză, un mod de-a percepe inteligența mai mult decât ca pe o simplă mișcare interioară a Inteligenței. Inspirat de Platon, care înțelegea Unul și celelalte lucruri ca pe ceva mult mai legat. Natura Unului din interiorul lucrurilor este tot Binele:

„Ea e actul unei lumini asemănătoare Binelui, şi care, în bunătatea ei, e superioară Inteligenţei. .. Să urcăm pînă la ea; să devenim acea lumină singură, şi să lăsăm restul ; ce să spunem atunci, decît că sîntem mai mult decît liberi şi mai mult decît independenţi? … Am devenit viaţa autentică ; sau trăim viaţa aceea care nu mai are nimic altceva decît pe ea însăşi.”  Plotin citat în Émile Bréhier

Modul în care poate rezolva Plotin problema filsofiei platoniciene, problema Unu-Multiplu, are uneori scăparea de-a înțelege totul mult prea direct. Preia punctual scrierile lui Platon. Imaginea lumii unde perfecțiunea divină este cea a universului este preluată din Timaios. Unul este un zeu omniprezent. Dar nu are capacitatea de-a salva sufletul, binele răspândit de Unul se face pentru că este în natura lui, nu este o voință.

Individuația la Aristotel este reprezentată printr-un obiect singular, a unui particular concret. Astfel ar fi imposibil ca ea să comunice cu un particular imaterial. Pentru Aristotel există particulare materiale și particulare imateriale, pentru Plotin există doar un tip de particulare astfel comunicarea este posibilă.

Neoplatonismul este o renaștere a idealismului. Plotin aduce un npu sistem filosofic ideal. Nu este un creștin, deși se poate să fi avut interacțiuni cu tipul de gândire creștină. Acesta atribuia Unului (Divinității) inclusiv virtuțile. Are proprietatea superiorității față de tpt și de toate. Prin analizare Unului s-a putut distinge și o trimitere către triada care amintește de propunerea creștină, cuplul Unu, Inteligența și Sufletul.

Se poate ajunge la natura Unului printr-o analiză metafizică dar și teologică deopotrivă. Inteligența este cea care cunoaște dar la baza ei se va afla același Unu. Niciodată, Plotin, nu va trăda perfecta lui autonomie. În interiorul doctrinei sale raționamentul filosofic grec și cel creștin reușesc să se completeze reciproc:

„Plotin e mai curînd un ghid spiritual decît un autor de doctrină ; ceea ce de obicei se consideră ca esenţa doctrinei sale, trinitatea hypostasurilor, Unul, Inteligenţa şi Sufletul, apărea probabil ca o banal itate, sau cel puţin ca punct de plecare pentru primii lui cititori, obişnuiţi cu asemenea speculaţii.” Émile Bréhier, op. Cit.

Gândirea nu este un impediment în trăirea spre înțelegerea Unului. Sufletul lui Plotin nu trebuie să se salveze, nu trebuie să se reintegreze într-o Unitate pe care ar fi pierdut-o cândva. Spre deosebire de viziunea creștină asupra sufletului, el nu are o facere, cădere și o mântuire. Sufletul are în esența sa pură Unul, iar unul este și scopul parcursului său. Acest fapt este posibil prin intermediul gândirii. Viața spirituală este văzută prin intermediul aceleași Unu, prin care se afirmă într-un mod tranșant, autonomia acesteia este totală. Sufletul nu are nevoie de niciun intermediar. Atunci când gândește Unul, spre care simte nevoia să-l atingă, reușește să acceseze „perfecțiunea” prin propriile sale puteri. Atunci când se ajunge la gândirea Unului nu se pierde ordinea, este pur și simplu surprins în sine nu devine ceva neinteligibil. Este primul pentru Plotin în algoritmul triadei sale:

• „Unul lui Plotin nu e nici lucru, nici obiect, e subiectul pur, absolut, solitar, fără nici un raport cu obiecte exterioare. El e la limita la care orice determinare a subiectului de către un obiect, după ce s-a şters treptat, a dispărut cu totul. Amintim că Intel igenţa era o etapă în această ştergere progresivă; în timp ce senzaţia şi gîndirea au de-a face cu obiecte exterioare, Inteligenţa e gîndirea de sine şi nu are alt obiect decît pe sine. Dar rămîne totuşi o dualitate, cel puţin ideală, între subiect şi obiect, o determinare a subiectului de către obiect. Dimpotrivă, în Unu, această limită a dispărut. El nu mai e gîndire de sine, ci, cum spune Plotin, gîndire pur şi simplu.”
• Plotin reușește să-și plaseze doctrina undeva la limita dintre modul în care gândea Aristotel condiția Ființei: „El nu l-a neglijat nici pe Aristotel , de la care împrumută tezele că materia e totdeauna un termen relativ la altceva (11, 4, 1 3) şi că ea există doar in potentia (11, 5, 2). Plotin adaugă totuşi o trăsătură care e aproape absentă la cele două modele ale sale, anume că materia e primul rău (1, 8, 3) şi că e cauza răului pentru suflet şi chiar pentru partea raţională a sufletului (1, 8, 4).” și modul în care, divinitatea, va fi reprezentată în Creștinism.

Citeste si

• 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
• 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa