Reclamă
În urma evenimentelor de la Eurovision 2024, unde cântărețul elvețian Nemo a câștigat cu piesa „The Code”, personalitățile locale Dan Negru și Mihai Trăistariu au alimentat controversele cu opiniile lor. Ambii au adus în discuție schimbările care au avut loc în competiție în ultimii ani și spectacolul oferit de artistul câștigător.
Melodia cu care Nemo a câștigat Eurovision 2024, „The Code”, pune în lumină călătoria sa personală de descoperire ca persoană non-binară. Prin această piesă, artistul a împărtășit cu lumea drumul pe care l-a parcurs odată ce a conștientizat că identitatea sa nu se încadrează în tiparele tradiționale de gen.
Reclamă
Mihai Trăistariu, cunoscut pentru participarea sa la Eurovision în 2006, și-a exprimat dezamăgirea față de ediția de anul acesta a competiției, într-un interviu la Antena 3 CNN. „În 1956, când a pornit el, era doar un concurs de creație muzicală, conta doar cântecul și atât. Deja a devenit acest Eurovision un fel de bal mascat. Nu total, dar sunt, pentru că eu sunt pe cântat, pe muzică, pe valoare. De exemplu, din tot concursul care a fost anul ăsta n-am reținut decât refrenul Franței”, a precizat Trăistariu.
Dan Negru, cunoscut pentru rolul său de prezentator al preselecțiilor Eurovision din trecut, și-a exprimat punctul de vedere pe platforma sa de socializare, Facebook. „Am prezentat acu’ vreo 25 de ani primele preselecții naționale de Eurovision. Ăsta de azi îmi amintește de Nastratin Hogea care călărea invers un măgar. Când progresiștii de atunci l-au întrebat de ce călărește invers măgarul, Nastratin le-a spus “nu stau eu invers pe măgar, măgarul stă cu capul în direcția greșită dar îl las să creadă că avansează”, a scris Negru.
Elveția a câștigat concursul cu un total de 591 de puncte, datorită piesei „The Code” interpretată de Nemo. Cu toate acestea, momentul în care a fost proclamat câștigător a fost marcat de un incident: elvețianul și-a pierdut trofeul din sticlă, acesta alunecându-i din mână și spărgându-se în bucăți. În ciuda accidentului, artistul a primit un alt trofeu înlocuitor: „Mi-am rupt și degetul mare. Dar am primit unu nou (n.r. trofeu), așa că, din punct de vedere tehnic, am două acum”, a declarat Nemo într-o conferință de presă după concurs.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r