Corneliu Zelea Codreanu – eroul național care a băgat frica în rege! Singurul om pe care faima l-a ucis

Era 6 octombrie 1940. Ion Antonescu și Horia Sima stăteau la tribună, iar în spatele lor trona falnic portretul „Căpitanului” mort. Era chipul unui tânăr, surprins din semi-profil. Părul puternic ondulat este pronunțat și îi scoate în evidență trăsăturile chipului frumos. În fața tribunei, zeci de oameni jelesc conducătorul mort, eroul național, idolul. După varietatea de persoane prezente, ne putem da seama că nu este vorba de orice conducător, ci de unul foarte iubit, care a dus lupte grele pentru națiune. Oameni în costum popular, cu cămăși verzi, doamne elegante sau țărănci, toți plângeau acum chipul ce domnea falnic în tribune.

Întreaga scenă este conturată de magnetofoanele din piață, în difuzoarele cărora se auzea puternic formula de jurământ. Același jurământ era rostit și de Ion Antonescu, îmbrăcat în cămașă legionară. După general, întreaga mulțime rostea cuvintele „în duhul Căpitanului și al Neamului”. Se va face o țară asemenea soarelui sfânt de pe cer. Poporul era pus să jure făgăduință mântuirii legionare pe memoria unui mort.

„Căpitanul” era nimeni altul decât Corneliu Zelea Codreanu, întemeietorul și conducătorul Legiunii. Acesta fusese „împușcat” în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, în timp ce încerca să „fugă sub escortă”. Un an mai târziu, 250 de bărbați și o femeie, membri de bază ai grupului, au fost uciși fără proces la ordinul lui Carol al II-lea.

Manifestarea din 1940 a durat săptămâni întregi, timp în care „Căpitanul” a fost așezat lângă Dumnezeu, dacă nu cumva a fost chiar îndumnezeit el însuși. Pare greu de crezut că acest lucru s-a întâmplat într-o țară devotată Bisericii, dar Corneliu Zelea Codreanu a reușit să fie văzut ca un conducător spre bine, așezat alături de cel Atotputernic.

Cuprins:

Capitolul 1: Date bibliografice
1.1 Informații generale
1.2 Studii
1.3. Tatăl, mentor pentru fiu

Capitolul 2: Prima vizită pe câmpul de luptă și experiența războiului
2.1. Prima întâlnire cu războiul și câmpul de luptă
2.2. Prima convocare la luptă, o amintire frumoasă
2.3. Experiența războiului pentru Corneliu Zelea Codreanu

Capitolul 3: Etapele prin care a trecut „Căpitanul”. De la activist printre muncitori la pucist, asasin, idol și sectant
3.1. Tricolorul a fost ridicat pe fabrica de tutun, în locul steagului roșu
3.2. Conducător și activist al studenților
3.3. Pucist
3.3.1. Manifestația din Câmpulung
3.3.2. O încercare de răzbunare
4.4. Asasin
3.4.1. Timpul petrecut la Văcărești
3.4.3. Corneliu Zelea Codreanu se retrage din nou în munți
3.4.4. „Căpitanul” a devenit asasin
3.5. Idol
3.5.1 Achitarea și triumful
3.5.2. Erou național, figură simbolică
3.6. Sectant
3.6.1. Legiunea Arhanghelului Mihail
3.6.2. „Căpitanul” și calitatea de sectant

Capitolul 4. Garda de Fier
4.1 Marșul spre Basarabia
4.2. Violențele reapar în prim-plan
4.3. Noua imagine a lui Codreanu

Capitolul 5. Asasinarea premierului
5.1. Campania electorală și asasinarea lui Duca
5.2. Procesul și o nouă achitare

Capitolul 6. Tatonarea unui nou început

Capitolul 7. Scriitor politico-religios

Capitolul 8. „Spre marea biruință legionară”

Capitolul 9. O nouă cădere a lui Corneliu Zelea Codreanu
9.1. „Căpitanul”, vinovat pentru ceea ce nu făcuse

Capitolul 10. Sfârșitul lui Corneliu Zelea Codreanu

Capitolul 1: Date bibliografice

1.1 Informații generale

Corneliu Zelea Codreanu se trage dintr-o familie originară din Bucovina. S-a născut pe 13 septembrie 1899, la Huși, în apropiere de marele oraș Iași. Acesta a fost botezat la o biserică ortodoxă alături de părinții săi, care s-au convertit și ei la această credință. La naștere, Corneliu a primit numele de Zelinski. Străbunicul din partea tatălui a fost obligat de polonezi să își schimbe numele din Zelea în Zelinski, care însemna Codreanu. În anul 1902, numele a fost romanizat, astfel întreaga familie trecând la numele de Zelea Codreanu.

Toată viața, Ion Zelea Codreanu alături de fiul său Corneliu Zelea Codreanu s-au străduit să își demonstreze originile pur românești. Aceștia susțineau că numele vine de la zale, în niciun caz de la polonezul Zelinski. Numele românesc a fost obținut prin proces. Avocata familiei susținea că numele bunicului era Simion „Zelea”, se trăgea dintr-o familie de răzeși moldoveni din satul Igești din Bucovina. Pentru că în perioada 1786 – 1848 Bucovina a fost sub conducere poloneză, a fost nevoit să își schimbe numele. De aici a apărut Zelinski, nume care acum a rămas în istorie datorită începuturilor lui Corneliu Zelea Codreanu.

1.2 Studii

Având în vedere că a ajuns o mare personalitatea, studiile făcute merită menționate, mai ales că ele i-au fost de mare ajutor în toată mișcarea Legionară. Școala primară a urmat-o atât la Iași cât și la Huși, iar liceul l-a făcut la Mănăstirea Dealu. Studiile liceale au fost militare și s-au desfășurat între anii 1912 și 1916. Aici a fost prima legătură a tânărului cu ceea ce a urmat întreaga viață.

Deși nu avea vârsta minimă pentru încorporare, la 16 ani a fost combatant voluntar în Primul Război Mondial. După terminarea liceului, a mers în continuare pe învățământul militar. În perioada 1917 – 1918 a participat la cursurile Școlii Militare de Infanterie de la Botoșani.

Până aici, nimic nu pare să demaște caracterul puternic al lui Corneliu Zelea Codreanu. În 1919 începe de fapt să își arate caracterul aticomunist, aderând la Garda Conștiinței Naționale. Un an mai târziu, tânărul a participat la acțiunile de înăbușire a revoltei comuniste de la Atelierele CFR Nicolina.

A fost admis la Facultatea de Drept din Iași, ba chiar a devenit președintele Societății Studenților la Drept. În anul 1922 a dizolvat această organizație și a fondat „Asociația Studenților Creștini”. Tânărul nostru nu a luat această decizie fără să aibă un motiv anume, unul chiar foarte bine întemeiat. Numele asociației s-a schimbat ca o revoltă asupra rectorului Universității. Acesta a decis ca la începerea noului an universitar să nu mai aibă loc slujba religioasă tradițională. Deranjat de această decizie, Corneliu Zelea Codreanu a recurs la un gest extrem care i-a adus exmatricularea. Nu a schimbat doar numele organizației studențești ci s-a baricadat în interiorul universității.

De la exmatriculare, studiile „Căpitanului” au luat-o pe meleaguri străine. Berlin și Jena au fost gazdele studiilor, iar șederea în Germania i-a adus iubirea față de doctrina hitleristă. Participa la mitingurile organizate de Hitler și era atras de unitățile paramilitare naziste Sturmabteilung – SA.

După perioada petrecută în Germania, Corneliu Zelea Codreanu se reîntoarce la Iași, unde a fost reprimit la Universitate. Profesorul Alexandru Ioan Cuza, protectorul și mentorul spiritual al „Căpitanului” a insistat ca tânărul să își reia studiile. Intrat din nou la Facultatea de Drept, Zelea Codreanu a început să participe la demonstrații studențești care cereau reducerea numărului de evrei din învățământul superior.

1.3. Tatăl, mentor pentru fiu

În această bibliografie, trebuie amintită și familia deoarece nimeni din întreaga istorie nu a fost atât de puternic marcat de tatăl său. Întreaga familie a lui Corneliu Zelea Codreanu era implicată în toată această poveste. Tatăl și „Căpitanul” plecau în campanie electorală, iar alături de ei era întreaga familie. O soră se afla în nordul României, unde făcea propagandă. Restul fraților erau propagandiști și ei, răspândit „învățăturile mântuitoare” ale primului născut în familie.

Ion Zelea Codreanu este cel care l-a inspirat pe „Căpitan”. Toată povestea cu mișcarea legionară în România nu a pornit de la ei, ci de la un protest al „generației pierdute de la 1914”. Tineri care nu au trăit experiența războiului și se simțeau privați de tot ceea ce se întâmplă pe front.

Tatăl lui Corneliu Zelea Codreanu a susținut până când s-a stins din viață că el este „locțiitor al Căpitanului pe pământ”. Acesta chiar a creat un fel de crez al naționalismului românesc prin discursul său de la Putna. Un fel de strigăt la luptă, în care erau invocați Ștefan Cel Mare, Horia, Avram Iancu, Decebal și Arhanghelul Mihail, cel în care au crezut mereu legionarii. Corneliu Zelea Codreanu împărtășea ideile tatălui, de a lupta împotriva nedreptăților. Un nou tip de român trebuie să apară în locul celui răbdător. Românul trebuia să fie războinic acum. Cuvântarea lui Ion Zelea Codreanu a emoționat ascultătorii, iar prin cuvintele sale sclipea deja sabia de foc a Arhanghelului Mihail.

Capitolul 2: Prima vizită pe câmpul de luptă și experiența războiului

2.1. Prima întâlnire cu războiul și câmpul de luptă

Corneliu Zelea Codreanu povestește în cartea sa „Pentru legionari” prima experiență pe câmpul de luptă. În vara lui 1916 a început povestea pentru el. Tatăl său era deja plecat de 2 ani cu regimentul în Carpați. Într-o seară, mama lui l-a trezit din somn foarte speriată fiind: „Scoală, că trag clopotele la toate bisericile”.

Tânărul a înțeles totul. S-a decretat mobilizarea, iar armatele române au trecut munții. Dorința de a fi pe front l-a îndemnat să plece la tatăl său. După ce a întâmpinat mai multe obstacole, Corneliu Zelea Codreanu a reușit să ajungă la părintele său, Regimentul 25 Infanterie. Tânărul a ajuns pe front în momentul în care armata înainta în Ardeal, pe Valea Oituzului.

„Nenorocul meu a fost mare, deoarece, neavând decât 17 ani, comandantul regimentului a refuzat să mă primească voluntar. Totuşi am luat parte la înaintarea şi retragerea din Ardeal, iar la 20 septembrie când tatăl meu a căzut rănit deasupra Sovatei pe muntele Ceres-Domu, i-am fost de folos, ajutându-l în faţa inamicului care înainta. Deşi rănit, a refuzat să se lase evacuat conducându-şi compania tot timpul retragerii şi apoi în grelele lupte cari au urmat la Oituz”, povestea Corneliu Zelea Codreanu.

Dorința arzătoare de a lupta în război a fost spulberată. Armata urma să intre în luptă grea iar colonelul nu voia să își asume riscul la care se supunea tânărul. La insistențele tatălui său, acesta a predat carabina și s-a întors acasă.

2.2. Prima convocare la luptă, o amintire frumoasă

Era primăvara lui 1919 când Corneliu Zelea Codreanu pornea prima stratagemă de apărare împotriva bolșevicilor. Era o întrunire a aproximativ 20 de elevi ai liceului din Huși. Întâlnirea avea loc într-un loc absolut secret, pădurea Dobrina. Aici și-au găsit sfârșitul mulți dușmani ai Moldovei.

„Convocasem pe aceşti tineri camarazi, pentru a discuta cu ei o problemă gravă, deşi viaţa noastră abia înmugurea. Ce facem dacă vin bolşevicii peste noi? Părerea mea, asupra căreia au căzut şi ceilalţi de acord, era aceasta: dacă armata bolşevică va trece Nistrul şi apoi Prutul ajungând să încalce şi locurile noastre, noi să nu ne supunem, ci să ne retragem cu toţii în pădure înarmaţi. Aici să organizăm un centru de acţiune şi de rezistenţă românească, şi prin lovituri date cu măiestrie să zdruncinăm inamicul, să menţinem o stare de spirit de neaplecare, şi să întreţinem o scânteie de nădejde în mijlocul masei româneşti din sate şi oraşe.

Am depus cu toţii jurământ în mijlocul pădurii seculare. Era această pădure un colţ al acelui vestit codru al Tigheciului, pe cărările căruia, în decursul istoriei Moldovei, mulţi duşmani îşi găsiseră moartea. Am hotărât să ne procurăm arme şi muniţii, să păstrăm un secret desăvârşit, să facem recunoaşteri şi exerciţii de luptă în pădure şi să găsim o formă care să mascheze intenţia noastră”, povestea Corneliu Zelea Codreanu în cartea sa „Pentru legionari”.

Din toată această poveste au rămas doar amintirile și hotărârea unor tineri de 18 ani, chiar și mai puțin, de a-și apăra țara.

2.3. Experiența războiului pentru Corneliu Zelea Codreanu

„Căpitanul” a trăit o experiență a războiului excepțională, care l-a determinat și mai mult să fie un războinic, iar într-o zi, să fie prezent pe front ca un adevărat luptător. Pentru a face o sinteză a tot ceea ce a însemnat experiența războiului, vom cumula cele două capitole anterioare și vom aduce câteva detalii care leagă cele două mari întâmplări.

În biografia realizată de Banea, scria că tânărul Codreanu a pășit cu foarte mult entuziasm pe câmpul de luptă pentru prima dată. Din păcate a avut parte de o experiență nu tocmai plăcută, care i-a adus plecarea de pe front. Obosit din cauza bătăliilor și flămând, „Căpitanul” a fost pe punctul de a cădea pradă trupelor cezaro-crăiești. S-a conformat cu plecarea mult prea devreme de pe câmpul de luptă, însă această decizie a lăsat urme psihologice adânci. A fost foarte dezamăgit că nu a reușit să arate abilitățile ostășenești la adevărata lor capacitate. Acest eșec a dus la întrunirile tinerilor din pădurea Dobrina. Își doreau cu ardoare să demonstreze că pot lupta și fizic pentru interesele tării.

Corneliu Zelea Codreanu a continuat să studieze, iar Școala Militară de Infanterie de la Botoșani a însemnat un alt pas important pentru el. După absolvirea acestei școli, în certificatul său erau trecute doar cuvinte de laudă. Caracterizarea vorbea despre un tânăr cu „temperament sangvin, constituție robustă, atitudine ostășenească, purtare exemplară, caracter prietenos, inteligență deosebită, mare talent militar, plin de avânt pe câmp, energic și sârguincios pe front”.

După absolvirea Școlii Militare, în 1918, tânărul a luptat cu o boală extrem de dură, tuberculoza. A fost o perioadă foarte grea, ducând o luptă continuă între viață și moarte. Din fericire pentru omenire și istorie, „Căpitanul” a trecut cu bine peste această grea încercare. Dumnezeu a avut alte planuri cu el așa că l-a salvat de tuberculoză pentru a putea face istorie.

Căderea fizică a lui Codreanu a coincis cu căderea militară a țării sale. Sudul României, cu tot cu Capitală, au picat pe mâna inamicului. Din această cauză, cele mai importante instituții se mută la Iași, inclusiv Guvernul. Atunci a fost și momentul în care tatăl său a decis să renunțe la armată și să intre în politică. Lucrurile s-au rezolvat cu privire la teritoriile României, iar marea majoritate a oamenilor, inclusiv Ion Zelea Codreanu erau entuziasmați de victorie. Nu în aceeași situație era și „Căpitanul”. Acesta era mai degrabă cuprins de teamă.

Ideea unei cuceriri bolșevice nu îi dădea pace. Acesta a fost momentul când a adus în pădurea Dobrina grupul de aproximativ 20 de flăcăi. Setea de luptă era pentru aceștia atât de mare, încât au reușit să facă un plan complet. Ba chiar au făcut rost și de armament. Nimeni nu se putea pune în calea lor, sau și mai grav, să le ia teritoriile tării. În timp ce desfășurau activități de luptă și se pregăteau intens, tinerii de aproximativ 18 ani visau la un „centru de acțiune și rezistență românească”.

Capitolul 3: Etapele prin care a trecut „Căpitanul”. De la activist printre muncitori la pucist, asasin, idol și sectant

3.1. Tricolorul a fost ridicat pe fabrica de tutun, în locul steagului roșu

Corneliu Zelea Codreanu și-a început activitatea ca contrarevoluționar al muncitorilor și spărgător de greve. A făcut parte din Garda Conștiinței Naționale, grupare antibolșevică care se bucura de sprijinul Guvernului. În spatele acestei grupări se aflau nume grele, printre care enunțăm Ministerul de Interne, armata, Biserica, elita conservatoare, etc. Garda a devenit școală politică, locul unde tânărul nostru a învățat organizarea practică, luptele de stradă, dar a și devenit jurnalist, publicând primele sale articole.

În perioada 29 decembrie 1919 – 6 martie 1920, „Căpitanul” a publicat primele sale trei articole. Acestea au fost destul de cuminți, din anul 1936 începând să scrie despre politica învățată în vremurile tulburi. În multe dintre articolele sale, Corneliu Zelea Codreanu dădea viață părerilor tatălui său. Temele abordate erau „teama de dușmanii dinăuntru și din afara hotarelor, greve, sabotaj, răscoliri revoluționare în țară, Lenin, Troțki, stânga maghiară și cea bulgară în străinătate”. Implicarea tânărului care avea să rămână idol necontestat al muncitorimii române nu se oprește aici. Pe muncitorii care nu intrau în Gardă îi amenința cu blestemul copiilor lor dar și cu cel al strămoșilor răposați.

„Căpitanul” era mai mult activist decât publicist. Era nevoie de o singură acțiune din partea inamicilor ca în el să se stârnească spiritul de războinic. Ciocnirile muncitorești și faptul că portretul regelui a fost dat jos și înlocuit cu cele ale lui Marx, Troțki și Cristian Racovschi l-au îndemnat la revoltă. Garda a pornit în maș spre fabrica de tutun, intonând cântece patriotice. În cadrul acestui marș Corneliu Zelea Codreanu s-a urcat pe acoperișul fabricii și a ridicat tricolorul. La scurt timp a devenit din nou stegar, de data aceasta la depoul CFR Nicolina, când a fost preluat de Gardă.

Codreanu, aflat pe coșul fabricii, vorbind mulțimii părea să fie o imagine care va rămâne întipărite în memoria contemporanilor. Așa a și fost, însă „Căpitanul” a reușit mult mai mult de atât. De la activist printre muncitor, următorul pas făcut de tânăr a fost la cel de conducător exaltat al studențimii naționaliste.

3.2. Conducător și activist al studenților

În decembrie 1922 ia naștere mișcarea studenților. Apare „Generația 1922” formată din tinerii care au luat parte la război doar pasiv, ca observatori, fără să fie lăsați să lupte pe front. Această mișcare a fost pe placul multora, fiind îmbrățișată de elitele conservatoare, ofițeri superiori, Biserică, proprietari de pământuri, etc. Cei mai prezenți alături de studenți erau profesorii radicalizați. Toți aceștia se vedeau ca apărători ai României, înfruntând dușmanii în față.

Au început să apară și violențele în Universități. Studenții români protestau împotriva studenților evrei de la medicină, care disecau doar cadavre creștine, nu și cadavre evreiești. Acest lucru s-ar întâmpla din motive religioase, iar tinerilor români nu le convenea deloc. De la proteste s-a ajuns și la lucruri mai abuzive. Studenții naționaliști intrau în sala de cursuri peste cei evrei. Îi dădeau afară, îi băteau și le interziceau accesul în Universitate. Sala Pașilor Pierduți de la Universitatea din Iași era acum un fel de câmp le luptă. Profesorii de stânga erau înconjurați de sute de studenți, amenințați și huiduiți. Din cauza acestor violențe, soldați, militari și procuratura patrulau pe aleea de pe dealul Copoului.

În 1923, Universitățile din România au fost închise provizoriu. Toată lumea discuta despre aceste revolte și acte de violență. Un an mai târziu, Corneliu Zelea Codreanu și adepții săi au fost arestați, acuzați că ar fi planificat moartea unor miniștri și bancheri evrei. Pentru „Căpitan”, studenții evrei reprezentau o amenințare pentru viitorul României. El era în linia întâi în această luptă și descoperea un nou mediu social. Tânărul s-a dovedit a fi un organizator foarte talentat și îndârjit. Au reușit să ducă luptele politice în spațiul social al Universității.

Un lucru demn de povestit cu privire la viața de student este protestul cu privire la slujba tradițională pentru începutul anului universitar. Această poveste i-a adus o faimă și mai mare, fiind un moment unic în istorie. Corpul profesoral majoritar de stânga a decis ca slujba să nu mai aibă loc. Corneliu Zelea Codreanu și alți prieteni care împărtășeau aceleași idei cu el s-au împotrivit, însă fără succes. Pe 22 noiembrie 1920, când studenții au revenit la cursuri, au avut parte de o surpriză neplăcută. Atât poarta principală cât și cea vecină erau încuiate. În fața lor se postase „Căpitanul” și un tovarăș al său, ambii cu ciomege în mână. Cei doi tineri amenințau că vor permite intrarea doar în momentul în care slujba va avea lor. După o oră de stat în frig, studenții au început să îi împingă pe cei doi protestatari. A pornit o încăierare din care Codreanu a ieșit bătut. După lungi dispute cu privire la slujba tradițională, rectorul a cedat. În acel moment, tânărul a avut parte de prima sa victorie pe plan politic.

3.3. Pucist

Înainte de a trece la etapa de pucist a lui Corneliu Zelea Codreanu, trebuie să aducem în discuție înființarea LANC. Liga Apărării Naționale Creștine a fost fondată pe 4 martie 1923, zi în care a avut loc și sfințirea drapelelor la Mitropolia din Iași. Această organizație era un fel de continuare a celei din 1922, care purta denumirea de Uniunea Națională Creștină.

Adepții LANC au jurat „credință Sfintei Biserici a lui Iisus Christos, regelui și drapelului […] cu semnul svasticii, care este simbolul străvechii noastre dăinuiri”. LANC cerea: „retragerea drepturilor politice ale evreilor, a dreptului de proprietate asupra pământului și de schimbare a numelor, retragerea naturalizărilor, expulzarea tuturor evreilor imigranți după 1 august 1914, îndepărtarea evreilor din mediul rural, exproprierea proprietăților funciare evreiești, încetarea contractelor de arendă ale evreilor în domeniul forestier, exproprierea întreprinderilor petroliere evreiești, concedierea evreilor din posturile în slujba statului, exproprierea treptată a proprietăților evreilor din orașe, reducerea relațiilor de afaceri ale băncilor evreiești cu Banca Națională, impunerea unui numerus clausus corespunzător proporției populației evreiești în viața economică și culturală,  înăsprirea legislației împotriva criminalității economice și a pornografiei”.

Anul 1923 a fost un nou impuls pentru Corneliu Zelea Codreanu și toți cei care îi împărtășeau ideile. Alături de tatăl său a început să colinde orașele și satele din Moldova. Era în căutarea de noi adepți și deschiderea a cât mai multe filiale LANC. A fost în mai multe județe printre care se aflau și Brăila, Focșani, Vaslui, etc. Din cauza acestei propagande de mari dimensiuni, presa liberală de stânga devenea foarte neliniștită. Zvonul unui puci fascist era din ce în ce mai răsunător. Chiar și generali din armată erau bănuiți că ar face parte din acest plan.

3.3.1. Manifestația din Câmpulung

Pe 17 septembrie 1923 Codreanu alături de tatăl său au mers la manifestația LANC din Câmpulung Moldovenesc. Cei mai dornici de participare la astfel de evenimente erau țăranii care au venit în sute de căruțe spre locul unde se ținea întrunirea.

„Ţăranii aceia mândri din munte, cu plete mari, îmbrăcaţi în cămăşi albe şi sumane, s-au adunat la sunetele buciumului din munţi, în oraşul lor, mulţi la număr şi vijelioşi ca niciodată. Credeau că a sosit ceasul, de veacuri aşteptat, ca românul să calce în picioare hidra care-i suge şi să se înalţe în drepturile de stăpân al ţării, al munţilor, al apelor, al oraşelor sale”, povestea Corneliu Zelea Codreanu în cartea sa „Pentru legionari”.

Țăranii adunați la manifestație și-au spus nemulțumirile cu privire la faptul că întreprinderile evreiești defrișau pădurea. Pentru că acest lucru nu se mai putea întâmpla, conducerea LANC a ales un grup de 30 de țări, iar în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu au plecat la București să vorbească cu prim-ministru.

Experiența la București a fost una umilitoare pentru țărani, care în primă fază nici nu au fost primiți în biroul prim-ministrului. „Căpitanul” intrat cu forța, iar modul în care au fost tratați de oficial nu a fost unul tocmai plăcut. Doi dintre conducătorii țăranilor au fost chiar și arestați.

„Am plecat cu toţii fără nici o nădejde. Nu se va face nimic. Ca rezultat imediat al audienţei, peste câteva ore au fost arestaţi Dr. Cătălin, şeful delegaţiei şi Valer Dănieleanu. Un grup de studenţi am făcut seara o manifestaţie ostilă în faţa casei ministrului de interne. A fost prins studentul Vladimir Frimu şi încarcerat la Văcăreşti. Am plecat apoi la Câmpulung”, a concluzionat Corneliu Zelea Codreanu în cartea sa „Pentru legionari” întâlnirea cu prim-ministru.

3.3.2. O încercare de răzbunare

După această experiență din cabinetul prim-ministrului, „Căpitanul” și-a pierdut total încrederea în elitele politice, așa că a decis să acționeze după stilul propriu. Alături de Ion Moța s-a retras în munții Rarău, acolo unde au meditat și au pus la cale un plan de răzbunare. Cei doi combatanți LANC au decis să pedepsească vinovații: „doborârea acelor dușmani interni care de decenii întregi sapă, netulburați, viitorul românismului”. Trădătorii erau pentru Corneliu Zelea Codreanu inamici mai mare decât evreii.

Retragerea în munți a fost metoda de a-și aduna forțele pentru răzbunarea violentă ce avea să urmeze. Pentru această acțiune Codreanu și Moța au recrutat oameni din Cluj și Iași, persoane din cercul lor restrâns de prieteni. Au recrutat dintr-un cerc restrâns tocmai pentru ca nimeni să nu le divulge secretul cu privire la marea răzbunare. După ce au depus jurământul, conspiratorii și-au împărțit victimele. Codreanu, cel autodenumit „Căpitanul Furtună” își planificase să omoare un ministru, pentru că nu putea trece peste umilința suferită în biroul acestuia. Restul grupului plănuiau să asasineze „politicieni români de frunte, pe bancherii evrei Mauriciu, Aristide Blank și Ely Bercovici, pe reprezentantul comunității evreiești, Wilhelm Fildermann, precum și cunoscuți ziariști evrei”. Au plecat pe rând la București, iar cei ajunși primii au stat la rude sau la mici hoteluri pentru a nu fi descoperiți.

Deși s-au ferit și au fost cât de discreți au putut, planul lor a fost deconspirat. Vernichescu, un om de bază în gruparea LANC, a anunțat poliția cu privire la cele ce urmau să se întâmple. Pe 8 octombrie 1923 poliția a intrat peste grupul de răzbunători și toți au fost arestați. Nu au putut să ducă la îndeplinire mai nimic din plan, singurul lucru care a fost făcut fiind rănirea directorului evreu al un ziar de stânga.

După ce grupul a fost săltat de oamenii legii, la Iași au început raziile. Adusă în fața anchetatorilor a fost și Elena Ilinoiu, logodnica lui Corneliu Zelea Codreanu. Pe 12 octombrie 1923 tânăra a fost interogată și a mărturisit tot ceea ce știa, în plus a declarat că nu este de acord cu planul tinerilor, ea având un alt plan de răzbunare în minte. Depusese și ea jurământul de luptă, dar nu fusese prezentă în momentul în care se făcuseră planurile pentru asasinare. Siguranța cu care Elena Ilinoiu vorbea arăta faptul că toți combatanții LANC se simțeau de neînvins, având încuviințarea majorității societății. În timpul interogatoriului, procurorul și judecătorul au încercat să facă mai multe glume cu privire la svastica pe care tânăra o purta la gât. Deranjată de glumele celor doi, tânăra studentă le-a dat o replică plină de curaj.

„Eu sunt o naționalistă înfocată până la jertfa mea personală. Eu nu aprob planul lor de a omorî pe miniștri și nici pe jidani, ci numai să le de-a câte o mică lecțiune […] Dacă aș fi fost eu în locul lui [a lui Codreanu], înainte de a mă lua agentul aș fi împlântat cuțitul în pieptul primului ministru și apoi mă predam singură”, au fost cuvintele tinerei.

3.4. Asasin

3.4.1. Timpul petrecut la Văcărești

„Complotul Fascist”. Așa au numit ziarele episodul de răzbunare pus la cale de LANC. Toți cei arestați au fost duși la fosta mănăstire Văcărești, unde acum era o închisoare. Corneliu Zelea Codreanu a fost pus într-o celulă la subsol, unde a avut de înfruntat condiții grele. Reușise cu ceva ani în urmă să învingă tuberculoza, însă frigul, întunericul și hrana foarte proastă nu îi erau deloc de ajutor. Toate aceste aspecte l-au demoralizat pe „Căpitan”, acesta fiind aproape la pământ cu moralul. În momentul în care perioada de izolare a luat sfârșit și s-a alăturat celorlalți membri, starea psihică a început să se îmbunătățească.

În închisoarea Văcărești a început să prindă contur povestea cu Arhanghelul Mihail. Ziua de 8 noiembrie 1923, când se sărbătoresc Sfinții Mihail și Gavril, gruparea de „răzbunători” a început să pună la cale o nouă stratagemă: organizația de tineret LANC. Icoana Sfinților Arhangheli a fost pentru Corneliu Zelea Codreanu ca o revelația, având un mod unic de a descrie acest moment.

„Ne uităm şi în adevăr rămânem uimiţi. Icoana ni s-a arătat de o frumuseţe neasemuită. Eu niciodată nu fusesem atras de frumuseţea vreunei icoane. Acum însă mă simţeam legat de aceasta cu tot sufletul şi îmi făcea impresia că Sfântul Arhanghel e viu. De aici am început să iubesc icoane” – Corneliu Zelea Codreanu, „Pentru legionari”.

Nu era prima dată când „Căpitanul” era arestat. Fiecare minut petrecut în închisoare îl făceau să devină și mai hotărât cu privire la planurile sale de viitor, iar abilitățile de luptător și martir înfloreau din ce în ce mai mult. Pentru că avea alături icoana Arhanghelului Mihail și se familiarizase cu el în perioada în care era cadet, l-a ales pe acesta drept ocrotitorul său.

Au urmat interogatorii lungi pentru Codreanu și Moța, însă declarațiile celor doi se contraziceau. Unul dintre ei mințea, sau poate chiar amândoi, lucru care îi dezorienta pe anchetatori. Cei doi camarazi nu plănuiseră să facă acest lucru, însă Moța a încercat să îl scoată mai puțin vinovat pe „Căpitan”. Acesta a declarat că planul cu privire la asasinare a fost făcut înainte să îl cunoască pe Codreanu. Ba chiar a mers mult mai departe, răzbunându-se pe cel care i-a trădat. Moța și-a dat seama cine este cel care a divulgat întreg planul poliției în momentul în care a observat că Vernichescu a fost exceptat de acuzația împotriva conspiratorilor. Cu mult tact a reușit să introducă o armă în sala de judecată, iar în 28 martie 1924, trădătorul a fost rănit.

„Trecuseră săptămâni peste săptămâni şi viaţa noastră se scurgea cu greu în închisoare. Pe peretele din dreptul patului însemnam fiecare zi care trecea prin câte o liniuţă făcută cu creionul. Viaţa din închisoare e grea, istovitoare pentru omul care s-a născut liber şi care a trăit mândru. E îngrozitor să te simţi înlănţuit, între ziduri înalte şi duşmănoase, departe de ai tăi, despre care nu mai ştii nimic. Şi nici măcar între aceste ziduri nu eşti liber; trei sferturi din timp stai sub lacăt, în celulă sau în cameră.

În fiecare seară, zgomotul sinistru al zăvoarelor care se închid la uşa ta, te aruncă într-o atmosferă de tristeţe. Afară, duşmanii acestui neam stau liberi, se bucură de onoare, de toate bunătăţile, iar noi, pe deasupra mizeriilor morale de multe ori ne culcăm flămânzi şi tremurăm toată noaptea de frig pe paturile de scânduri şi pe paie. Dar iată, ne vin şi zile de bucurie. După două luni de închisoare ne vine vestea că a sosit ordinul ca tatăl meu şi Dănulescu să fie eliberaţi”, povestește Corneliu Zelea Codreanu în cartea sa „Pentru legionari”.

3.4.3. Coreneliu Zelea Codreanu se retrage din nou în munți

Pe 1 iunie 1924 Constantin Manciu a fost pus de Geuvern să se ocupe de răscoalele antisemite. Și-a luat rolul foarte în serios și a reușit să îl împiedice pe A.C. Cuza să deturneze prin lozinci Congresul Profesorilor Universitari. Manciu a fost în linia întâi pe strada Lăpușneanu în momentul în care radicații au făcut demonstrații. În cadrul acestui marș, polițiștii în frunte cu Manciu au fost bătuți cu ouă de către studenți. Odată cu începerea anului universitar, rectorul le-a permis autorităților să pătrundă în sălile de curs pentru a menține ordinea. Studenții au început să îl urască într-atât de tare încât Manciu a primit scrisori de amenințare. Ba chiar un adept a lui Codreanu i-a mărturisit că are ordin să îl omoare.

Toate aceste măsuri au dus la stăvilirea radicalilor, așa că, în momentul în care Corneliu Zelea Codreanu s-a întors la Iași, a trebuit să fie foarte prudent. A fost nevoit să se retragă la Ungheni. Cărămidăria de aici a fost locul unde radicalii au început din nou să își facă planuri. După un an de la retragerea la Chișinău, un nou plan începe să înflorească. Cărămizile trebuiau folosite la construirea unui Cămin Cultural Creștin, aproape de Universitate, la poalele dealului Copou. Pentru ridicarea acestui cămin era nevoie de fonduri, așa că Codreanu a început să primească donații cu sume mari de bani și bunuri de la familii de elită din Iași. O doamnă cu foarte mare influență, din familia principală Ghica, le-a pus la dispoziție un teren cu grădină. Prin cultivarea legumelor le veneau bani în plus, iar acel teren, „Căpitanul” îl putea folosi pentru a-și antrena oamenii la luptă. În aceste grădini și-a antrenat războinicii și i-a educat în spirit militar, aplicând tot ceea ce s-a stabilit la închisoarea Văcărești.

Nici de data aceasta Corneliu Zelea Codreanu nu a scăpat de trădători, în grupul său fiind unul care a dat în gât poliției totul. Era 30 mai 1924 când „Căpitanul” a fost din nou trădat. În momentul în care poliția a intrat peste ei, în grădină erau antrenamente, iar oamenii erau așezați pe două rânduri. Codreanu, îmbrăcat în port popular, avea asupra lui o schița a casei lui Manciu, dovada că un atac urmat cel mai probabil de o asasinare era pe punctul de a se săvârși. Asupra sa a mai fost găsită și o listă cu 22 de studenți, oameni din centrul restrâns al mișcări. Acești studenți și Codreanu au fost duși la prefectură, locul unde povestea i-a două variante. Prima este cea a „Căpitanului”, care vorbește de o serie de torturi greu de imaginat. El a fost bătut, jignit și amenințat chiar de Manciu, iar studenții au fost bătuți la tălpi de însuși prefectul. A doua variantă este cea a lui Manciu, care neagă toate aceste acuzații.

Era cuvântul unuia, împotriva celuilalt. Totuși unele lucruri au trebuit să se confirme, doi dintre studenți au fost răniți. Manciu era cunoscut pentru torturile sale, acestea fiind recunoscute chiar și de adversarii lui Corneliu Zelea Codreanu. Violențele au fost cuvântul de ordine în ceea ce privește toată mișcarea tânărului țăran. Chiar el era „un om violent, organizator și conducător de revolte și al unui complot, ajuns notoriu pentru tulburarea liniștii publice”. Mulți dintre studenții torturați proveneau din familii de elită, iar acest lucru a devenit o amenințare puternică pentru Manciu. Certificatele medicale ale tinerilor au fost citite cu voce tare în cadrul unei manifestații, zi în care A.C. Cuza și Codreanu au fost purtați pe brațe. Tot ceea ce se petrecea acolo avea o încărcătură violentă.

Așa cum a procedat și în urmă cu un an, Corneliu Zelea Codreanu se retrage în munții Rarău pentru a-și linge rănile. Era din nou la pământ și în pragul crunt dintre abandon sau pornirea unei noi lupte. Ei bine, nu degeaba i se spune „Căpitanul”. După șase săptămâni de stat pustnic, a pus la cale un nou plan și se întoarce foarte hotărât să îl pună în aplicare. Despre tot planul său poliția știa deja, după ce un student fusese arestat și convins să îi deconspire.

3.4.4. „Căpitanul” a devenit asasin

Primul care a tras un glonț în aceste revolte violente a fost Moța atunci când a aflat că planul lor de asasinare a fost dat în vileag un camaradul Vernichescu. Următoarele împușcături au pornit din revolverul lui Corneliu Zelea Codreanu. Pe 24 octombrie 1924 a devenit asasin, omorându-l pe prefectul Manciu pe scările Palatului de Justiție din Iași. Tânărul și-a justificat fapta ca fiind o decizie de moment, însă polițiștii au demonstrat că totul fusese un plan bine pus la cale. Pentru această nouă revoltă, toți cei care au fost la Văcărești s-au adunat din nou, depunând un jurământ la Mitropolie. Toți știau ce urmează să se întâmple, iar tatăl său și A.C. Cuza au încercat să îl oprească.

În ziua de 24 octombrie 1924 Corneliu Zelea Codreanu avea proces cu privire la brutalizarea unui student. Cât timp a stat în sala de judecată, tânărul țăran s-a comportat normal, fiind foarte calm. La ieșire, l-a pândit pe Manciu și l-a împușcat. După ce a săvârșit fapta, a încercat să scape, folosind pistolul și asupra a doi polițiști care voiau să îl oprească. A reușit să scape, însă un avocat l-a sfătuit să meargă și să se predea singur. Toți studenții din LANC audiați în acest caz au lăudat și justificat fapta „Căpitanului”.

Viața lui Codreanu și deciziile sale au ajuns la un punct de violență supremă. Planul său de această dată a funcționat, fiind primul din grupare care a reușit să asasineze pe cineva. Pe lângă crimă, tânărului i se aduceau multe acuzații printre care violențe, bătăile date studenților evrei, prima tentativă de asasinare, ordonarea aruncării din tren a unor femei, etc.

După această asasinare, nu doar Codreanu a fost arestat, ci și adepții săi apropiați, printre care și tatăl său. Condițiile de aici au fost identice cu cele de la Văcărești: frig, umezeală, alimentație proastă. Se zvonește că unul dintre cei arestați ar fi murit din cauza acestor condiții dure din detenție. Tatăl a fost eliberat, însă își făcea griji pentru viața fiului său. Ca urmare a acestei crime și arestările în lanț, autoritățile au crezut că lucrurile se vor liniști, iar LANC va opri violențele. Lucrurile nu au stat așa, ci din potrivă, dorința de răzbunare era și mai mare. Studenții adunau semnături pentru cei considerați nevinovați, se rugau pentru cei aflați după gratii și stârneau tulburări la Universitate. LANC a organizat serii de rugăciuni la Mitropolie și au desfășurat manifestații.

Corneliu Zelea Codreanu a fost încarcerat cum nu se poate mai rău. În ciuda condițiilor vitrege, acesta era nevoit să își împartă celula cu un evreu. Violențe au fost și asupra acestuia din urmă, ba chiar părea mai hotărât ca oricând care este misiunea lui.

„Fiți însă încredințat că gândul meu nu v-a părăsi, că mintea mintea mea trăiește în lumina adevărului așa de luminos pe care l-ați propovăduit o viață, și din care am putut gusta și eu ceva. Adevărul Naționalității. Și dacă soarta m-a scos din rândurile celor cari luptă pentru dânsul, încerc totuși să aduc contribuția mea prin rugăciunile mele. La lumina sarbădă a candelei mă rog lui Dumnezeu în fiecare seară, pentru sănătatea și biruința Dumneavoastră, a tuturor luptătorilor, pentru biruința neamului meu. Adevărul acesta va birui. Și fi-va biruința lui mai strălucitoare decât lumina soarelui.

Atunci se va cutremura din temelie împărăția întunericului, a Satanei. Și se vor înfricoșa toți cei stăpâniți de Satana. Se vor bucura toți cei ce sufăr pentru adevăr, iar cei cari se bucură întru neadevăr vor suferi”, au fost cuvintele scrise de Corneliu Zelea Codreanu către A.C. Cuza.

3.5. Idol

3.5.1 Achitarea și triumful

De la asasin la idol nu a fost decât un pas. „Căpitanul” era acum la închisoare însă nu era la pământ. Tot ceea ce se petrecea în libertate îi hrăneau setea de violență și dreptate. Tabăra național-populară a fost mult mai bine organizată decât la primul proces. Cântece și poezii în care numele de Codreanu era lăudat se auzeau peste tot. Guvernul a fost nevoit să mute procesul în alt județ din cauza manifestanților. Focșani părea cel mai bun loc pentru un astfel de proces, fiind un oraș puternic populat de evrei. Un alt avantaj al acestui oraș era dimensiunea mică, care permitea armatei să îl închidă orașul, fără ca nimeni să nu aibă voie să intre.

Pentru autorități părea un oraș sigur, însă nu așa a fost și pentru susținătorii lui Corneliu Zelea Codreanu. În zilele de 17 și 18 martie 1925, studenții radicali au reușit să pătrundă în oraș și să își manifeste nemulțumirile. Au vandalizat străzile și au încercat să pătrundă în sala de judecată, lucru care nu s-a putut realiza. Evreii nu au acceptat ca orașul lor să fie distrus, așa că au pornit o autoapărare. În ajutorul studenților au încercat țăranii din împrejurimi să intre în oraș, însă autoritățile au reușit să împiedice înaintarea lor. În Focșani a fost pe punctul ca un război civil să izbucnească, așa că autoritățile au luat o altă decizie.

De data aceasta, decizia a fost una și mai proastă. În perioada 20 – 26 mai 1925, Codreanu a fost mutat la Turnu Severin. Aici orașul era plin de apărători ai „Căpitanului”, iar văduva celui ucis a fost jignită de avocații care se luptau să se înscrie pentru apărarea criminalului. Studenții veniți în costume populare au dominat străzile, iar orașul era plin de propagandă antisemită. În ultima zi de judecată, jurații au purtat svastica la rever. Decizia a fost luată doar după cinci minute de deliberare, iar acuzații de la Văcărești au fost achitați în unanimitate. Întreaga sală a izbucnit în lacrimi, iar procurorul a ținut un discurs.

„În clipe ca aceasta, în care inimile voastre vibrează de emoție; în clipa aceasta, în care jurații au rostit verdictul de achitare, mă adresez vouă, acum când sunteți liberați de vină: să nu uitați necazurile; coborâți-vă în sufletele voastre și gândiți-vă că ați fost judecați pe pământul Olteniei, de unde au pornit simțămintele înalte și calde de patriotism. Gândiți-vă că pe piept purtați o cruce: simbolul credinței și al biruinții. Ridicați-vă în sferele înainte, acolo unde este dreptate și patriotism; dați impulsiune gândurilor voastre și călăuziți-vă de principiile de opinie, dreptate și iubire de Patrie. Fiți iubitori de lege, neam și credință”, au fost cuvintele procurorului care le-a oferit libertatea acuzaților de la Văcărești.

După acest mare triumf, Corneliu Zelea Codreanu și-a reînnoit jurămintele pentru țară și națiune. În drum spre casă, victoria tânărului țăran a fost sărbătorită de studenții din București cu manifestații, iar la Iași autoritățile încercau din răsputeri să mențină ordinea. Corneliu Zelea Codreanu a devenit erou național după acest triumf.

Propaganda pentru LANC a continuat, de data aceasta cu mai mult curaj și îndârjire. Gruparea avea din ce în ce mai mulți simpatizanți și nimic nu părea să le mai stea în cale.

3.5.2. Erou național, figură simbolică

Încă de la liceul militar i-a intrat în sânge pretenția de a-i conduce pe alții. Chiar dacă el se afla în fruntea studenților și a activiștilor din LANC, acesta era la rândul lui condus de credință. Corneliu Zelea Codreanu credea în neam, iar Biserica Ortodoxă reprezenta neamul din punct de vedere duhovnicesc.

Biserica era implicată în această organizație doar spiritual, nu și în violențele produse de ea. „Căpitanul” trăia „ca protagonist al actelor de violență, implicându-se fizic, fiind gata să suporte însuși violența”. Toate actele de violență și reacția autorităților au contribuit la ascensiunea sa și la transformarea tânărului țăran într-o figură simbolică.

Întreaga grupare se afla în fruntea bandelor care făceau acte de violență în masă. Băteau, ardeau ziare, spărgeau geamurile magazinelor evreiești, pregăteau comploturi, executau lovituri și procurau arme. În fruntea acestor violențe se afla nimeni altul, „Căpitanul”. Combatanții săi au cunoscut și alte chipuri ale liderului lor. Acesta era respectuos cu studenții și adepții lui, bun orator, activist de partid, instructor militar și bun organizator.

Corneliu Zelea Codreanu era acum un erou în cântece și poezii. A fost lansată chiar și o colecție dedicată eroului național, publicată sub numele de „Micul dor și marele dor”. Numele lui nu apărea doar în cântece și poezii. Mediatizarea prin intermediul imaginilor a fost și ea una de succes. Codreanu a apărut alături de alți membri LANC au apărut pe cărți poștale. Era acum un idol, un „fenomen genuin românesc într-o vreme a schimbărilor radicale”.

3.6. Sectant

3.6.1. Legiunea Arhanghelului Mihail

Timp de doi ani, „Căpitanul” a fost plecat în Franța pentru a face un master în Drept. La întoarcerea sa, țara era fundamental schimbată. În același an, 1925, au avut loc alegeri parlamentare. Învingător a ieșit Partidul Poporului, în fruntea căruia se afla generalul Averescu. Nici LANC nu a stat rău la capitolul voturi. Aceștia au reușit o mare performanță, trimițând 10 deputați din nord-est la București. Generalul Averescu nu a rezistat mult timp la conducere. A picat, iar în locul lui a venit Ion I.C. Brătianu. În 1927, atât Brătianu cât și regele Ferdinand se sting din viață.

În lumea politică se duc lupte pentru putere, iar în decembrie 1928 au loc alte alegeri. De data aceasta LANC nu mai are un noroc foarte mare, în mijlocul organizației începând să apară diferențe de percepție și gândire. După acest eșec, Corneliu Zelea Codreanu și tatăl său încep sa se distanțeze de mentorul A.C. Cuza. În 1926 a fost primul conflict dintre Cuza și Codreanu, moment în care Moța începe să se gândească la o ligă sub conducerea lui Codreanu, fără Cuza. În LANC se convoacă „Marele Consiliu”, iar studențimea îl propune pe „Căpitan” ca secretar general. La doar o lună după acest eveniment, Codreanu tatăl este exclus din organizație alături cu alți oameni de bază.

Această decizie a lui Cuza a avut multe urmări în interiorul organizației. Astfel, la congresul de la Neamț, Corneliu Zelea Codreanu începe să pună bazele Legiunii Arhanghelul Mihail. Planul său era să organizeze o nouă echipă independentă și tinerească, care să rezolve problemele jidovești. Membri acestei organizații putea fi face parte și din LANC, întreg grupul „Căpitanului” făcând parte din prima organizație.

Legiunea Arhanghelul Mihail urma să fie condusă de un comitet și de un consiliu în care erau foști lideri ai studenților din marele revolte violente. Corneliu Zelea Codreanu își crease o organizație proprie, iar poliția era foarte atentă la fiecare mișcare a lor. Trecut și planurile cu privire la unele asasinări au fost cele care au determinat autoritățile să fie cu ochii pe ei. Altminteri, noua Legiune nu era decât un grup de bărbați care se adunau în jurul unei icoane.

3.6.2. „Căpitanul” și calitatea de sectant

Timp de doi ani, între 1927 și 1928, „Oamenii Arhanghelului” se ocupau de consolidarea și organizarea noii Ligi. Micul grup propaga tot lozincile vechi, doar forma de organizare fiind modificată. Această nouă organizație nu are un mare succes, dar Codreanu nu era afectat se acest lucru. El se ocupa ca cei care îl urmau să devină „oameni de voință, care să se privească drept și să se comporte cu bărbăție față de orice greutate”. Începutul acestei organizații a fost sponsorizat din donații de la membri și simpatizanți. Despre aceste donații aveau cunoștință și autoritățile, cele mai darnice persoane fiind în atenția poliției.

Dacă viața politică era plină de evenimente, viața privată a lui Corneliu Zelea Codreanu era una liniștită. Acesta locuia în casa socrilor săi, la Iași, într-o cameră plină cu obiecte de cult care îi aduceau aminte de victoriile sale. Era o perioadă destul de grea, în care moralul său era la pământ. Susținătorii Ligii nu erau așa mulți pe cum sperase el. În 1928, Codreanu decide să facă un partid politic, iar pentru acest lucru îi cheamă pe toți cei în care avea încredere la Iași. În gândurile acestuia se aflau trei membri la conducerea acestui partid, iar numele oscila între „Partidul Național Social” sau „Partidul Național Creștin”. De data aceasta, tânărul a mers pe manifestații pașnice. Ele nu au dat foarte mari rezultate, iar la următoarele întâlniri au venit din ce în ce mai puțini simpatizanți. Acest lucru era demoralizator pentru „Căpitan”, dar el și-a continuat planurile. Pregătea trimiterea circularelor care aveau să fie cele mai importante instrumente de conducere a Legiunii. În 1928, își deschide un cabinet de avocatură la Ungheni, însă nici acesta nu a fost de mare succes. În plus, postura de avocat de provincie nu se potrivea chipului de erou național și nici cu imaginea de luptător pe care și-o crease.

Planurile lui Codreanu mergeau acum cu pași foarte mici, în 1929 dându-și seama ce mică era acum gruparea condusă de el. La defilarea adepților săi de la Iași au participat aproximativ 330 de bărbați. Caracter puternic, tânărul nu se lăsa deloc intimidat de acest număr mic, ci dimpotrivă, el se bucura că are adepți. Planurile „Căpitanului” nu mai erau acum așa bine stabilite. Uneori anunța crearea unor asociații militare după formatul celor germane, alteori venea cu ideea unei lovituri în stil mare cu o echipă de muschetari. În tot acest timp, nu a încetat să facă propagandă și să încerce să câștige cât mai mulți oameni de partea sa.

Anul 1929 a fost unul greu, dar așa cum spunea tânărul țăran, sămânța plantată va aduce și roade în curând.

Capitolul 4. Garda de Fier

4.1 Marșul spre Basarabia

Anul 1930 avea să prindă un alt contur asupra Legiunii. Cotitura politică din România și criza financiară l-au ajutat pe Corneliu Zelea Codreanu să aibă o șansă. Pe 25 noiembrie 1929 a începu să își pună în aplicare un nou plan cu ajutorul unui apel către „purtătorii Duhului nou al Vremii”. Prin acest apel, Legiunea voia să ajungă la popor, dar mai ales la țăranii din zonele afectate economic. Urmărea că câștige cât mai mulți simpatizanți, iar la fiecare schimbare în lumea politică, „Căpitanului” schimba și el planul, strategie observată și de poliție.

„Propaganda Legiunii Arhanghelului Mihail se adaptează la oameni și împrejurări. Ea este când naționalistă cu nuanțe de antisemitism pentru lumea cultă de la oraș […], când curat antisemită, iar naționalismul este aruncat pe planul al doilea, pentru lumea de la sate”, se constata într-o analiză a poliției politice.

Codreanu plănuia un mare marș spre Basarabia, eveniment care va avea loc pe 20 iulie 1930. Aproximativ 1500 de oameni urmau să treacă Prutul prin mai multe locuri spre anumite destinații, ulterior să se întoarcă la Iași. Când acest plan a început să devină răsunător, populația evreiască din acele zone a început să se neliniștească. Prim-ministru Maniu i-a cerut lui Codreanu în februarie să amâne manifestația, crezându-se că planul legiunii erau acțiuni violente asupra evreilor din Basarabia. Multă vreme s-a crezut acest lucru, însă „Căpitanului” nu se gândea acum la evrei. Avea nevoie de cât mai mulți simpatizanți, populație vorbitoare de limbă română. Planul acestui marș era de fapt crearea unei comunități populare românești omogene. Se urmărea depășirea identității regionale, iar evreii nu erau de această dată în planurile Legiunii.

Corneliu Zelea Codreanu s-a autoproclamat noul Ștefan cel Mare, iar Guvernul avea motive să susțină marșul acestuia. La mijloc era propagandă violentă făcută de LANC, care reușea să atragă din ce în ce mai mult țăranii. Cu toate că avea motive să își dorească acest marș, Guvernul l-a interzis din cauza presiunilor venite din străinătate. Mai era și o mare frică, faptul că tânărul „Căpitan” putea să îndepărteze țăranii de Partidul Național-Țărănesc. Deși Codreanu a încercat din răsputeri ca marșul în Basarabia să aibă loc, acesta a rămas doar la stadiul de plan. Cu toate acestea a reușit să ducă numele Legiunii dincolo de sudul Moldovei.

Codreanu se consideră din nou o victimă: „Inamicii unei Românii sănătoase și puternice au triumfat. Jidănașii din Sărindar […]. Astăzi ne îndreptăm spre Nistru pentru ca să întoarcem Basarabia cu fața spre București […]. Basarabia trebuie să rămână pradă bolșevismului și să privească către Moscova, pentru ca ei să continue a teroriza cu provincia dintre Prut și Nistru întreaga politică a României”, se arată în cel de-al șaselea volum a lui Roncea Buzatu, „Hai să dăm mână cu mână”.

4.2. Violențele reapar în prim-plan

Corneliu Zelea Codreanu începea să renască. La o manifestație din 29 iunie 1930 organizată de „Căpitan” au început din nou violențele masive. La această manifestație discuția s-a purtat despre modul în care cămătarii percepeau taxe abuzive înainte de recoltă și făceau legea după bunul plac. Un incendiu de proporții a izbucnit în localitatea Vama din nordul Moldovei, loc unde avusese loc manifestația. A doua zi răsunau sunete de clopote și buciumuri. Geamurile caselor evreiești erau din nou sparte, iar mii de oameni înaintau spre Câmpulung, punctul tradițional al manifestanților. Prefectul a fost atacat, iar țăranii au luat cu asalt băncile și casele cămătarilor. Regimentele garnizoanei s-au mobilizat pentru a menține ordinea, însă spiritele de luptători înviase deja în țărani. Pe 4 iulie 1930 în satul Borșa din Maramureș a fost un incendiu puternic. 128 de case, majoritatea evreiești, au ars din temelii.

Revolta țăranilor era una îndreptățită și din punctul de vedere al Guvernului. Cămătarii creștini și evrei profitau de puținele cunoștințe ale oamenilor de la sat și cereau dobânzi foarte mari. Pe lângă faptul că aceste taxe erau cerute înainte de recoltă, suma datorată se stabilea arbitrar. Manifestația lui Codreanu a făcut țăranii să se trezească și să acționeze violent împotriva celor care au fost abuzivi cu ei.

În această revoltă nu a fost vorba doar de zona Moldovei. Aromânii care locuiau în regiunile macedonene fusese curtați de România înainte de 1918, iar după război aceștia au venit în Dobrogea. În această zonă populația era majoritar bulgaro-turcă-tătară, fiind foarte puțini români. Aromânii așezați aici nu au avut parte de o viață liniștită, bandele bulgărești fiind un mare pericol. Când au auzit manifestările lui Corneliu Zelea Codreanu, aromânii au devenit adepții lui. Țăranii erau greu de mobilizat în acțiuni violente, însă aromânii, obișnuiți cu violența din patria lor macedoneană, vedeau în „Căpitan” primul lider român care le acordă atenție. Ei înțelegeau gândurile legionarilor și chiar se regăseau în cântecele lor. Nu se dădeau în lături de la acțiunile de violență, iar datorită acestui fapt, Codreanu a înființat o nouă organizație.

În duminica Floriilor din 1930 i-a naștere Garda de Fier. Cu fondarea acestei organizații, Legiunea căpăta un nou regulament care o definea ca „armata nouă”, cu caracter de atac. „Căpitanul” a stabilit cinci legi fundamentale ale organizației: legea tăcerii, legea educației, legea muncii, legea disciplinei și legea ajutorului reciproc. Toate aceste legi erau după stilul militar pe care Codreanu l-a adoptat încă din adolescență.

4.3. Noua imagine a lui Codreanu

Noua organizație era trupa de luptă construită foarte riguros de „Căpitan”. În această bătălie, alături de oștile Arhanghelului se aflau și sufletele strămoșilor. O luptă dintre bine și rău pentru pământurile acestora din urmă.

Imaginea cu privire la Corneliu Zelea Codreanu era acum una destul de largă. Anul 1930 îl prezintă în mai multe ipostaze: responsabil al studenților, noul Ștefan cel Mare în fruntea oștilor, apostol al țăranilor, bărbat care ascultă și înțelege suferința lipsei de drepturi, avocat, propagandist antisemit, organizator al mișcării paramilitare și mistic ce invocă sufletele strămoșilor. Cu fiecare decizie luată de acesta se profila chipul unui conducător unic al mișcării. Vechii camarazi erau acum pe locul doi și acționau ca avocați. „Căpitanul” era numit Arhanghel și ucenic a lui Hristos.

Tânărul țăran învăța din fiecare eșec, iar acum a ajuns să profite din plin de avantajele oferite de presă. Punerile în scenă a unor acțiuni spectaculoase și anunțul acestora capta în totalitate atenția ziarelor, în acest mod având parte de multă publicitate. Profita de orice avantaj, iar acum, în calitate de comandant paramilitar al Gărzii de Fier, reușea să organizeze totul într-un mod exemplar. Această organizație număra aproximativ 20.000 de legionari, iar actele de violență erau puse pe umerii oamenilor lui Cuza.

S-a înțeles imediat că Garda de Fier era greu de controlat și nici nu putea fi deviată ca diversiune împotriva comuniștilor. Ea era un climat de violențe, considerat un pericol pentru siguranța națională.

Codreanu se compara acum cu Mussolini, iar adepții săi îl slăveau prin cântec:

Foaie verde toporași,
zboară vulturul din Iași,
chiar din Iași de la cămin,
pentru jidovul hain.
Hotărât în gândul lui,
a sosit în Covurlui,
aicea când a venit,
mii de frați l-au însoțit […].
Vom pleca ca și la nuntă,
vom zbura în luptă cruntă,
și vom pune-n libertate,
Țara noastră scumpă, frate,
curățând-o de venetici,
care s-au oprit pe aici.
Curățând-o de nevoi,
de trântorii jidănoi,
vom scăpa de jugul greu,
cu mila lui Dumnezeu.
Țara curată să fie,
de acum până-n vecie,
și văzându-ne liberați,
de spurcații perciunați,
vom încinge-o horă mare,
vom striga cu toții tare:
Să trăiască Căpitan
Corneliu Zelea Codrean!

Capitolul 5. Asasinarea premierului

Au trecut trei ani de când Garda de Fier a fost înființată, ani încununați de multe succese pentru „Căpitan”. În 1933, a fost anul în care tânărul țăran a intrat în primul conflict adevărat cu statul și Partidul Liberal care se afla la putere. Toate acțiunile Gărzii reprezentau principalele dezvoltări din țară. Laudele aduse și mulțimea de simpatizanți ai Legiunii nu era pe placul autorităților, iar jandarmeria și poliția acționau din ce în ce mai violent. În fruntea Partidului Liberal se afla Ioan Gheorghe Duca, care a băgat frica în Guvernul național-țărănesc. Pe 14 noiembrie 1933, Duca a fost numit de rege pentru a se ocupa de formarea unui Guvern și de alegeri. Această schimbare a fost foarte discutată, având mai multe interpretări.

Duca își pregătise drumul în politică exact după aceeași strategie la care apelase Maniu cu ceva timp în urmă. Acesta a acționat printr-o schimbare forțată a Guvernului cu o demonstrație în masă. Duca a fost numit prim-ministru, o alta decizie a regelui interpretată de politicieni. Gurile rele spuneau că este vorba despre o promisiune făcută de acesta la Paris cu privire la o posibilă desființare a Gărzii de Fier.

Multe zvonuri circulau cu privire la Duca, printre acestea numărându-se și faptul că era omul „domnișoarei”, adică al Elenei Lupescu. Între timp, Cuza și Codreanu își aduceau acuze și jigniri. Vorbele nu erau singurele arme în această luptă. Cele două grupări se angajau acum și în dispute violente.

Toate aceste evenimente nu aduceau nimic bun campaniei electorale. Nu doar gardiștii contribuiau la starea de violență creată. Gheorghe Brătianu le-a ordonat oamenilor din partidul său să răspundă cu arme de foc atunci când sunt atacați. Ba mai mult, acesta l-a amenințat pe Duca cu moartea.

Garda de Fier susținea în această perioadă că este „o organizație de luptă, compusă din ce are mai ales tinerimea entuziasmată a României de după război care își pune mâinile sale energice pe frâiele acestei țări și va zdruncina domnia guvernanților”.

5.1. Campania electorală și asasinarea lui Duca

Corneliu Zelea Codreanu era implicat în campania electorală. Promisiunile sale erau multe și pe placul urechilor auditoriului. Acesta vorbea despre un parlament fără diurne, salarii mici pentru cei care muncesc pentru stat, dar mari pentru muncitorii manuali, modernizarea agriculturii, verificarea și confiscarea averilor obținute ilegal și nu în ultimul rând renunțarea la identități regionale.

Toate aceste promisiuni din campanie au îndemnat muncitorii să tulbure apele. Succesul de care se bucura „Căpitanul” făceau ca totul să pară nesigur pentru elite. Grevele, agitația, luptele de stradă și criza economică creau un teren foarte fertil pentru propagandă. Spre finalul lunii noiembrie, la Iași situația a scăpat de sub control. Gardiștii au spart geamurile casei politicianului liberal Victor Iamandi, iar fiica acestuia a fost rănită. Scenele de violență și vandalism nu s-au oprit aici. A fost distrus Clubul Liberal iar procurorul general a fost rănit în luptele de stradă. În momentul în care Corneliu Zelea Codreanu a trebuit să de-a o explicație cu privire la aceste evenimente violente, el a vorbit despre o scăpare de sub control. Victimele erau gardiștii care „cădeau într-o luptă dreaptă și nobilă, uciși de gloanțe și de lovituri”. Noua generație pretindea libertate și voia să își arate nemulțumirea față de țară, care „își omora cei mai buni fii”.

Aceste manifestații violente au dus ca în ziua de 9 decembrie 1933, prim-ministru Duca să interzică Garda de Fier. Justificarea deciziei lui a fost cu privire la teroarea creată în ultima vreme și pericolul pe care organizație îl reprezenta pentru societate. Decizie a fost pusă la cale de Titulescu, care se temea de ascensiunea Germaniei și vedea în Gardă hitlerism. Duca se împotrivise multă vreme acestei interziceri însă presiunea pusă asupra lui l-au făcut să cedeze și să i-a decizia.

Interzicerea Gărzii de Fier a fost un pas care a stârnit foarte multe evenimente. Presa națională de dreapta a criticat această decizie, în timp ce presa de stânga îmbrățișa măsura luată. La București au început să circule zvonuri cu privire la o răzbunare prin asasinare. Pe 29 decembrie 1933 trei legionari de origine română l-au ucis pe Duca care aștepta trenul pe peronul gării din Sinaia. Crima a fost un șoc pentru țară, dar și o bucurie pentru țărani și intelectuali. Multe zvonuri au început să circule în spatele acestui deces. Multe dintre ele îl implicau și pe rege, acesta fiind bănuit a fi în spatele deciziei pentru a-l salva pe Corneliu Zelea Codreanu. Mai târziu, aceste zvonuri aveau să prindă din ce în ce mai mult contur.

5.2. Procesul și o nouă achitare

Pe 19 martie 1934 a început procesul cu privire la asasinarea lui Duca. Erau implicate 52 de persoane, printre care cei trei atentatori și conducătorul Legiunii. Codreanu și Garda de Fier erau mult prea iubiți, iar atmosfera din sala de judecată le-a fost favorabilă. 703 martori au fost chemați la proces, din care 670 din partea apărării. Codreanu, Cantacuzino-Grănicerul și politicieni de frunte au fost achitați datorită intervenției din crema elitei politice. La începutul lunii februarie, regele a hotărât și achitarea lui Nae Ionescu.

Toate aceste informații aflate în perioada procesului au dus la dovada că regele a fost implicat în asasinarea lui Duca, vrând să obțină un avantaj din partea Legiunii. Voia să folosească Garda de Fier ca element de luptă împotriva puterii. Curtea era gata să îi condamne pe cei implicați în proces, dar un semn de sus – de la rege – a împiedicat acest lucru, spunea Titulescu.

În urma acestor achitări, Guvernul și-a prezentat demisia însă a fost respinsă de rege. au fost foarte multe discuții cu privire la vinovăția și implicarea lui Corneliu Zelea Codreanu în asasinat, însă indiferent dacă a ordonat sau nu atentatul, Legionarii au contribuit la crearea unei stări de violență și au instigat împotriva lui Duca. Asasinarea a fost posibilă doar datorită faptului că organele de securitate au permis acest lucru.

Cel care a avut de câștigat din toată această poveste este chiar regele. Premierul incomod fusese eliminat, iar Garda de Fier, organizație puternică și periculoasă, a fost slăbită. Regele avea de gând să folosească Garda în favoarea sa, iar acest lucru s-a văzut după doar câteva zile de la achitarea lui Codreanu. Pe 29 aprilie 1934 gardiștii au trecut în paradă prin fața Palatului Regal. În timpul acestui marș, regele stătea la balcon, a strigat lozinci: „Trăiască Garda”, „Trăiască Codreanu” și a ridicat mână în semn de salut.

Acesta a fost răspunsul monarhului în ceea ce privește uciderea premierului Duca.

Capitolul 6. Tatonarea unui nou început

Ca după fiecare eveniment nu tocmai plăcut în care este implicat, Corneliu Zelea Codreanu se retrage din viața publică și merge în munți. Din nou alege Rarăul ca mijloc de reculegere și regăsire, de unde mereu se întoarce cu un nou plan de luptă. În munți, „Căpitanul” și oamenii lui aveau un program foarte bine stabilit. Rugăciunea și munca erau principalele activități, iar trezirea era în fiecare dimineață la ora 6. Sâmbăta era planificat un marș obligatoriu. În mijlocul taberei se afla mândru drapelul cu simbolul mișcării, o cruce inspirată după grafiile închisorii. Legionarii erau și de această dată protejați de sus, sprijiniți de prințul Nicolaie. Fiind o grupare susținută și încurajate de nume grele din politică, Codreanu a intrat și în atenția presei britanice care susținea că acesta face propagandă noaptea. Călare pe un cal bălan, bate noapte de noapte satele din Moldova întărâtându-i pe țărani.

Anul 1934 a fost anul tatonării unei nou reorganizări. „Căpitanul” se gândea să înființeze un partid politic, ca o aripă a Legiunii, sub numele de Partidul Național. Partenerul lui Codreanu în toată această reorganizare era Cantacuzino-Grănicerul. Legiunea intră din nou în viața politică, de data aceasta sub numele partidului Totul pentru Țară (TPȚ). La conducerea nu mai era Corneliu Zelea Codreanu. Acum în frunte era generalul Cantacuzino-Grăniceru, iar „Căpitanul” dădea pentru prima dată în toată viața sa semne de retragere. Deciziile erau luate de general și de Gheorghe Clime pentru că acum Codreanu nu prea mai comunica cu ei. În plus, acesta din urmă întorcea oamenii unii împotriva celorlalți.

În ceea ce privește deschiderea către străinătate, Corneliu Zelea Codreanu avea două variante. Chiar și în presă schimba declarația în funcție de țară. Era mare admirator a lui Hitler, dar și a lui Mussolini. „Căpitanul” își sublinia independența sa în fața presei germane: „Cu național-socialismul din Germania, Garda de Fier se află cel mult în relații de idei”. Atunci când oferea declarații pentru presa din Italia, susținea că România se afla în locul unde era Italia în 1919 și 1922, înainte de preluarea fasciștilor.

Generalul Cantacuzino-Grănicerul nu era de acord cu opinia favorabilă Germaniei a lui Codreanu. El a încercat să clarifice acest aspect: „Jos Germania revizionistă, dar trăiască Germania antisemită cu care putem și trebuie să avem raporturi economice”.

Anul 1935 a fost unul foarte oscilant pentru Corneliu Zelea Codreanu. De la faimă și erou național a trecut la singurătatea. Poliția susținea că acum „Căpitanul” a rămas singur în munți Rarău, rămânând chiar și fără finanțe, fiind ajutat de tatăl Elenei Lupescu.

Capitolul 7. Scriitor politico-religios

Corneliu Zelea Codreanu era un scriitor politico-religios foarte diferit față de alții, acest lucru fiind criticat. Imaginea „Căpitanului” a avut o mare cotitură în viață. De la activist violent, avocat, ziarist și orator al studenților și muncitorilor devine un conducător izolat chiar și de adepții săi. După 1933 acesta a decis să stea mai mult retras, rare fiind aparițiile sale publice. Comunica doar prin scrisori, iar ordinele clare erau transmise cu ajutorul circularelor. Tot în această perioadă a început să își facă cunoscut talentul scriitoricesc.

Din cauza modul diferit în care își exprima gândurile, contemporanii îl considerau limitat intelectual. Codreanu nu era un intelectual în sensul clasic, cum erau majoritatea adepților săi de la București. Acesta nu prea citea și nici nu se știa nimic cu privirile la lecturile sale din perioada maturității. În apărarea sa au sărit ideologii legionari, în frunte cu Ion Banea. Acesta din urmă a găsit ce-a mai bună descriere cu privire la lecturi: „Căpitanul nu este un obișnuit al scrisului. În viața lui plină de luptă a stat mai mult cu mâna pe sabie decât pe condei”.

„Așa scrie Căpitanul! Limpide, curgător și energic, ca un râu de munte. Cu duioșie față de amintirile noastre și înțelegere pentru suferințele pământului strămoșesc. Cu seriozitate, despre misiunea generației noastre. Sobru și imperativ, când se adresează luptătorilor. Viforos, când apără onoarea Neamului și a Patriei”, mai spunea Banea cu privire la stilul de scris a lui Corneliu Zelea Codreanu.

Scrierile principale ale „Căpitanului” sunt „Cărticica șefului de cuib” și „Pentru legionari”. Aceasta din urmă a fost cea mai răsunătoare. Publicată în 1936, s-a dovedit a avea un mare succes la public. După doar câteva săptămâni de la lansare, toate cele 10.000 de exemplare au fost vândute. Un an mai târziu, a apărut o ediție populară în același număr de exemplare. Cartea a fost foarte căutate deoarece în ea sunt trecute mărturiile celui care a condus mari violențe și a produs mari schimbări în România. Este prezentată toată viața politică a lui Codreanu din anii 1916 – 1933.

În calitate de scriitor, Codreanu susținea o imagine elitistă asupra lumii. Poporul era slab și foarte ușor influențabil, deci trebuia condus. „După cum albinele își cresc regina, tot astfel un popor trebuie să își crească elita lui”. Etica pe care „Căpitanul” o împărtășea corespundea principiilor marilor ordine cavalerești. Acestea din urmă nu au fost prezente în ortodoxie, care avea rezerve cu privire la războaiele religioase. Ceea ce crease Codreanu era o noutate, care a entuziasmat ierarhi importanți și preoți sau monarhi. În cercetările moderne se spune despre Legiune că ar fi fost o sectă religioasă, făcându-se vinovată de erezie.

Corneliu Zelea Codreanu și adepții lui vorbeau despre un „Drum al Crucii”. Asemenea lui Hristos, el trebuia să ia asupra sa toate suferințele. „Căpitanul” se lăsa condus de convingerea că acest „Drum al Crucii” va urma, dar nu pentru toți cei implicați în mișcare. Idea îi copleșea pe mulți dintre adepții săi. Atunci când statul a trecut la atac, mulți membri din Legiune au renunțat la această mișcare, rămânând o comunitate mică de credincioși care au refuzat să se dezică de Codreanu, fiind conștienți și asumându-și că urmează moartea.

Capitolul 8. „Spre marea biruință legionară”

În 1935, Legiunea prindea din nou proporții, iar din ce în ce mai mulți simpatizanți își doreau să se alăture mișcării. Cântecele lor se auzeau peste tot, indiferent că era vorba de o seară dansantă sau o nuntă, în cinematografe sau trenuri. În toamna lui 1937, România a intrat din nou în campanie electorală. Cu notorietatea căpătată în toți acești ani, Codreanu a fost foarte aproape de putere. Mișcarea a reușit din nou să aibă manifestări ample în întreaga țară. Numărul oamenilor care voiau să se înscrie în Legiune era atât de mare, încât „Căpitanul” a fost nevoit să suspende înscrierile la jumătatea lunii octombrie 1937. Toate aceste informații nu puteau duce decât la un succes asigurat.

După calculele oamenilor lui Corneliu Zelea Codreanu, Legiunea putea conta pe aproximativ 25 – 27 de procente din total voturilor. Alegerile au avut loc pe 20 decembrie 1937, iar rezultatele oficiale nu au fost deloc așa cum se așteptau adepții „Căpitanul”. Aceștia  au primit doar aproximativ 15 procente din voturi. În 1946 adevărul a ieșit la iveală, Legiunea reușind să obțină 22 de procente din voturi.

Regele începe să se implice în 28 decembrie 1937, când pune la putere Partidul Național Creștin condus de Goga și Cuza. Aceștia au obținut un procent din voturi foarte mic, doar 9.62. Tot regele a încredințat și pozițiile cheie Partidului Național-Țărănesc. În ceea ce privește armata, monarhul a reușit să o aibă de partea sa numindu-l pe generalul Ion Antonescu.

Aflați acum la putere doi rivali, Guvernul Goga-Cuza își încheia socotelile cu legionarii. După cum le stă în fire celor două organizații, violența a fost la ordinea zilei în rezolvarea acestui conflict. A urmat o perioadă plină de tulburări și lupte de stradă între Cămășile Albastre cuziste și Cămășile Verzi legionare. Partidului Național-Țărănesc avea un mare avantaj, Gărzile Țărănești.

Alegerile regelui au zdruncinat din temelii sistemul politic românesc. În Partidului Național-Țărănesc, Iuliu Maniu era epuizat de toate luptele politice. Corneliu Zelea Codreanu începea să se îndoiască de alianța cu Maniu și tindea spre o împăcare cu Goga, mult mai apropiat ideologic. În perioada ianuarie – februarie 1938 „Căpitanul” s-a îndepărtat de Maniu și a început apropierea de Goga. Chiar dacă s-a îndepărtat de liderul țărănist, Codreanu încă vorbea despre o luptă crâncenă alături de acesta împotriva regelui. Pe 5 ianuarie 1938, Maniu i-a oferit „Căpitanului” funcția de premier în cadrul unui guvern de coaliție. Acesta din urmă era îngândurat cu privire la această decizie, mai ales având în vedere că Ion Antonescu dorea o mediere între Corneliu Zelea Codreanu și Carol al II-lea. Generalul l-a avertizat pe „Căpitan” că au fost infiltrați comuniști în Legiune. Antonescu nu era doar un simplu om de legătură între Legiune și monarh ci și un general văzut bine de trimișii puterilor occidentale.

Carol al II-lea pregătea o lovitură de stat alături de ministrul său de interne. În ianuarie 1938 erau deja alese noi simboluri electorale pentru a-i dezorienta pe alegătorii cu o pregătire mai precară. La finalul acestei luni, regele și ministrul de interne aveau deja un plan cu privire la instaurarea unei dictaturi care le oferea jandarmilor arme automate și gaze otrăvitoare. Lovitura de stat a fost foarte bine pusă la punct și se vorbea despre o nouă Constituție.

În seara de 10 spre 11 februarie începe întreaga nebunie. La ora unu noaptea Consiliul de Coroană s-a întrunit și a început punerea în aplicare a loviturii de stat. Pe 24 februarie, în urma unui vot deschis, oral, s-a implementat și noua Constituție.

Capitolul 9. O nouă cădere a lui Corneliu Zelea Codreanu

Toate evenimentele din viața sa, faima și căderile, l-au făcut pe „Căpitan” să aibă o evoluție a personalității foarte oscilantă. De la fiul unui țăran a ajuns erou național, asasin, idol și conducătorul Gărzii de Fier. În ultima perioadă, Codreanu evita aparițiile în public, discursurile lungi pe care altădată le iubea. Acum prefera să vorbească cu adepții săi în scris și să stea mai mereu retras. De la țăranul integru care acționa mereu așa cum trebuie, Corneliu Zelea Codreanu devenise foarte nehotărât. Acest lucru devenea un factor care frâna și în același timp punea în pericol bunul mers al Legiunii. Atitudinea și mesajele lui au devenit din ce în ce mai greu de înțeles de către adepți.

Generalul Ion Antonescu spunea despre Legiunea Arhanghelului Mihail că este un protest politic împotriva corupției mari din țară. În ceea ce îl privește pe Codreanu, generalul îl vedea ca pe un mistic. Zvonuri despre Legiune au început să se audă și la București, lumea spunând că, organizația care era cândva compusă din luptători și adepții unui crez legionar mistic, este acum compusă din revoluționari capabili numai de violențe. În această perioadă Antonescu era mult mai lucid decât Codreanu, iar acest lucru avea să participe mai târziu la căderea „Căpitanului”.

La sfârșitul lunii ianuarie Codreanu s-a îmbolnăvit și a decis să se retragă din nou în munți. În perioada 10 februarie – 17 aprilie 1938 a fost un val mare de arestări, făcute cu scopul de a slăbi Legiunea. „Căpitanul” părea oarecum detașat de toate aceste evenimente. Pe 22 februarie, sfătuit de Maniu, Codreanu a desființat Partidul totul pentru Țară, dar nu a renunțat și la Legiunea Arhanghelului Mihail. În următoarea zi, „Căpitanul” a dat ultimul interviu pentru presa din străinătate. Jurnalistul care a luat interviul a vrut să pună puțin mai multă sare și piper pe căderea celui care cândva era un erou național. În interviu, ziaristul povestea unele detalii din biroul lui Codreanu și spunea că acum nu mai era atârnat pe perete portretul lui Hitler. Ba mai mult, se pare că nu mai suporta nici măcar propriul portret: „Ochii mari și frumoși ai chipeșului Hitler român nu vor mai privi către admiratori și dușmani”.

De aici începe căderea lui Corneliu Zelea Codreanu și multe procese cu dovezi falsificate. Ministrul de interne a găsit un pretext pentru a intenta un proces pe numele „Căpitanului”. La mijloc este o scrisoare trimisă de Codreanu, iritat fiind, către Iorga, pe data de 26 martie 1938.

„Ei bine, nu mai pot. Din marginile puterilor mele omenești, eu care te-am respectat îți strig: ești un incorect, un necinstit sufletește. […] Eu nu mă pot bate cu d-tale. N-am nimic. D-ta ai totul. Dar din adâncul unui suflet lovit și nedreptățit îți strig, și îți voi striga din adâncul gropii: ești un necinstit sufletește, ți-ai bătut joc pe nedrept de sufletele noastre nevinovate.

Voi ne acuzați de violență, după ce ați întrebuințat contra noastră cele mai mari violențe, învingându-ne la desperare și păcat […], voi necinstiților sufletește, vă vom dovedi acum că nu vom reacționa în nici un fel la provocările voastre. Nu să ne închideți comerțul nostru, să ne înăbușiți avântul, ci să ne bateți la tălpi, să ne trimiteți în Insula Șerpilor, să ne ucideți cu pietre, să ne spânzurați cu picioarele în sus și să ne bateți în cuie, să ne supuneți  la cele mai mari umilinți. Nu veți întâmpina […] nu numai nici o violență, ci nici măcar o opunere”, se arată în scrisoarea lui Codreanu către Iorga.

„Căpitanul” era acum conștient de faptul că, deși se afla în fruntea celei mai mari mișcări din țară, el fusese dat la o parte.

9.1. „Căpitanul”, vinovat pentru ceea ce nu făcuse

Ministru de interne a reușit să îl convingă pe Iorga să depună plângere împotriva legionarului, pe motiv că fusese insultat în calitate de funcționar guvernamental.

La urechile lui Codreanu au ajuns zvonuri cu privire la o arestare la domiciliu, lucru îmbucurător pentru el. Credea că o astfel de decizie îl va scăpa de acuzațiile cu privire la violențele comise. Din păcate pentru el, aceste zvonuri nu au fost reale. Pe 29 aprilie 1938 a fost dus de doi jandarmi la tribunal. Dovezile aduse împotriva lui erau falsificate, însă nu a putut face nimic în această privință. Sentința lui era dată încă dinainte să se prezinte în sala de judecată. Pentru prima oară în viața  lui, Corneliu Zelea Codreanu era condamnat. După proces, „Căpitanul” a fost dus la închisoarea Jilava.

Spera la un ajutor, însă acesta nu a venit. În mai a fost pus din nou sub acuzare, de data aceasta pentru înaltă trădare. Și acum a fost găsit vinovat. Mulți au depus mărturie în favoarea „Căpitanului”, însă totul era stabilit. El trebuia să rămână după gratii și să cadă politic, moral și fizic.

Ultimele procese nu au mai semănat cu primele din viață sa. Atunci a reușit să fie achitat chiar dacă a comis crime și multe violențe în lanț. Acum era acuzat de fapte pe care nici nu le-a făcut. La procesul cu privire la documentele oficiale, a fost condamnat la zece ani de muncă silnică, privat timp de șase ani de drepturi civile și amendat cu 5.000 de lei. Prin condamnarea definită, „Căpitanul” era scos de tot din viața politică. Ultimele luni din viață le-a petrecut în închisoare. Condițiile grele din detenție au făcut ca tuberculoza să revină. Soția lui își făcea griji că nu va rezista mai mult de câteva luni după gratii. Totuși Codreanu a făcut o înțelegere cu ministrul de interne, iar atâta timp cât cât Legiunea era ținută în frâu, el avea să trăiască.

Capitolul 10. Sfârșitul lui Corneliu Zelea Codreanu

Pentru o perioadă de timp, „Căpitanul” a reușit să își țină oamenii în liniște. De când Horia Sima a intrat în peisaj, deciziile acestuia păreau pline de îndârjire. După ce regele a ordonat împușcarea mai multor legionari din țară, Sima a ajuns la conducerea Legiunii. Acesta miza pe teroare, la fel cum făcuse și Codreanu atunci când era în fruntea Gărzii de Fier. Au început din nou violențele și vărsarea de sânge. Pentru că nu s-a menținut liniște, În seara de 29 spre 30 noiembrie 1938 Codreanu alături de alți 13 camarazi au fost sugrumați de jandarmi, fără a avea o sentință judecătorească. Sima susține că prin următorul atac, din 2 – 5 decembrie, a fost o răzbunare a lui Corneliu Zelea Codreanu.

Povestea unui mare erou național nu trebuie să se termine cu moartea sa. El va rămâne veșnic în istorie cu actele sale de curaj și cu tot ceea ce a făcut pentru întreaga România. Mulți spun că moartea sa a venit din cauza succesului pe care l-a avut. Legionarii au fost iubiți de popor, iar Garda de Fier a devenit atât de puternică și influentă încât a băgat spaima chiar și în Casa Regală.

Corneliu Zelea Codreanu trebuie să rămână drept fiul de țăran care a reușit să devină erou național. El este noul Ștefan cel Mare aflat în fruntea oștilor, este Arhanghelul care a stârnit numeroase revolte violente, responsabil al studenților, apostol al țăranilor, bărbat care ascultă și înțelege suferința lipsei de drepturi, avocat, propagandist antisemit, organizator al mișcării paramilitare și mistic ce invocă sufletele strămoșilor.

Mormântul căpitanului – Radu Gyr

De-aici’nainte, vremea se masoara
cu trudnicile tale oseminte,
și veacul care curge peste țară
începe din cenușa ta fierbinte.

Mergi printre noi cu sfânta-ți moarte vie,
ne tămâiezi cu marea ta tăcere…
Mormântul tău e numai înviere,
prin tine luminăm de veșnicie.

Prin tine bem, setoși, din Mântuire,
prin tine doar, ne-am curățit de zgură…
Izvor ne ești și cină și zidire
și patrafir și cuminecătură…

Ești azima pe care’n plâns o cere
inima noastră pururea flămândă.
Ești drumul nostru către zări de miere,
ești perna pentru tâmpla fumegândă…

Ești ruga Țării pentru biruință,
mistria noastră’n aur ferecată,
dalta de foc înfiptă în credință…
Mormântul tău e viața noastră toată.

Venim lângă țărâna ta iubită,
și umbra ta, prin smirnă și balade,
ne-atinge cu plutirea ei sfințită
și se preschimbă’n torțe și în spade.

Cu duhul tău -mireasmș de grădină-
ne miruim, sub zâmbet de icoane.
Culegem din mormântul tău lumină
și ne spălăm obrajii de prigoane.

Luăm un pumn de lut din groapa sfântă
și-l punem pe vechi răni de închisoare;
și rănile din noi tresar și cântă,
se fac medalii și zâmbesc în soare…

Dar de-or veni, cândva, cu pași ușarnici,
la groapa ta, mișeii și viclenii,
și se vor bate’n piept cu pumni fățarnici,
slăvind lumina sfintelor vedenii,

Mormântul tău, gemând, să se ridice
și duhul tău, țâșnind din veșnicie,
într’un năpraznic fulger să despice
pângăritoarea lor nimicnicie!

Bibliografie

1. Corneliu Zelea Codreanu, „Pentru legionari”, Sibiu, Editura Totul pentru țară, 1936.
2. Oliver Jens Schmitt, „Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea și căderea Căpitanului”, București, Editura Humanitas, 2017.

Citeste si

• 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
• 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate