Reclamă
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” pregătește un eveniment de mare amploare. Corul anunță că va organiza, în premieră, Turneul Național de Paște „Săptămâna Patimilor”. Spectacolul se va desfășura sub coordonarea dirijorilor Anna Ungureanu şi Cezar Verlan și va avea loc în perioada 13-16 aprilie. Anunțul a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă.
Corul Madrigal pregătește un turneu special
Spectacolul va fi prezentat în Arad pe data de 13 aprilie, la Filarmonica din Arad. Ulterior, o zi mai târziu, oamenii se vor putea bucura de Madrigal la Timișoara, pe 14 aprilie, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Alba Iulia pe 15 aprilie și la Casa de Cultură a Sindicatelor, Cluj-Napoca pe 16 aprilie la Teatrul Maghiar de Stat.
Reclamă
Corul Madrigal va pregăti, pentru publicul iubitor de astfel de melodii de suflet, o serie de compoziţii în primă audiţie românească, cât şi unele dintre cele mai iubite lucrări dedicate acestei perioade. Vor fi prezentate piese precum fragmente alese din „Prohodul Domnului”, Nicolae Lungu, „Florilegiu bizantin”, structurat de Marin Constantin sau „Credo” din „Missa în do minor” (K427) de Wolfgang Amadeus Mozart.
„Prin intermediul repertoriului special ales de Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Madrigal, spectatorii sunt invitaţi să participe la o adevărată călătorie sonoră premergătoare Paştelui. Programul va include lucrări religioase clasice şi moderne deopotrivă, care reliefează cu sensibilitate periplul Mântuitorului din zilele premergătoare Învierii”, este notat în comunicat.
În toate cele patru mari locații alese pentru turneu se vor prezenta și coruri speciale de copii. Este vorba despre corurile de copii active în Programul Naţional Cantus Mundi. Acestea se vor alătura Corului Madrigal. Pe scenă vor avea intervenţii artistice şi tinerii actori Corneliu şi Pavel Ulici.
Potrivit comunicatului organizatorilor, regia şi scenariul Spectacolului Extraordinar de Paşte „Săptămâna Patimilor” sunt semnate de Emil Pantelimon. De partea cealaltă, conducerea muzicală aparţine Annei Ungureanu, iar scenografia lui Vladimir Turturică. Conceptul spectacolului include decoruri speciale şi o regie de lumini elaborată special pentru a amplifica emoţia muzicală, precizează organizatorii.
Persoanele de orice vârstă pot lua parte la eveniment. Biletele pot fi achiziţionate de pe platforma bilete.ro.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri