Reclamă
Creșteri salariale pentru angajații din Educație.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marius Budăi, a anunțat că se pregătesc creșteri de salarii pentru personalul din sistemul național de învățământ, prevăzute clar în lege. Deși proiectul legislativ urmează să ajungă în Parlament în toamnă, asumarea guvernanților este ca grila de salarizare să fie gata până la data de 15 iulie.
Reclamă
Potrivit declarațiilor făcute de Budăi la Antena 3 CNN, banii pentru majorările de salarii ale profesorilor vor veni din bugetul Ministerului Educației, urmând ca bugetul la prima rectificare să fie suplimentat de la Ministerul Finanțelor.
Sindicaliștii din sănătate solicită eliminarea discriminării în cadrul noii legi a salarizării
Marius Budăi a discutat vineri cu sindicaliștii din sănătate, care solicită eliminarea discriminării în cadrul noii legi a salarizării. Social-democratul a declarat că este deschis la discuții cu sindicatele, în vederea găsirii unor soluții rezonabile pentru revendicările acestora.
Uniunea Națională a Sindicatelor TESA din Sănătate, afiliată la Confederația Sindicală Națională Meridian, a discutat cu Budăi despre nemulțumirile angajaților din domeniul sănătății. Ministrul Muncii speră să ajungă rapid la un acord comun cu sindicaliștii.
Creșteri salariale pentru personalul din sistemul de apărare și ordine publică
Marius Budăi a punctat că nu numai angajații din Educație vor beneficia de creșteri salariale, ci și cei din sistemul de apărare și ordine publică, precum și cadrele nedidactice din învățământ. Social-democratul a subliniat că grija principală acum trebuie să fie copiii, mai ales cei care sunt în ani terminali, pentru a-și susține examenele și a-și putea continua educația.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa