Reclamă
Profesorii din sistemul preuniversitar și universitar au fost la un moment dat în punctul de a compromite încheierea anului școlar 2022-2023 datorită salariilor mici. Totuși, după discuții intense și runde repetate de negocieri, reprezentanții guvernului și liderii sindicatelor au ajuns la o înțelegere. Astfel în octomrbie le vor intră o sumă sub formă de primă destul de valoroasă acestor angajati.
Asta vine pe lângă faptul că în urma nemulțumirilor exprimate de profesorii din România, și a grevelor care au avut loc în cursul anului 2023, s-a decis majorarea salariilor pentru toate cadrele didactice.
Reclamă
Adrian Câciu, ministrul de finanțe, a confirmat această creștere a salariilor pentru profesorii români. A menționat, de asemenea, că o serie de profesori vor beneficia de aceste majorări salariale începând cu luna octombrie. Pe lângă aceste majorări salariale, vor exista și sume suplimentare, sub forma unor bonificații, denumite oficial prime de carieră didactică.
Deși acest acord a venit ca soluție la solicitările profesorilor și la presiunile exercitate de aceștia prin greve, nu toate cadrele didactice sunt de acord cu termenii finali ai înțelegerii. Unele opinii sugerează că măsurile stabilite nu reflectă pe deplin nevoile și cererile lor.
Câți bani vor fi livrați în octombrie sub forma acestui bonus pentru profesori
Majoritatea profesorilor se așteaptă acum la modificări concrete în fluturașii de salariu, anticipând îmbunătățiri financiare evidente. Se speră că aceste schimbări vor duce la o stabilizare a situației în sistemul educațional și vor motiva cadrele didactice să continue să își exercite profesia cu dedicație și pasiune.
Ministrul Educației, Adrian Câciu, a mai anunțat recent că salariile profesorilor din România vor fi mărite cosniderabil. Astfel, peste 300.000 de angajați din domeniul educației vor beneficia de această majorare salarială.
Acest efort bugetar se traduce printr-o sumă impresionantă de 427 de milioane de lei. Acești bani vor fi distribuiți către cei peste 300.000 de beneficiari sub forma unor prime de carieră didactică, fiecare primă având o valoare de 1.500 de lei.
Adrian Câciu a detaliat modul în care se va desfășura această recalculare. Astfel, din totalul beneficiarilor, cei încadrați ca personal didactic și personal didactic auxiliar vor primi fiecare suma de 1.500 de lei.
În același timp, cei ce fac parte din personalul nedidactic vor beneficia de o primă de carieră profesională în valoare de 500 de lei. Transferurile financiare pentru aceste sume sunt planificate a fi efectuate în intervalul 20-27 octombrie.
Adrian Câciu a menționat:
”Sprijinul se va acorda în conformitate cu prevederile OUG 58/2023. Estimăm ca banii să ajungă la personalul din educație în perioada 20-27 octombrie”, conform declarațiilor preluate de Mediafax.
La cât se ridică salariul unui profesor angajat la stat
Seși suma totală se ridică la peste 400 de milioane de lei, aceste fonduri vor fi acordate doar o singură dată celor peste 300.000 de angajați din sectorul educațional. Această decizie a fost luată în urma negocierilor care au avut loc la sfârșitul grevelor desfășurate în vara acestui an.
Cu toate acestea, sindicatele consideră că ar fi fost necesară o majorare permanentă a salariilor și nu doar acordarea unor prime izolate.
Un profesor la debutul carierei în învățământul preuniversitar are un venit de 3.100 de lei net lunar. Comparativ, un asistent universitar care își începe cariera are un venit aproape echivalent, de 3.200 de lei net. Pe de altă parte, un educator care abia își începe parcursul profesional în domeniu are un venit de puțin peste 3.000 de lei net.
Dincolo de acești profesioniști la început de drum, există și cadre didactice cu experiență semnificativă și funcții superioare, care beneficiază de venituri mai mari. De exemplu, un profesor universitar cu un bagaj de experiență de peste 25 de ani primește un salariu care începe de la o bază de 7.125 de lei net, pentru gradația zero.
În ce privește funcțiile administrative, un rector cu gradația doi are un salariu de bază ce începe de la circa 10.300 de lei net, în timp ce un inspector școlar general cu aceeași gradație are un venit de la 6.191 de lei net. Directorii de școli, având gradația doi, primesc un salariu ce pornește de la 5.079 de lei net.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r