Reclamă
Cristina Deleanu face parte din categoria actorilor care s-au născut după cutremurul care a avut loc în 1940. Din păcate, tatăl actriței s-a stins la doar patru ani de la nașterea fiicei sale, din cauza bombardamentului de pe 4 aprilie 1944. După ce tatăl său a murit, mama sa a luat decizia de a se muta de la Ploiești la București, unde actrița va urma cursurile Școlii nr. 33, Liceul Gheorghe Lazăr, urmând ca mai apoi să înceapă să frecventeze Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică. De-a lungul timpului a avut ocazia să lucreze cu multe personalități importante din industria cinematografiei și a teatrului precum Mihai Berechet sau Cornel Todea.
Actrița a activat în industria teatrului din 1962, când a semnat primul contract cu Teatrul Național „Vasile Alecsandri” de la Iași, unde a activat până în 1967. Între anii 1967 și 2001, actrița a jucat pe scena mai multor teatre printre care și Teatrul Regional „Barbu Delavrancea”, Teatrul de Revistă „Ion Vasilescu” și Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”. Și-a câștigat fanii încă de la primele apariții datorită talentului său incredibil și a sufletului său mare. De asemenea, Cristina Deleanu a activat și în educație, fiind profesoară de actorie în perioada 1992-2000 la Academia de artă „Luceafărul”.
Reclamă
Actrița are o pensie de peste 2000 de lei
Despre viața sa profesională s-au scris multe, însă, există anumite detalii despre viața profesională pe care nu foarte multe persoane le cunosc. Femeia este căsătorită în prezent cu actorul Eugen Cristea cu care are o relație impecabilă de mai bine de 20 de ani. Cei doi reușesc să se înțeleagă și să se iubească la fel ca în primii ani în care s-au cunoscut. O dată cu pandemia care a creat isterie și multe probleme în rândul oamenilor, actorii au avut mult de suferit, deoarece au fost nevoiți să își anuleze toate spectacolele. Mulți dintre ei au susținut că nu au avut din ce să trăiască câteva luni bune, însă acesta nu a fost și cazul celor doi soți.
Într-un interviu de acum câteva luni acordat pentru Viva!, aceștia au recunoscut că pensiile lor depășesc fiecare suma de 2000 de lei pe lună, ceea ce i-a ajutat enorm. Desigur, au apelat și la banii puși de-o parte de-a lungul carierei, însă au ținut să menționeze că în situația de față au ales să fie mai chibzuiți și să nu mai cheltuiască atât de mult pe lucruri de care nu au nevoie.
„Noi ne facem de lucru și am jucat în continuare, în particular sau oficial, am făcut-o și este nevoie de asta, să te exprimi, să exiști, să spui ceea ce știi mai bine sau mai rău. Nu ne spunem pensia, dar suntem niște oameni destul se echilibrați din acest punct de vedere. Nu avem mașină, nu avem vilă, nu avem piscină, nu avem pretenții, astfel că, cheltuielile noastre sunt foarte reduse. Lucrurile la noi au stat puțin diferit, datorită unor legi care au apărut înainte și de care beneficiem. Pensiile noastre depășesc 2000 de lei”, a declarat actorul pentru sursa menționată anterior.
Lipsa unui copil poate fi un regret enorm
În urmă cu câteva luni, actrița Cristina Deleanu a fost invitată în emisiunea La Măruță alături de soțul său, unde a vorbit despre mai multe aspecte legate de viața sa privată. Printre multe altele, aceasta a deschis un subiect destul de sensibil și anume faptul că nu are un copil cu bărbatul pe care îl iubește. Actrița a susținut că ea și soțul său s-au cunoscut mult prea târziu, iar munca i-a acaparat atât de mult în ultimii 20 de ani, încât nu au mai avut timp pentru a crește un copil.
„Nu s-a legat, nu s-a pus problema. E parțial un regret. Întâlnirea noastră a avut loc mai târziu. Eu nu am prea dorit sau nu s-a ivit. Eu de 58 de ani nu am concediu, am muncit foarte mult. M-am gândit de foarte multe ori. Eu am foarte mulți prieteni tineri și am lăsat ceva acestor tineri. Ei își doresc să mă întrebe ce și cum sau să le propun eu niște gândiri, am încercat să las și am multiplicat astfel persoană noastră”, a declarat Cristina Deleanu în cadrul emisiunii prezentate de Cătălin Măruță.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa