Reclamă
Cristina Ich este una dintre cele mai frumoase femei din România. A reușit să se facă remarcată în mediul online, iar acum este urmărită de milioane de oameni. Nu este ușoară meseria de influencer, însă dacă o faci cu drag și vii mereu cu ceva nou te vei menține în acest domeniu. Îți expui viața privată și modul în care gândești. Esti transparent și le arăți totul fanilor. Transparența îți poate aduce însă și foarte multe critici.
La finalul anului trecut, Cristina Ich a fost în vizorul Oanei Zăvoranu. Diva a luat la rând aproape toți influencerii din România și a început să le aducă critici, în stilul ei caracteristic. Iubita lui Alex Pițurcă a intrat și în categoria celor care „au turnat copii” bărbaților cu bani pentru a a-și asigura viitorul. Chiar dacă bruneta a folosit cuvinte dure și jignitoare la adresa influenceriței, aceasta nu a reacționat, ci mai degrabă nu a băgat în seamă toate discuțiile la adresa ei.
Reclamă
Oana Zăvoranu nu este singura care o critică pe Cristina Ich. Tânăra este extrem de activă atât pe rețelele de socializare cât și pe Youtube. În timp ce sute de fani o apreciază și o respectă pentru tot ceea ce face, sunt și persoane care o urmăresc doar pentru a aduce critică și mult hate, susține ea.
Cristina Ich, mesaj tranșant pentru toți cei care o critică
Dacă de cele mai multe ori frumoasa șatenă nu bagă în seamă răutățile, uneori ea este pur și simplu scoasă din sărite de unii urmăritori care nu fac nimic altceva decât să o critice. Cristina Ich se întreabă de ce aceste persoane sunt interesate de ceea ce face ea dacă nu o plac.
Deranjată peste măsură de toate criticile care i se aduc, influencerița a decis să le transmită un mesaj extrem de dur celor care au grija ei.
”Mie când nu îmi place cineva nu dau doi bani pe omul respectiv. Deci nu știu ce face, ce spune, ce gândește. Mi se pare că persoanele care se agață cu ură de cineva pe care îl disprețuiesc doar pentru a simți acea ură și a-și hrăni propria neîmplinire sunt dezgustător de triste. Cam ce viață searbădă și anostă să ai încât să dorești să fii permanent conectat la ceva ce îți displace? Abia asta e adevărata nefericire: disperare că pierzi ocazia să urăști”, a scris Cristina Ich pe pagina sa de Instagram.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r