Reclamă
Pe Cristina Mihaela Dorobațu o cunosc multe doamne și domnișoare. Aceasta și-a făcut intrare pe micile ecrane prin participarea la show-ul cu și despre modă, „Bravo, ai stil!”, acolo unde a făcut mereu impresie bună.
După părăsirea emisiunii, aceasta și-a continuat cariera tot pe micile ecrane, reușind să devină chiar prezentatoare, așa cum își și dorea. Acum, după cum multă lume știe deja, Cristina Mihaela va fi noua prezentatoare a celui de-al treilea sezon „Puterea Dragostei”, show-ul matrimonial de pe Kanal D, înlocuind-o pe Andreea Mantea.
Reclamă
Fimările pentru emisiunea matrimonială sunt tocmai în Turcia, Istanbul, acolo unde Andreea Mantea are apartament și unde a fost mutată pe durata fimărilor alături de băiețelul ei, David. Acum, frumoasa brunetă predă ștafeta și revine pe meleagurile natale, alături de David.
Și nici nu au început filmările pentru cel de-al treilea sezon, că cei de la Kanal D erau la un pas distanță să rămână și fără prezentatoare. Frumoasa Cristina Mihaela a reușit să încurce drumurile, că doar nu comparăm Bucureștiul cu Istanbulul, motiv pentru care a reușit să se și rătăcească destul de tare. Aceasta a povestit întreaga întâmplare prin intermediul unor rețele de socializare. Motivul rătăcirii ei a fost faptul că pe drumul pe care trebuia să meargă se făceau anumite lucrări, motiv pentru care a decis să schimbe puțin ruta, fără să se gândească la faptul că nu este la ea acasă.
Cristina Mihaela:
„Ce credeați că puteam eu să pățesc aici, în Istanbul? Da, să mă rătăcesc. M-am gândit să ocolesc un drum, la care se lucra și-am zis să nu murdăresc mașina.
După o oră și jumătate în care m-am trezit în mijlocul necunoscutului, pe o autostradă, două, trei, cinci habar n-am pe unde am mers, am ajuns la concluzia că cel mai potrivit e să iau un taxi, să abandonez mașina și să vin cu taxiul la muncă.
Mi-a fost foarte greu să găsesc și taxiul. Când l-am găsit, domnul nu vorbea absolut deloc engleză și înțelege-te… ulterior, am aflat că zona respectivă era și destul de ciudățică. Eu cu fustița mea mini… Doamne Doamne… cum să mă rătacesc în Istanbul?“
Pe lângă poveștile despre peripețiile prin care a trecut, Cristina Mihaela a vorbit și despre emoțiile pe care le are atunci când vine vorba de proiectul în care s-a băgat, cât și despre cum a fost prima întâlnire cu concurenții sezonului 3.
„Nebunie, mare nebunie. Sunt foarte emoționată, dar în același timp extrem de fericiă pentru că ce se întâmplă aici e nebunie. Pot să vă spun doar atât: concurenții sunt extraordinar de frumoși… Doamne, frumoși! Nu am să spun că băieții sunt mai frumoși… cum am auzit eu prin popor.
Ce credeți? Se nasc povești noi de dragoste, care mai de care mai fascinante!“
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa