Reclamă
Pensiile românilor vor crește de la 1 ianuarie 2025, când Valoarea Punctului de Referință (VPR) va fi majorată de la 81 de lei la 91 de lei, conform Ministerului Muncii.
Această creștere de aproximativ 12% vine ca urmare a indexării cu rata inflației, așa cum prevede noua lege a pensiilor.
Reclamă
Simona Bucura: Majorarea VPR cu 12,1% este peste rata inflației
„Majorarea VPR cu 12,1% este peste rata inflației. Noua lege a pensiilor din sistemul public este o garanție fermă că fiecare pensionar va beneficia de o creștere sustenabilă a veniturilor.
Mecanismul de majorare a pensiilor prevăzut de lege este clar și asigură predictibilitate. Contributivitatea și stabilitatea în muncă sunt răsplătite mai bine.
Noua lege a adus echitate, deoarece la muncă și contribuții egale și pensiile vor fi egale”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, potrivit mesajului transmis pe pagina de Facebook a instituției.
Legea nr. 360/2023, care reglementează sistemul public de pensii, a fost adoptată de Parlament acum un an. Potrivit acestei legi, pensiile românilor vor fi ajustate anual, în luna ianuarie, prin indexarea cu rata inflației.
Implementarea legii a însemnat cea mai amplă reformă din istoria sistemului public de pensii din România și a permis renegocierea PNRR cu Comisia Europeană, eliminând plafonul de 9,4% din PIB, care ar fi putut duce la o înghețare a pensiilor.
Sistemul de calcul al pensiilor a fost, de asemenea, actualizat. Cuantumul pensiei se calculează prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu VPR.
Formula de calcul include raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a legii și nivelul mediu al stagiilor de cotizare anterior, valoarea punctului de referință fiind indexată anual cu rata inflației plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. În 2024, valoarea punctului de pensie a crescut cu 13,8%, ajungând la 2.032 de lei.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Tentativa de atentat împotriva Papei Francisc: Detalii șocante din autobiografia pontifului
- 3. Carmen Harra previziuni șocante sub semnul cifrei 9! 2025, anul care va schimba lumea