Reclamă
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a ieșit public cu noi declarații tranșante, după anunţul prin care se menționează faptul că certificatul verde ar putea deveni obligatoriu în Biserică. Acesta nu este de acord și susține că proiectul nu va putea fi implementat în totalitate.
ÎPS Teodosie susține că Biserica trebuie să își păstreze autonomia
Dacă proiectul aflat în camera Deputaţilor va ajunge lege în Monitorul Oficial, credincioşii din România ar putea fi nevoiți să prezinte certificatul verde la intrarea în lăcaşurile de cult. Patriarhia susține, însă, că certificatul verde nu se aplică și în cazul activităților religioase. Propunerea de proiect a lansat multe nemulțumiri printre reprezentanții BOR.
Reclamă
ÎPS Teodosie a dat mai multe detalii legate de contextul actual, în emisiunea „Punctul culminant”. Înaltul prelat este mai mult ca sigur că, în virtutea acestei autonomii pe care trebuie să o dețină Biserica Ortodoxă Română, certificatul nu va deveni obligatoriu pentru cei care participă la ceremoniile religioase.
În România a fost nevoie de mai multe măsuri date de autorități, totul pentru ca numărul cazurilor de coronavirus să scadă mai rapid. Fiind incluse și bisericile în cazul unor restricții, mai mulți reprezentanți ai lăcașurilor de cult s-au arătat deranjați de faptul că ar trebui să respecte anumite reguli. La fel, ÎPS Teodosie, transmite oficial nemulțumirile legate de necesitatea certificatului verde.
„Este o exagerare. Noi avem o anumită autonomie, în Biserică, mai ales în Sfântul Altar. În Altar nu prea sunt microbi, iar în Sfântul Potir nu sunt deloc, asta au constatat chiar specialiştii de la NASA. Cred că se intră cum nu s-a intrat niciodată în autonomia Bisericii. Patriarhia a dat un răspuns că nu crede că se va ajunge aici. Judecând obiectiv, în toate acestea sunt nişte exagerări”, transmite înaltul BOR.
De altfel, tot în spațiul public, Înalt prea sfințitul Teodosie reiterează faptul că certificatul verde nu ar fi util, deoarece nu poate garanta că o persoană este bolnavă, sau nu. În același timp, el acuză autoritățile din România de lipsă de organizare.
„Certificatul verde nu garantează că nu ne îmbolnăvim. Este atâta lipsă de organizare. În loc să se implice medicii, se implică politicul şi administrativul în actul medical. Avem şi noi medicul nostru, cel mai bun neurochirug, care e preot, se consultă cu specialişti din străinătate. În loc să fie grijă faţă de oameni să nu se facă vaccinul fără să fie testaţi oamenii, se iau aşa fără discernământ.
Eu vorbesc cu mulţi oameni care mi se plâng ce au păţit, le iau de la sursă. Nu mi-e teamă de riscul de a fi infectat, dacă mă împărtăşesc în fiecare zi nu mă pot infecta. Dar nu poţi să te împărtăşeşti nepregătit”, a mai conchis Teodosie.
În același context, unul dintre reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române a mai susținut că are credință atunci când vine vorba despre medicină, însă nu este de acord cu modul în care se propune vaccinare în România.
„Eu cred în medicină, dar nu făcută cu multă superficialitate şi cu această normă. Modul în care este impus vaccinul este tendenţios. Avem o normă de vaccinare. Asta nu ne arată o logică medicală”, a încheiat ÎPS Teodosie.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri