Reclamă
În cursul acestei dimineți am avut parte de o surpriză foarte frumoasă, datorată temperaturilor scăzute din ultimele zile – a început să ningă. La fel se pare că se întâmplă și la București, de unde Gabriela Prisăcariu ne arată cum reacționează Luca Tigao atunci când vede pentru prima oară zăpada.
Printr-o serie de postări pe Instagram, Gabriela Prisăcariu, matinală, ne dă de veste că la București a început să ningă. Aceasta a făcut câteva filmări scurte, postate prin InstaStory, în care ne arată cum reacționează noul membru al familiei Oțil atunci când vede pentru prima oară zăpada. Din câte auzim pe filmare, se pare că nu a fost chiar cea mai bună reacție.
Reclamă
A început să plângă
Gabriela Prisăcariu a făcut o serie de filmulețe pe InstaStory prin care le arată fanilor cât de frumos ninge la ei. Aceasta se aude pe fundal cum îi spune fiului ei că așa arată zăpada, dar se pare că micuțul fie s-a speriat, fie dorea altceva de la mămica sa, pentru că nu a avut deloc o reacție bună. Mai exact, în timp ce Gabriela filmează din sufrageria casei lor cât de frumos cad fulgii de nea, prima zăpadă de la noi pe anul acesta, Luca plânge.
„Uite, Luca! Prima ta zăpadă.”, i-a spus fericita mămică.
Chiar și așa, se pare că micuțul nu a fost încântat de prima lui zăpadă, la început. Din câte putem vedea pe contul fotomodelului de Instagram, aceasta a postat un nou filmuleț cu Luca privind zăpada din brațele tăticului său abia la 10 minute după ce a început să plângă, semn că mămica a reușit să-i ofere ce și-a dorit el și l-a calmat rapid.
Altă imagine perfectă tată-fiu
Cum spuneam, ultima filmare postată de Gabriela Prisăcariu ne arată cum micuțul stă în brațele tatălui său și privește ninsoarea de afară cu foarte multă uimire și atenție. Cei doi părinți sunt foarte fericiți că a venit momentul în care fiul lor vede prima lui zăpadă, astfel că nu aveau cum să rateze un așa moment pentru a-i vedea reacția. Iată o fotografie preluată de pe Instagramul fericitei mămici, în care putem vedea o altă imagine perfectă a tabloului tată-fiu.
În timp ce Gabriela este foarte fericită și entuziasmată, parcă mai mult decât fiul ei, așa cum putem auzi chiar pe fundal, prezentatorul nostru pare destul de obosit, semn că nu s-a trezit în urmă cu mult timp și parcă i-ar mai fi prins câteva ore bune de somn.
Imaginile de pe Instagram fac bucuria tuturor fanilor celor doi, care se bucură enorm atunci când văd ce familie frumoasă și unită au cei doi soți Oțil. Luca Tiago le-a întregit familia și a făcut-o cu mult mai puternică. De apreciat la ei este și faptul că ambii sunt acolo, lângă Luca, în momente importante din viața sa, atunci când vede sau încearcă pentru prima oară ceva, așa cum s-a întâmplat și în această dimineață.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r