Reclamă
Cele două foste manechine s-au reîntâlnit după o lungă perioadă de timp. Chiar dacă au o relație extrem de apropiată, surorile Gabor locuiesc în prezent în colțuri diferite ale lumii, fapt care le împiedică să petreacă timp împreună. În plus, restricțiile impuse în întreaga lume din cauza pandemiei au stat de asemenea în calea lor de a se vizita reciproc. Acum, cele două au decis să se bucure împreună de o vacanță aproape de România, în Grecia.
Monica a călătorit fără fiica ei și partenerul de viață
Monica Gabor locuiește de zece ani în Statele Unite unde și-a format o familie alături de chinezul afacerist Mr. Pink. Fosta doamnă Columbeanu o are acolo alături și pe fiica ei, Irina. În plus, Monica are grijă ca o mamă adevărată și de fiul partenerului ei de viață. Ramona trăiește în Dubai unde după modelul surorii ei a reușit să își construiască o viață de invidiat. Vedeta are o afacere profitabilă, deține un apartament de lux și conduce un bolid cu mulți cai putere. Astfel, ajunge la această stabilitate în viețile lor personale, cele două surori vor să se bucure de timp împreună. Drept dovadă în vacanța în care sunt în acest moment nu sunt însoțite decât de o prietenă apropiată de a Monicăi.
Reclamă
Fostele manechine au ales pentru momentul lor de relaxare un hotel de lux cu toate facilitățile incluse, dar și cu o priveliște spectaculoasă. Monica și Ramona nu au stat doar la plajă ci au preferat să exploreze împrejurimile Mykonosului și chiar să deguste din preparate locale.Chiar dacă au existat speculații legate de faptul că în vacanță alături de ele ar fi trebuit să le însoțească și Alina, sora lor mai mare care locuiește la Bacău, acest lucru nu s-a mai întâmplat. Ramona a postat pe contul ei de socializare un mesaj emoționant despre sora ei.
„Cel mai frumos cadou primit de la părinții noștri este să ne avem una pe cealaltă„, a scris vedeta pe Instagram
Fosta doamnă Columbeanu va fi nevoită să ajungă și în România?
Monica Gabor și Irinel Columbeanu au deținut în trecut împreună mai multe societăți care au intrat la rândul lor în faliment odată cu eșecul financiar al afaceristului. Astfel, instanța de judecată a obligat-o pe vedetă să ajungă în România anul trecut pentru a clarifica situația companiilor respective. Monica nu a dezvăluit fanilor ei dacă urmează să ajungă din nou în țară din acest motiv.
Peste Ocean, Monica are numeroase activități în care este implicată. Pe lângă meseria de mamă, fostul manechin își ajută partenerul de viață în afacerile pe care acesta le derulează. Mai mult, Monica a devenit profesoară de limba engleză într-o unitate școlară destinată imigranților care ajung în Statele Unite.Dacă vedeta nu a făcut prea multe dezvăluiri legate de viața ei actuală, Irinel Columbeanu, fostul ei soț a avut numai cuvinte de laudă la adresa Monicăi după ce a vizitat-o pe aceasta în America.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa