Reclamă
Mulți dintre noi ne dorim să avem o dantură cât mai frumoasă și mai sănătoasă, dar pentru acest lucru trebuie să acordăm o oarecare importanță igienei noastre orale și să vizităm la anumite perioade de timp medicul stomatolog.
Ce ne facem însă când discutăm despre o infecție dentară? Mai întâi trebuie să învățăm să recunoaștem această infecție și să o deosebim de o simplă inflamare gingivală care poate fi datorată alimentelor sau modului în care ne curățăm dantura. Când vorbim despre infecțiile dentare trebuie să luam în considerare mai multe aspecte care duc la acest lucru, printre care:
Reclamă
Cariile – acestea apar datorită alimentelor pe care le consumăm și al modului în care ne curățăm dantura. Cariile de mărimi mici nu reprezintă o problemă atât de gravă precum cariile de dimensiuni mari, care au ajuns să ne afecteze dantura și care în timp pot duce la o infecție.
Plombele adânci – în momentul în care avem o plombă trebuie să luăm în considerare că acestea sunt poziționate aproape de nervul dintelui și că ele sunt destul de solicitate atunci când mestecăm. Trebuie să le acordăm o atenție destul de mare și să ne curățăm bine deoarece în jurul lor se pot produce carii.
Cum deosebim o infecție dentară? Aceasta poate avea simptome evidente sau mai puțin vizibile, dar le poți sesiza prin următoarele semne:
Primul semn al unei infecții este o gingie inflamată și de culoare roșie, iar lângă aceasta poți avea pungi de puroi pe care este recomandat să nu le spargi.
Spasmele musculare, durerile la deschiderea gurii sau durerile din zona urechilor pot fi semne ale unei infecții dentare. Mirosul neplăcut, febra, salivarea excesivă în orice situație, senzația de greață și durerile în timpul mestecării sunt simptomele cele mai comune când discutăm despre infecțiile dentare.
Ce putem face pentru a preveni o infecție dentară?
Cel mai important este să ne curățăm dinții după fiecare masă, iar dacă acest lucru nu este posibil, să încercăm să ne spălăm de două ori pe zi. Pentru a îndepărta resturile de mâncare este indicat să folosim ața dentară, însă dacă gingiile noastre sunt sensibile trebuie să încercăm să ne clătim gura cu apă de gură. Putem evita asemenea infecții acordând și o oarecare grijă la ceea ce mâncăm sau ceea ce bem.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r