Reclamă
Andreea Bălan trece prin momente grele în ultima perioadă, după despărțirea de George Burcea. Este clar că acesta nu a fost anul ei norocos și că, din păcate, trebuie să reziste în continuare. Deși este mereu cu zâmbetul pe buze și gata să mute munții din loc dacă este nevoie, artista noastră recunoaște că are uneori momente în care nu reușește să își stăpânească lacrimile.
În ultimele 7 luni Andreea fost nevoită să facă față provocării de a fi mamă singură pentru Clara și Ella, cele două fetițe ale sale. George Burcea a fost depistat la începutul anului conducând sub influența unor substanțe interzise, iar de atunci relația dintre cei doi s-a degradat atât de tare, încât au ajuns la divorț. Chiar dacă relația dintre cei doi nu mai există, aceștia au decis să se comporte ca doi adulți și să își crească fetițele cât mai sănătos posibil.
Reclamă
„Fetele mele, Ella și Clara îmi șterg lacrimile. O mamă își ia puterea întotdeauna de la copii, și cred că iubirea unei mame pentru copiii săi este nemărginită și aceea iubire îți dă o putere enormă să faci lucruri frumoase.Eu acum mă concentrez cel mai mult să le fie lor bine, să fie ele fericite și, bineînțeles, să am o carieră frumoasă în continuare”, a declarat Andreea Bălan într-un interviu acordat celor de la Antena 1.
În prezent fetițele Andreei Bălan locuiesc cu ea și cu mama acesteia, care o ajută la îngrijirea lor atunci când vedeta este ocupată cu anumite proiecte. Aceasta și-ar dori ca judecătorii de la proces să îi acorde custodia exclusivă a fetițelor, iar tatăl lor să plătească o sumă de bani lunar pentru întreținerea și bunăstarea lor.
Să ne reamintim că atât Andreea cât și George și-au refăcut deja viețile. Andreea are o relație în prezent cu Tiberiu Argint, chiar dacă nu a dat nicio declarație legată de asta încă, iar George formează un cuplu cu colega sa de la „Ferma”, Viviana Sposub.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa