Reclamă
Nicoleta Nucă petrece foarte mult timp pe rețelele de socializare, stând la povești cu fanii. Pandemia a redus drastic activitatea artiștilor, așa că acestora nu le rămâne decât să se bucure de atenția fanilor prin intermediul internetului. În cadrul unei șuiete, admiratorii cântăreței au vrut să o cunoască atât pe ea cât și planurile ei de viitor.
Artista este foarte activă pe rețelele de socializare, iar recent ea a surprins pe toată lumea vorbind despre planurile ei. Printre multe alte întrebări legate de modă sau îngrijirea tenului, admiratorii au vrut să afle cum se vede Nicoleta Nucă peste 10 ani. Ei bine, răspunsul artistei a fost unul extrem de emoționant, dar a scos la iveală și un mare secret. Pe lângă faptul că își dorește să devină mamă, vedeta vrea să părăsească țara în schimbul unui tărâm mult mai exotic și călduros. Constantă va rămâne cu privire la activitatea ei muzicală.
Reclamă
Nicoleta Nucă își dorește să se mute în Bali, unde va continua pe plan artistic. Pe lângă muzică, frumoasa vedetă își dorește să se ocupe de protejarea animalelor, mai exact să înființeze o organizație care să oprească violență asupra necuvântătoarelor.
”Mă văd în continuare artist, făcând muzică. Pe lângă asta mă văd mamă, mi-aș dori un copil al meu și vreo doi adoptați, multe animale, locuind într-o casă superbă, undeva prin Bali. Mi-aș mai dori să fiu fondatoarea unei organizații care lucrează activ în ajutorarea umanitare și, mai ales, în combaterea violenței asupra animalelor. Îmi mai doresc să construiesc adăposturi pentru animalele de pe străzi”, a fost răspunsul dat de Nicoleta Nucă.
Fanii au vrut să știe și ce planuri are pentru Crăciun, așa că nici de această dată artista nu a evitat răspunsul. Cel mai probabil va fi acasă, bucurându-se de bucate tradiționale.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa