Reclamă
Pavel Bartoș, mereu pus pe glume și plin de energie, trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de soția sa. El și Anca sunt împreună de 18 ani și se mândresc mereu cu familia lor, dar se pare că actorul a avut mult de tras pentru a-și cuceri partenera. Relația lor a fost plină de peripeții la început, când erau tineri și mai îndrăgostiți ca niciodată.
Trebuie totuși să menționăm că în acel punct al vieții sale, Pavel Bartoș nu se bucura de succesul pe care îl are acum. Era la început de drum și se pregătea să-și facă debutul ca actor, așa că putem să ne imaginăm că nici banii de care dispunea nu erau mulți.
Reclamă
Așa se face că pe Anca a fost nevoit să o cucerească fără să apeleze la buchete de flori imense sau la vacanțe scumpe. Timp de un an, a făcut tot posibilul să-i intre în grații celei care îi furase inima. Efortul a meritat însă, căci în anul 2003 au făcut nunta și împreună și-au întemeiat o viață și o familie de vis.
„Ne-am plăcut foarte mult, din prima! (zâmbește) Dar lucrurile nu s-au întâmplat atât de repede. M-a fiert cam un an de zile până am cucerit și am găsit drumul spre cetățile ei. Dar asta m-a făcut să scot tot ce am mai bun în mine. M-a făcut să fiu eu însumi în a o cuceri, să fiu romantic (am descoperit că pot fi un romantic extraordinar), m-a făcut să las garda jos și să fiu foarte sensibil, și mi-a făcut bine acest lucru, pentru că m-a descoperit și am descoperit-o exact așa cum suntem.”, a declarat Pavel pentru viva.ro.
Pavel și Anca Bartoș sunt căsătoriți de mai bine de 18 ani, iar împreună au adus pe lume trei fete minunate: Sofia, Rita și Eva. Prezentatorul de la „Românii au talent” este foarte mândru de familia sa, mai ales că micuțele lui devin pe zi ce trece niște domnișoare superbe și ambițioase, iar într-o zi speră ca mezina lui, care este o fire foarte artistică, să-i calce pe urme.
Pavel Bartoș a întârziat la propria nuntă!
După cum am menționat și anterior, în momentul în care a cunoscut-o pe Anca, Pavel Bartoș nu avea situația financiară bună de care se bucură acum. Cei doi și-au unit destinele în luna Februarie a anului 2003, iar actorul a trecut prin multe peripeții în ziua nunții. Din dorința de a mai salva niște bani, a fost ocupat să transporte băuturile pentru petrecere, așa că nu a putut ajunge în timp util la ceremonia religioasă.
Și-a făcut apariția după o oră, timp în care mireasa sa, preotul și invitații l-au așteptat. Totul a ieșit în final însă foarte bine, iar petrecerea a fost un adevărat succes, de care actorul își amintește cu plăcere chiar și acum.
„Preotul credea că nu mai are loc nunta, așa că m-a sunat și i-am zis că ajung imediat. Trebuia să car apa minerală și băutura, pentru ca nunta să iasă mai ieftină. Așa că am întârziat o oră!”, a mai povestit amuzat acesta.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa