Reclamă
Perioade stresante se găsesc la tot pasul. Fie că ai o perioadă aglomerată la locul de muncă, fie că nu reușești să gestionezi banii sau poate timpul, mai ales atunci când vine vorba de o relație, stresul face parte din cotidian și-l putem numi cu ușurință o componentă a vieții.
Să simți pe o perioadă scurtă de timp că ești stresat, nu este ceva rău, ba din contră, acest stres minim te poate învăța cum să faci față unor provocări sau situații extreme. Nu se aplică însă același lucru și când vine vorba de situațiile stresante pe termen lung, pentru că, pe lângă oboseală, pot apărea afecțiuni atât pe plan mental, cât și fizic.
Reclamă
Ca să controlezi stresul, trebuie să cunoști exact simptomele acestuia, deși acest pas este unul dificil. De ce? Pentru că stresul a ajuns ceva comun, poate chiar obișnuit, încât nu mai conștientizăm asta, iar dacă o facem poate fi prea târziu, atunci când deja ne îmbolnăvim.
Ce este stresul?
Walter Bradford Cannon, medic si profesor la Universitatea Harvard, a fost un pion important in explorarea stresului. Cercetările sale au dovedit că spaima nu există doar la nivelul minții, ci atrage după sine o implicație și la nivel fizic.
Stresul este o reacție a corpului nostru în fața unor situații pe care le percepe ca fiind dăunătoare- indiferent că sunt ele reale sau nu. Când corpul se simte amenințat, apare o reacție chimică ce-i permite să riposteze, ca un spirit de autoconservare, ca nu cumva să aibă de suferit.
Toți ne confruntăm cu situații de stres, însă folosim exemple diferite pentru a le descrie. Ceea ce unora le provoacă o astfel de situație, pentru alții poate fi ceva benefic. Și, cel mai important aspect, unii oameni reușesc să facă față mai bine stresului decât o fac alții.
Cum apar bolile cauzate de stres?
Cum am menționat anterior, dozele mici de stres nu sunt dăunătoare. Ei bine, corpul nostru nu este pregătit însă pentru un stres cronic, de lungă durată, iar astfel apar bolile cauzate de stres, consecințele fiind, din nefericire, multiple.
Afecțiuni musculo-scheletice
Tensiunea musculară apare ca o reacție a organismului când suntem stresați. Stresul pe o perioadă lungă de timp face ca mușchii din corp să se regăsească într-o stare aproape constantă de alertă. Cefaleea de tip tensional (durere resimțită pe ambele părți ale capului), migrenele, durerile musculo-scheletice la nivelul spatelui inferior și la nivelul extremităților superioare, toate acestea sunt corelate cu stresul, îndeosebi stresul la job.
Stresul poate afecta și sistemul respirator
Stresul și emoțiile negative pot include și probleme respiratorii, precum respirația accelerată sau dificultăți respiratorii, căci apare contracția mușchilor din pereții căilor respiratorii. Dacă nu ai astfel de probleme cu căile respiratorii, această reacție nu constituie neapărat o problemă, dar constituie una când vine vorba de persoane cu astm sau boală pulmonară obstructivă cronică.
Sistemul cardiovascular
Activitatea inimii și a vaselor de sânge este coordonată, printre altele, și de răspunsul corpului la stres, care determină o creștere a ritmului cardiac. Fie că este vorba de un deadline, fie că ai frânat brusc pentru a evita un accident în trafic, contracțiile mușchiului inimii sunt mai puternice. Un stres constant poate duce la hipertensiune, atac de cord sau accident vascular cerebral.
Sistemul digestiv
Durerea și balonarea, precum și alte probleme intestinale, pot fi cauzate de stres, iar acest lucru poate avea un impact asupra sănătății tale.
Sistemul imunitar
Stresul scade capacitatea organismului de a se putea recupera cu ușurință și de a lupta împotriva bolilor. Și asta nu e tot: îți poate afecta și somnul și poate predispune organismul la inflamații care pot duce la boli autoimune, cancer sau Alzheimer.
Sistemul reproducător
Și apetitul sexual este afectat dacă perioadele stresante continuă să apară. În cazul femeilor, menstruația poate fi afectată, iar simptomele premenstruale pot să se înrăutățească.
Altfel spus, în societatea de astăzi stresul constituie un factor constant, iar noi trebuie să restabilim echilibrul și să gestionăm stresul, ca să nu fim afectați nici la nivel fizic, dar nici la nivel psihic.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r