Reclamă
Curtea de Apel București ar putea anunța astăzi sentința definitivă în dosarul „Colectiv”, în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanță la 8 ani și 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, din cauza tragediei în care au murit 64 de oameni nevinovați. Și alte persoane sunt acuzate în dosar, lista vinovaților fiind destul de lungă.
„Colectiv” ar putea ajunge la final
Ultimul termen al procesului a avut loc în decembrie 2021, iar de atunci judecătorii au amânat de mai multe ori pronunțarea sentinței în acest caz. La ultimele discuții, avocații celor vinovați au cerut achitarea sau aplicarea unor pedepse mult mai simple, susținând că procurorii ar fi greșit când au decis trimiterea în judecată a clienților lor, dar și magistrații Tribunalului București, când au pronunțat pedepse cu executare.
Reclamă
De partea cealaltă, procurorii au cerut pedepse „orientate spre maximumul prevăzut de lege” și cu executare pentru fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei Cristian Popescu-Piedone, funcționari din Primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehniști și reprezentații unei firme de artificii, susținând că ordinea socială a fost „alterată” de corupție, iar oameni au ars. „Nu vorbim de doi, ci de un cimitir”, au transmis anchetatorii.
Fostul primar Cristian Popescu-Piedone este în vizorul autorităților pentru două infracțiuni de abuz în serviciu, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale Sectorului 4. Șansele ca Piedone să mai rămână în libertate devin tot mai mici, de la o zi la alta.
Procesul se află în faza de apel. Amintim că pe 16 decembrie 2019, Tribunalul București a decis următoarele condamnări:
- Cristian Popescu-Piedone – 8 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru clubul Colectiv;
- cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu – câte 11 ani și 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă;
- Daniela Niță, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists (decedată între timp) – 12 ani și 8 luni de închisoare cu executare;
- pirotehniștii Viorel Zaharia și Marian Moise – 9 ani și 8 luni de închisoare și, respectiv, 10 ani;
- Cristian Niță, director al firmei de artificii – 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare;
- George Matei și Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privința respectării normelor PSI – câte 9 ani și 2 luni de închisoare.
- Aurelia Iofciu, șefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie – 8 ani de închisoare;
- Larisa Luminița Ganea, consilier superior – 7 ani;
- Ramona Sandra Moțoc, referent superior – 3 ani de închisoare cu suspendare și prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunității.
De altfel, în dosar se mai notează faptul că toate persoanele condamnate au fost obligate să plătească, în solidar cu Primăria Sector 4 și Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov, daune morale și materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015.
Toți vinovații, ISU și Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din București și din țară peste 8 milioane lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate și rănite.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri