Reclamă
Dan Brown este autorul bestseller-ului „Codul lui Da Vinci” și s-a născut pe 22 iunie 1964. A crescut în Exeter, New Hampshire, fiind cel mai mare dintre cei trei frați. În acest articol, vom oferi detalii despre Dan Brown, un scriitor prolific al zilelor noastre.
Educația
Dan Brown a absolvit Phillips Exeter Academy în 1982, o școală de lux unde tatăl său preda matematica. Constance, mama sa, cânta muzică religioasă la un nivel profesionist. Locuia cu familia în campusul din Exeter iar școala era legată de creștinism. Băiatul mergea în taberele religioase și cânta în corul bisercii. În 1986, a absolvit Colegiul Amherst, cu o diplomă în engleză și spaniolă. Următorii ani i-a petrecut încercând să își facă o carieră muzicală, ca pianist și compozitor, dar a avut puțin succes. A început să predea spaniolă la Beverly Hills Preparatory School, unde a cunoscut-o pe Blythe Newlon, care era cu 12 ani mai în vârstă decât el și era director artistic al Academiei Compozitorilor.
Reclamă
Au început o relație iar Blythe a încercat să îl ajute pe Dan Brown în cariera muzicală. A reușit să scoată patru CD-uri iar fanii îl numeau „următorul Barry Manilow”. În ciuda eforturilor, nu a reușit să se impună și să ajungă un artist de performanță. În 1993, se întoarce în New Hampshire și începe să predea limba engleză la Phillips Exeter Academy. Blythe Newlon îl însoțeste. Cariera de scriitor se leagă de o întâmplare aparent ciudată. În 1994, pe când se afla în vacanță în Tahiti, găsește pe plajă o carte – „Doomsday Conspiracy”, un roman thriller scris de Sidney Sheldon, publicat în 1991. Dan Brown mărturisește: „Am terminat cartea și m-am gândit că aș putea să fac și eu asta.”
Codul lui Da Vinci
În 1995, Dan Brown și Blythe, care devenise istoric de artă, au scris, sub numele Danielle Brown, „187 Men to Avoid: A Guide for the Romantically Frustrated Woman”. În 1996, Dan Brown a devenit scriitor cu normă întreagă și s-a căsătorit cu Blythe în 1997. În 1998, publică primul său roman thriller, „Digital Fortress”. Urmează „Angels and Demons” și „Deception Point”. În martie 2003, este publicat „Codul lui Da Vinci”. În prima zi după publicare, se vând 6000 de exemplare. Vânzările au continuat, ajungând la 40 de milioane de exemplare vândute. Până în 2006, Dan Brown a reușit să câștige 140 de milioane de lire sterline. În afară de asta, Columbia Pictures i-a propus realizarea unui film după „Codul lui Da Vinci”, regizat de Ron Howard, cu Tom Hanks în rolul principal.
În 2004, Dan Brown și frații săi au donat 2 milioane de dolari Academiei Phillips Exeter și au înființat organizația „Richard G. Brown Technology Endowment” pentru a furniza computere și alte echipamente studenților care aveau nevoie. Gestul a fost făcut în onoarea tatălui său, care a fost profesor acolo timp de 35 de ani. În 2005, Phillips Exeter era cea mai dotată școală particulară din America, cu echipamente în valoare de 706 milioane de dolari. Richard G. Brown a scris manualul de matematică „Precalculus with Discrete Mathematics and Data Analysis” și a fost premiat de George H. W. Bush pentru abilitățile sale de predare.
Citate din Dan Brown
„Ceea ce contează cu adevărat este ceea ce crezi.”
„Faptul că o idee este acceptată de un număr mare de oameni nu constituie o dovadă a validităţii ei.”
„Totul este posibil. Imposibilul cere doar mai mult timp.”
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r