Reclamă
În sezonul de Halloween, cultura americană participă pentru scurt timp la o tradiție antică de a face lumea morților vizibilă pentru cei vii: Copiii se îmbracă în schelete, adolescenții merg la filme de groază și adulții joacă rolul fantomelor în case bântuite. S-ar putea să fie o întrebare ciudată, dar ca un savant de literatură medievală și de artă, am găsit dovezi convingătoare din trecutul nostru, care arată modul în care morții au fost bine integrati în sentimentul de comunitate al oamenilor.
Practici antice
Reclamă
În perioada medievală, morții erau considerați pur și simplu o altă grupă de vârstă. Morții binecuvântați care au fost consacrați ca sfinți, au devenit parte a vieții ritualice zilnice și se aștepta ca ei să intervină pentru a sprijini comunitatea.
Familiile au oferit rugăciuni comemorative strămoșilor lor, ale căror nume au fost scrise în „Cărți de ore”, cărți de rugăciune care ghidau devotamentul zilnic de acasă. Aceste cărți includeau un ciclu de rugăciuni cunoscut sub numele de „Oficiul Morților”, pe care membrii familiei îl puteau îndeplini pentru a limita suferința a celor dragi după moarte.
Cultura medievală a avut, de asemenea, fantomele sale, care au fost strâns legate de dezbaterea teologică cu privire la purgatoriu, spațiul dintre cer și iad, în cazul în care morții sufereau, dar puteau fi ușurati de rugăciunile celor vii. Tradițiile populare ale morților care-i vizitează pe cei vii ca fantome, au fost astfel explicate ca suflete care veneau pentru devotamentul în rugăciune al celor vii.
Când s-au schimbat practicile
Reforma din Europa a schimbat radical această interfață culturală cu morții. În special, ideea unui purgatoriu a fost respinsă de teologii protestanți.
În timp ce fantomele persistau în poveștile populare și în literatură, morții au fost împinși din centrul vieții religioase. În Anglia, aceste schimbări au fost intensificate după ce Henric al VIII-lea s-a despărțit de Biserica Catolică în 1530. Ulterior, venerarea sfinților și rugăciunile comemorative asociate purgatoriului au fost interzise.
Henric al VIII-lea
Morții au fost, de asemenea, îndepărtați în moduri mai literale: iconoclaștii reformei, care doreau să curețe bisericile de orice asociere cu practicile catolice, „au spălat în alb” sute de interioare ale bisericilor pentru a acoperi picturile murale îndrăznețe și colorate care decorau bisericile parohiale medievale.
Dansul Morții
Unul dintre cele mai populare subiecte murale este Dansul Morții : peste 100 de picturi murale ale temei, precum și zeci de manuscrise aurite, au fost identificate în Anglia, Estonia, Franța, Germania, Italia, Spania și Elveția. Picturile murale “Dance of Death” reprezintă cadavre în descompunere dansând în mijlocul figurilor reprezentative ale societății medievale târzii, clasate de la cel mai înalt nivel: un papă, un împărat, un episcop, un rege, un cardinal, un cavaler și până la un cerșetor.
Imaginea dansului de grup evocă puternic harul și fluiditatea coeziunii unei comunități, simbolizate prin legarea mâinilor și a corpurilor într-un lanț care traversează bariera dintre viață și moarte. Dansul a fost o metaforă puternică în cultura medievală. Dansul Morții poate răspunde practicilor populare medievale, când oamenii veneau noaptea să danseze în curțile bisericilor și poate la „mania dansului” înregistrată la sfârșitul secolului al XIV-lea , când oamenii dansau furios până când cădeau la pământ. Dar imaginile de dans, de asemenea, au provocat privitorul să participe la experiența”virtuală”a unei comunități. Ele au descris o societate care se confruntă în mod colectiv cu mortalitatea umană.
O comunitate sănătoasă
Analizând picturile murale într-un context social mai larg, am descoperit că pentru culturile medievale, moartea era o „tranziție”, nu o ruptură, care a mutat oamenii din comunitatea celor vii în comunitatea celor morți, în etape. A făcut parte dintr-o dramă spirituală mai mare care a cuprins familia și comunitatea mai largă.
În timpul procesului morții, oamenii se adunau în grupuri pentru a ajuta la o tranziție de succes, oferind rugăciunea de susținere. După moarte, grupurile pregăteau cadavrul, coseau giulgiul și transportau cadavrul la o biserică și apoi la un cimitir, unde comunitatea participa la ritualuri. Aceste activități necesitau un grad ridicat de coeziune socială pentru a funcționa corect. Erau echivalentul metaforic al dansului cu morții. Picturile murale Dance of Death au descris, nu o cultură morbidă sau bolnavă, ci o comunitate sănătoasă care se confruntă în mod colectiv cu destinul comun al oamenilor.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
