Reclamă
Filme de comedie, istorice și de animație pentru copii, drame și thrillere vor putea fi văzute la cea de-a treia ediție a Nordic Film Festival. Evenimentul va avea loc la Cinema Elvire Popesco din București. Anunțul a fost făcut prin intermediul unui comunicat oficial de presă.
Nordic Film Festival, la a III-a ediție
Programul conține 14 pelicule de lungmetraj multipremiate subtitrate în limba română prin care NordicFF aduce în prim-plan perspective cinematografice atipice și unice, care celebrează diversitatea formelor și viziunilor artistice abordate de cineaștii din toate cele cinci țări nordice Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia.
Reclamă
„Ne dorim ca Nordic Film Festival să reprezinte o pauză de la cotidian, o oază de cultură și umanism într-o perioadă tulbure a Europei. Am ales să organizăm din nou Nordic Film Festival pentru că legăturile culturale europene nu trebuie să înceteze, iar un festival de film în minus ar fi o adevărată adâncitură spre abis într-o industrie culturală ce oricum arată slabe semne de revenire”, a declarat Vlad Rotaru, directorul artistic al evenimentului.
În prima zi a festivalului vor fi prezentate peliculele „Run uje run” regia Henrik Schyffert (Suedia), de la ora 18,30, și „Wildland” regia Jeanette Nordahl – producție Danemarca, de la ora 20,30.
Vineri, de la ora 18,30, vor putea fi văzute drama finlandeză „The Blind Man Who Did Not Want To See Titanic” regia Teemu Nikki și, de la ora 18,30, drama norvegiană „Hope” regia Maria Sodahl.
Ziua de sâmbătă debutează cu animația daneză „Dreambulders” regia Kim Hagen Jensen și Tonni Zinck, de la ora 11,00, urmată, de la ora 13,00, de animația finlandeză „Superfurball” regia Joona Tena.
De la ora 15,00, este programată pelicula norvegiană „Out Stealing Horses” regia Hans Petter Moland”, urmată, de la ora 17,30, de producția finlandeză „Tove” regia Zaida Bergroth. Ziua se încheie cu drama norvegiană „Beware of Children” regia Dag Johan Haugerud, prezentată de la ora 20,00.
Ultima zi a festivalului debutează de la ora 11,00 cu animația islandeză „Thor: Legends of Valhalla” regia Oskar Jonasson, urmată, de la ora 12,45, de drama biografică suedeză „Tigers”, regia Ronnie Sandahl.
Începând cu ora 15,00, va rula filmul istoric „Erna At War”, regia Henrik Ruben Genz”, producție Danemarca, iar de la ora 17,30 va putea fi urmărită comedia-dramă suedeză „My Dad, Marianne”, regia Marten Klingberg. De la ora 20,00, va fi proiectată drama islandeză „Agnes Joy”, regia Silja Hauksdottir.
Festivalul este organizat cu sprijinul ambasadelor Regatului Danemarcei, Finlandei, Regatului Norvegiei și Suediei și Consulatului Republicii Islanda în România.
Biletele pot fi achiziționate online sau direct de la casieria sălii de cinema Elvire Popesco. NordicFF a debutat în februarie 2018, în București, fiind urmat, în 2019, de două ediții retrospective – la Sibiu și Chișinău. Festivalul a revenit, în 2020, la București, cu prilejul celei de-a doua ediții.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri