Reclamă
De la 1 ianuarie 2025, șoferii din România vor plăti mai mult pentru benzină și motorină, din cauza majorării accizei pentru carburanți.
Creșterea prețurilor va avea efecte semnificative asupra bugetului consumatorilor și asupra economiei, cu un impact direct și asupra altor produse și servicii.
Reclamă
Majorarea accizei pentru benzină și motorină
În 2025, acciza aplicată benzinei și motorinei va crește cu 5%, conform unui document al Ministerului Finanțelor. Aceasta va duce la o scumpire de aproximativ 20 de bani pe litru, ceea ce înseamnă că un plin de combustibil va fi mai scump cu aproximativ 30 de lei.
Experții avertizează că acest lucru va genera creșteri în lanț ale prețurilor în economie. Dumitru Chisăliță, expert în energie, a declarat:
„Odată crescut prețul la motorină-benzină, lucrurile se duc în lanţ mai departe. Cred că astfel de acțiuni trebuie făcute, dar trebuie foarte atent cântărite, analizate”.
Taxa suplimentară care va da peste cap afacerilor benzinăriilor mici
Un alt factor ce contribuie la creșterea prețului carburanților este o taxă suplimentară de 0,5% din cifra de afaceri, aplicată companiilor din sectorul energetic, petrolier și gazier, care va afecta benzinăriile mici.
Ion Tache, reprezentant al Asociației Benzinarilor Independenți, explică:
„Benzinarii particulari care nu au asemenea mari venituri vor fi nevoiţi să scumpească. Acest preț de 0,5% se va regăsi în factură către cetăţean.
Între 20 și 40 de bani maximum, dar e de ajuns, pentru că este posibil să mai crească preţul şi din cauza mişcărilor din piaţă ale barilului”.
În prezent, prețul benzinei standard variază între 6,99 și 7,14 lei pe litru, iar motorina standard costă între 7,14 și 7,26 lei. Se estimează că aceste prețuri vor crește semnificativ anul viitor, posibil cu până la 60 de bani pe litru în unele benzinării.
România are peste 1.000 de benzinării mici, care dețin aproximativ 20% din piață, acestea fiind cele mai afectate de majorările de preț.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r