Reclamă
Uneori, când vine vorba de istorie, ajungem să ne gândim doar la lucruri care s-au întâmplat în urmă cu foarte multă vreme și pe care nu le putem vedea ca fiind altfel. Totuși, trebuie să recunoaștem că istoria s-a scris din greșeli și din acțiuni care au dus la tot felul de consecințe dezastroase.
Schimbările apar atunci când ne așteptăm mai puțin, iar asta nu poate fi contestat de nimeni. În secolul vitezei în care noi trăim, lucrurile se schimbă de la o zi la alta, tehnologia evoluează, oamenii ajung să descopere că pot locui pe planete îndepărtate, iar toate aceste lucruri au putut fi realizate în urma unor greșeli sau decizii de ultim moment.
Reclamă
Pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile, v-am pregătit o listă cu câteva evenimente ce au avut loc în urma unor decizii de ultim moment și care au avut o serie de consecințe grave.
Scufundarea Titanicului
Nu există persoană care să nu fi auzit măcar o dată de scufundarea Titanicului, drept pentru care este esențial să se cunoască și unul dintre motivele pentru care sute de oameni și-au pierdut viața în seara respectivă. În momentul în care s-a construit vasul, s-a zis despre el că este unul dintre cele mai rezistente și sigure vase cu care oameni vor putea călători vreodată, dar iată că nu a fost deloc așa.
Cu câteva momente înainte ca vaporul să părăsească portul, echipajul a fost schimbat, ofițerul secund David Blair fiind nevoit să se retragă. În posesia lui se afla cheia ce deschidea dulapul în care se găsea binoclul pentru supraveghetor, însă acesta a uitat să o predea înlocuitorului său, așa că lovirea și apoi scufundarea vaporului a fost iminentă.
Salvarea orașului Kokura
După cum foarte bine știți, bombele nucleare au făcut ca orașele Hiroshima și Nagasaki să fie distruse în timpul războiului. Totuși, trebuie să amintim faptul că americanii nu au știut de la început ce orașe din Japonia să bombardeze, deoarece nu efectuaseră un studiu amănunțit înainte.
După ce Hiroshima a fost bombardată, în plan era ca Kokura să o urmeze, însă un pilot cu puțină experiență în domeniu a observat că deasupra orașului se aflau nori ce nu permiteau vizualizarea corectă a acestuia. Tocmai de aceea s-a ales un alt oraș la fel de mare drept țină. Decizia luată pe ultima sută de metri a salvat un oraș, dar a condamnat la moarte un altul.
Stanislav Petrov a salvat omenirea de la un dezastru nuclear
Nu se cunosc foarte multe detalii despre Stanislav Petrov. Despre acesta se știe doar faptul că avea misiunea de a monitoriza foarte atent sistemele de avertizare ale celor din URSS. La un moment dat, acestea s-au declanșat, indicând faptul că Statele Unite ale Americii ar fi trimis o serie de rachete către URSS.
Bărbatul a simțit că ceva nu se potrivește așa cum trebuie, așa că a luat decizia de a nu-și informa superiorii despre indicațiile care au apărut atunci pe scanner, așa că a evitat un război ce ar fi început între cele două mari puteri. La puțin timp după, s-a descoperit că aparatele de monitorizare s-au defectat, fapt ce a demonstrat că totul a fost doar o eroare de sistem.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r