Reclamă
Friedrich Nietzsche a legat o prietenie cu Wagner, bazată pe admirația reciprocă cu Wagner, compozitorul l-a impresionat foarte mult pe filosof. A fost printre puținii oameni care au reușit să îl fascineze atât de mult. Așa cum s-a menționat de mai multe ori, acest lucru se poate să se fi datorat și faptului că Wagner era de aceeași vârstă cu cea a lui Nietzsche, cei doi s-au întâlnit pentru prima dată în anul 1868. Dar cel mai important aspect este acela că Wagner a reprezentat omul de geniu pe care îl celebra filosoful.
Nietzsche și admirația lui pentru Wagner
Nietzsche a iubit muzica încă de la o vârstă fragedă. Pe când era student a fost un pianist cât se poate de bun, reușind să obțină admirația celorlalți pe fondul capacității sale de a improviza. La începutul decadei 1860 Wagner începea deja să se bucure de aprecierea semenilor săi. Se putea lăuda cu sprijinul regelui Ludwig al II-lea al Bavariei în anul 1864, iar marea sa operă, Tristan și Isolda, a avut premiera în anul 1865, Maeștrii cântăreți din Nürnberg cu premiera în anul 1867, Aurul Rinului în anul 1869, Walkiria din anul 1870. Fr. Nietzsche reușise să obțină o partitură pentru pian din Tristan și Isolda despre care va crede că este chiar muzica viitorului.
Reclamă
Legătura dintre Nietzsche și Wagner se creează atunci când Nietzsche începe să îi facă mai multe vizite lui Wagner în căminul său, unde o întâlnea și pe soția sa, Cosima, dar și copiii celor doi. Nietzsche îl vizita la Tribschen, unde avea o casă frumoasă lângă lacul Lucerna, la aproximativ două ore de mers cu trenul de la Basel, loc în care Nietzsche era profesor de filologie clasică. Pe fondul perspectivei lor asupra vieții cât și a muzicii reiese această legătură, amândoi fiind în egală măsură fascinați de Schopenhauer. În a cărui viziune viața era ceva tragic în mod esențial. De asemenea, acesta a evidențiat valoarea artelor în ajutorarea oamenilor. Făcând greutățile vieții sau ale existenței mult mai suportabile. Oferind muzicii locul de cea mai pură expresie a voinței care este exaltată neîncetat și se află la baza lumii aparențelor și a constituit interiorul. Prin intermediul ei se ajunge la esența lumii.
Wagner scrisese mai multe opinii legate de muzică și cultură, iar Nietzsche îi împărtășea entuziasmul său în încercarea de a revitaliza cultura prin intermediul unor forme noi. În prima lucrarea a filosofului Nașterea tragediei (1872), lucrarea în care susținea că tragedia greacă a apărut „din spiritul muzicii”, alimentată de un impuls „dionisiac” întunecat, irațional, care, atunci când este valorificat de principiile de ordine „apolinic”, în cele din urmă a dat naștere marilor tragedii ale poeților precum Eschil și Sofocle. Dar raționalismul care se resimt în operele lui Euripide și în abordarea filosofică socratică domină gândirea greacă, fapt ce inhib spiritul creator din cadrul tragediei grecești. Fapt pentru care Nietzsche deschide un discurs legat de necesitatea unei noi arte dionisiace pentru a combate raționalismului socratic. Iar pentru închiderea lucrării sale îl laudă pe Wagner ca fiind speranța pentru acest tip de mântuire.
În momentul apariției lucrării lui Nietzsche, Wagner lucra la finalizarea ciclului Ring, în timp ce încerca să strângă bani pentru a construi un nou teatru de operă la Bayreuth. Dorea să aibă un spațiu în care să poată fi interpretate operele sale și unde să poată fi organizate festivaluri întregi dedicate operei sale. În timp ce entuziasmul său pentru Nietzsche și scrierile sale a fost, fără îndoială, sincer. Nietzsche se uita la el ca la cineva care i-ar putea fi de folos ca avocat al cauzelor sale în rândul academicienilor. Nietzsche fusese un tânăr mai remarcabil, numit profesor la vârsta de numai 24 de ani, așa că susținerea acestei stele aparent în creștere este un fapt cât se poate de lăudabil.
Ruptura dintre Nietzsche și Wagner
Se speculează că ruptura dintre cei doi s-a produs pe fondul unor convingeri personale. Wagner era antisemit, era animat de nemulțumirile împotriva francezilor, care alimentau ostilitatea față de cultura franceză și era simpatizant față de naționalismul german. În anul 1873 Nietzsche s-a împrietenit cu Paul Rée, un filosof de origine evreiască a cărui gândire a fost puternic influențată de Darwin, de știința materialistă și de eseiștii francezi precum La Rochefoucauld. Deși lui Rée îi lipsea originalitatea specifică lui Nietzsche, acesta l-a influențat în mod clar. Din acest moment, Nietzsche începe să privească cu mai mult interes filosofia, literatura și muzica franceză. Mai mult, în loc să-și continue critica raționalismului socratic, începe să laude perspectivele științifice, o schimbare întărită de lectura sa din Istoria materialismului a lui Friedrich Lange.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
