Dezvăluiri șocante despre producția de crenvurști: video viral confirmă folosirea resturilor de carne – Monden
Home > Social Media > Dezvăluiri șocante despre producția de crenvurști: video viral confirmă folosirea resturilor de carne

Reclamă

Social Media

Dezvăluiri șocante despre producția de crenvurști: video viral confirmă folosirea resturilor de carne

Dezvăluiri șocante despre producția de crenvurști: video viral confirmă folosirea resturilor de carne

Fanii crenvurștilor, dezgustați de un videoclip viral despre procesul de producție.

Reclamă

Amatorii de crenvurști din întreaga lume au avut un șoc după ce un videoclip vechi, care dezvăluie procesul de producție al acestora, a revenit în atenția publicului online. Clipul, care a fost difuzat inițial pe Discovery Channel în 2019, a apărut din nou pe platformele de socializare, stârnind un val de reacții.

Videoclipul dezvăluie că crenvurștii, o delicatesă originară din Germania, sunt fabricați dintr-un amestec de resturi și subproduse de porc, vită și pui. Procesul de producție începe cu mărunțirea cărnii, la care se adaugă resturi de carne de pui, amidon alimentar, sare și alte arome. Întreaga compoziție este apoi amestecată într-un recipient mare, unde se adaugă apă și sirop de porumb, pentru a asigura textura suculentă a crenvurștilor.

Reclamă

Naratorul videoclipului dezvăluie un fapt uimitor: în doar 35 de secunde se pot produce suficienți crenvurști pentru a acoperi de două ori perimetrul unui stadion de fotbal. După amestecare, crenvurștii sunt introduși într-un duș de fum lichid, sunt coapți în cuptor și apoi înmuiați în apă sărată pentru a se răci.

Însă ceea ce a stârnit dezbateri aprinse între urmăritorii videoclipului a fost faptul că acesta dezvăluie că crenvurștii pot conține până la 40% grăsime, dar și substanțe precum nitritul și nitratul de sodiu, care dau mezelurilor o culoare rozalie, și monoglutamatul de sodiu, care îmbunătățește gustul.

Liana Conțiu, nutriționist – dietetician, specialist în Nutriție Clinică și Comunitară, a comentat pe marginea acestui subiect, evidențiind impactul consumului de crenvurști asupra sănătății: „Deşi par dietetici, crenvurştii au o calitate îndoielică şi sunt bogaţi în grăsimi şi aditivi. Alături de cârnaţi, salamuri, diferite tipuri de suncă îi găsim aproape zilnic în meniul copiilor, fie la gradiniţe, şcoli, fie la mesele de acasă. Pe lângă restul aditivilor periculoşi au şi adaos mare de sodium, deloc bun pentru sănătate”.

Reacțiile urmăritorilor la videoclip au variat, de la cei care spun că nu vor mai mânca niciodată crenvurști, la cei care spun că procesul le-a stârnit pofta de acest produs. Unii chiar au menționat că dezvăluirile făcute i-au făcut să se gândească la adoptarea unui regim alimentar vegan.

Citeste si