Doina Cornea sau „puterea fragilității”

Am citit, într-o publicație locală clujeană, www.clujulcultural.ro, un titlu: „Fundația  Doina Cornea” donează 10.000 de lei ajutor pentru refugiați.” Mi-am amintit apoi de lupta din ultimii ani a fiului dumneaei, Leontin Horațiu Iuhaș, care a pornit o campanie de strângere de fonduri pentru ca memoriile Doinei, celebrele ei scrisori plecate clandestin în Europa pentru a șterge masca de pe fața comunismului să fie republicate sau, parte din ele, cele inedite, să fie tipărite pentru prima dată. Mi-am dat seama imediat că domnul Iuhaș a făcut donația respectivă gândindu-se, simplu, la ce ar fi făcut mama lui în zilele acestea când mii de refugiați întristează fața Europei.

În lunile ce au urmat revoluției, în haosul propagandistic ce a domnit peste România, imaginea Doinea Cornea, un simbol al luptei, al rezistenței împotriva comunismului, a fost terfelită de oameni care, paradoxal, spuneau că au învins comunismul. Autorul textului era un copil în anii aceia și memoria îi aduce în față imaginea unei femei tunse scurt, cu riduri, cu un discurs puternic. Ziarele ce apăruseră într-o ritmicitate năucitoare o prezentau însă în funcție de interesele celor care înțeleseseră că pentru a avea succes pe plan politic, financiar, trebuie să ai un organ de presă. Iar în zilele acelea a avea discursul doamnei Cornea nu avea însemnătate pentru astfel de oameni.

O viață de luptă, un singur ideal.

Cine a fost Doina Cornea? Născută la Brașov în 30 mai 1929, în familia Mariei și a lui Iacob Cornea, o familie de țărani români ardeleni, devine în 1948 studentă a Facultății de Litere din Cluj, studiind la secția franceză-italiană. Profesorul Henri Jacquier o remarcă și peste ani îi coordonează lucrarea de licență ,îi propune apoi un post de asistentă la facultatea respectivă. După finalizarea cursurilor, Doina primește repartiție la Zalău, unde va preda limba franceză până în 1956. Aici, la Zalău, își găsește și dragostea, pe avocatul Leontin Cornel Iuhaș, cu care va avea doi copii, Ariadna și Leontin Horațiu. În 1958 familia revine la Cluj. Doina este asistentă stagiară și în câțiva ani va fi titular la Facultatea de Filologie a Universității din Cluj.

Ani mulți a suportat cu stoicism mizeriile regimului comunist, până în 1982 când trimite prima scrisoare deschisă la Radio Europa Liberă. Imediat este concediată, pierzând postul pentru care se pregătise o viață în anul următor, 1983. Activitatea ei de protestatar se radicalizează și timp de șase ani, între 1983 și 1989, Doina Cornea este anchetată, persecutată, umilită de temuta Securitate a regimului comunist. Vine, firesc, și arestarea. S-a întâmplat în anul 1987 și a fost atunci anchetat și întemnițat și fiul ei. Începând cu anul 1988, viața ei se confundă cu condițiile aspre ale unui arest la domiciliu.

Revoluția ar fi trebuit să însemne o eliberare și nu la arestul la domiciliu mă gândesc, ci la eliberarea spiritului național românesc autentic. Nu s-a întâmplat, din păcate, așa.  A început frumos, imaginea ei trebuia speculată, astfel a fost cooptată în Consiliul Național al Frontului Salvării Naționale și nu oricum, fiind chiar primul nume de pe lista inițială de membri, apoi a devenit membră a Consiliului Județean Cluj. Pe 23 ianuarie 1990, simțind fantoma comunismului în aceste instituții, renunță prin demisie la ambele funcții.

Strânge în jurul ei numai oameni în care crede, constituind Grupul pentru Dialog Social, apoi Forumul Democrat Antitotalitar din România, luptă pentru propriile principii în Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului, filiala din Cluj-Napoca și în Alianța Civică.

,,Lumina din întuneric.”

Doina Cornea se stinge în 4 mai 2018, la Cluj, lăsând în urma ei o operă cu primele apariții abia în 1990. Ar fi fost imposibil ca disidenta Cornea să poată publica în anii în care Securitatea nu o lăsa nici să meargă la cumpărături. Dintre volumele publicate amintim traducerile: Mircea Eliade, ,,Încercarea labirintului. Convorbiri cu Claude-Henri Rocquet” la Editura Dacia din Cluj în 1990, ,,Gânduri pentru zilele ce vin”, în colaborare cu Viorica Lascu  la Editura Dacia din Cluj în 1995, Vladimir Ghika, ,,Ultimele mărturii “ la Editura Dacia din Cluj în 1997,  Vladimir Ghika, ,,Fragmente postume” la  Editura Dacia din Cluj în 2003.

Publicistica doamnei Doina Cornea este însă cea mai limpede oglindă a personalității sale imense. Au apărut ,,Liberté? Entretiens avec Michel Combes, suivis de lettres ouvertes adressées à Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu, Petre Roman” la  Editura Criterion din Paris în 1990,  ,,Libertate?” la Editura Humanitas din București în 1992, ,,Scrisori deschise și alte texte” la Editura Humanitas din București în 1991, ,,Fața nevăzută a lucrurilor (1990-1999). Dialoguri cu Rodica Palade “ la Editura Dacia din Cluj în 1999,  ,,La face cachée des choses” la Editura Du Felin din Paris în 2000, ,,Puterea fragilității “ la Editura Humanitas din București în 2006,  ,,Jurnal. Ultimele caiete” la  Editura Fundației Academiei Civice din București în 2009.

Doina Cornea a primit numeroase premii și distincții:  premiul „Thorolf Rafto” acordat în 1989 în Norvegia, Doctor Honoris Causa al Universității Libere din Bruxelles , titlu primit în 1989,  Legiunea de Onoare în grad de Ofițer  acordată de statul francez în anul 2000, Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce primit în același an, Legiunea de Onoare în grad de Comandor  acordată de Franța, în anul 2009). Regele Mihai i-a acordat  Crucea Casei Regale a României în octombrie 2009. Un concert caritabil, intitulat sugestiv „Lumina din întuneric”,  avut loc în data de 7 martie 2020 la Cluj, în ziua înființării casei memoriale „Doina Cornea”. Fosta stradă Alba Iulia din municipiul Cluj-Napoca îi poartă numele, începând din același an.

Doina Cornea, fragilă și puternică într-o singură carte

Pentru a înțelege complexitatea personalității Doinei Cornea recomand lecturarea volumului ,,Puterea fragilității”, volum ce e beneficiat de o reeditare în 2019 la aceeași editură care a scos și prima ediție, Humanitas. În prefața cărții, al cărei titlu ales de editorul Gabriel Liiceanu este ,,Singurătatea unei doamne”, acesta justifică foarte frumos nevoia de reeditare, după 28 de ani, a memoriilor Doinei Cornea: ,,Ne-am fi așteptat ca după 1989 să i se ridice Doinei Cornea o statuie a recunoștinței noastre, una care să apere puținele legende ale rezistenței și bruma de demnitate dobândită prin numele cuiva care, în singurătatea curajului său, a îndulcit batjocura și umilința la care ne condamnase regimul lui Ceaușescu. Și totuși, nu Doinei Cornea i-am pus flori zilnic în poarta casei ei, unde fusese bătută de oamenii Securității. Între timp, i-am ridicat statui lui Adrian Păunescu și am omagiat apoi, la moartea lui, patriotismul de ticluitor de asasinate al generalului de securitate Iulian Vlad. Doina Cornea a continuat să spună, în extreme de rarele momente când i s-a mai cerut părerea, ce crede despre lumea în care trăiam. Era libertatea ei, dintotdeauna. Așa cum a noastră, se pare, este și azi aceea de a nu o auzi, de a o acoperi de uitare. Ceea ce, publicând aceste pagini, refuzăm, în fond, să facem.”

Avem așadar libertatea de a lectura în ,,Puterea fragilității” convorbirile Doinei Cornea cu Michel Combes, structurate pe patru capitole: ,,Destinul”, ,,Suflet și spirit”, ,,Acțiunea”, ,,Închisoarea”  și ,,Libertatea”, urmate de cele mai emoționante rânduri, mă refer la celebrele scrisori deschise, la interviurile clandestine și alte texte din perioada în care rămăsese chiar fără slujbă, hăituită de o Securitate ce se confrunta cu puterea incredibilă a unei femei din lumea educației.

Cititorul poate cunoaște viziunea Doinei Cornea în ceea ce privește o reformă a sistemului de învățământ, viziune trimisă și dictatorului, scrisoare deschisă în care reliefa hibele și vulnerabilității unui sistem, scrisoarea de încurajare pentru muncitorii de la Brașov care au avut curajul de a aprinde poate prima scânteie adevărată a revoluției ce va veni abia peste doi ani, un protest argumentat împotriva planului de sistematizare al lui Ceaușescu, acela de a rade multe sate, o scrisoare deschisă adresată Sanctității sale Papa Ioan-Paul al II lea, epistola către Consiliul Europei, considerații despre statutul de intelectual în comunism.

De asemenea, în ediția aceasta, una completată, regăsim și transcrierea intervenției de la televiziune din ziua de 26 decembrie 1989, precum și textele din ianuarie 1990, atunci când a fost poate primul român care a simțit că ,,Revoluția este în primejdie” sau alte scrieri caracteristice unui spirit liber care simțea și afirma tare că ,,Politica trebuie subordonată eticii”.

Cel mai interesant text însă este, în viziunea mea, fragmentul din interviul acordat Rodicăi Palade în volumul ,,Fața nevăzută a lucrurilor”, text de asemenea inclus în paginile ,,Puterii fragilității”, unde Doina Cornea îl definește pe Coposu ,,în realitatea lui, cu umbrele și luminile propriului său relief.”

Cartea este încheiată magistral de Ariadna, fiica doamnei Cornea, azi doamna Combes: ,,Pentru Doina Cornea, individul nu este un produs, ci o entitate, un centru iradiant al lumii, iar colectivitatea umană un întreg în care fiecare parte are datoria să aducă un plus de autenticitate.”

Poate nu am  ridicat Doinei Cornea o ,,statuie a recunoștinței noastre”, cu siguranță nu i-am pus destule ,,flori în poarta casei ei”, putem însă fiecare dintre noi să o descoperim așa cum a fost și înainte și după revoluție lecturând ,,Puterea fragilității.” De asemenea, datorită eforturilor oamenilor de la fundația care îi poartă numele, coordonați de fiul ei, a apărut volumul ,,Dincolo de zid. Doina Cornea.” la Editura ,,Școala Ardeleană” din Cluj Napoca.

Citeste si

• 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
• 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor