Reclamă
Seară cumplită pentru Ministerul Apărării Naționale din România. Un avion MIG a fost dat dispărut de pe radar, iar un elicopter IAR330 PUMA a plecat în căutarea aeronavei. La scurt timp, elicopterul s-a prăbușit. Ulterior, Ministerul Apărarii Naționale a confirmat că nu există supraviețuitori.
„Astăzi este o zi tristă pentru familia Armatei Române. Cei cinci membri ai echipajului elicopterului IAR 330-Puma, aflat în misiune de căutare-salvare pentru aeronava MiG 21 LanceR, au fost găsiți decedați în zona localității Gura Dobrogei, la aproximativ 11 km de aerodrom. Transmit condoleanțe familiilor îndurerate. Dumnezeu să îi odihnească în pace”, a spus ministrul Apărării.
Reclamă
Elicopterul care plecase după MIG-ul dispărut s-a prăbușit
„UPDATE: Membrii echipajului elicopterului IAR 330-Puma, aflat în misiune de căutare-salvare pentru aeronava MiG 21 LanceR, au fost găsiți decedați în zona localității Gura Dobrogei, la aproximativ 11 km de aerodrom.
Elicopterul IAR 330-Puma, decolat astăzi, în jurul orei 20.21, în misiune de căutare-salvare a aeronavei Mig 21 LanceR, a pierdut legătura radio cu turnul de control și a dispărut de pe radar în jurul orei 20.44.
Pilotul raportase condiții de vreme nefavorabilă și primise ordin să se întoarcă la bază.
Ultima poziție cunoscută a elicopterului, care avea la bord un echipaj format din cinci militari, este zona localității Gura Dobrogei, la aproximativ 11 km de aerodrom. Nu se cunoaște starea echipajului sau a aeronavei. Și în acest caz s-au declanșat operațiunile de căutare-salvare.
Nu sunt încă informații certe, la acest moment, nici despre pilotul sau aeronava MiG 21 LanceR”, este comunicatul MApN.
Vom reveni cu detalii…
Amintim că o aeronavă MiG 21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, care executa o misiune generală de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control. Ulterior, la ora 20.03, a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localitățile Cogealac și Gura Dobrogei.
Aeronava decolase de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, în jurul orei 19.50. De atunci nu s-a mai știut nimic de pilot.
Nu sunt date, la acest moment, despre starea pilotului și a aeronavei. Ministerul Apărării Naționale a anunțat că au fost declanșate de urgență operațiunile de căutare-salvare. Un elicopter IAR-330 Puma a decolat de urgență spre zona posibilului impact, iar echipajele de intervenție ale ISU Dobrogea au pornit, de asemenea, spre această zonă. Din nefericire, membrii elicopterului și-au dat viața încercând să caute MIG-ul.
Dumnezeu să îi ierte!
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri