Reclamă
Problemele de sănătate ale Reginei Marii Britanii par să îi îngrijoreze pe Prințul William și pe soția sa. Cei doi au făcut tot posibilul de-a lungul timpului ca suverana să se simtă din ce în ce mai bine, dar o dată cu trecerea timpului, sănătatea acesteia i-a fost pusă în pericol. În acest sens, Ducii de Cambridge au luat o decizie foarte importantă în ceea ce o privește pe Regină.
Prințul William este foarte atașat de bunica sa, acest lucru nefiind un secret. După moartea Prințesei Diana, bărbatul a văzut în bunica sa o figură maternă de care a avut nevoie. Știind că la un moment dat va deveni suveranul Marii Britanii, acesta a petrecut foarte mult timp alături de Regina Elisabeta a II-a, încercând să învețe cât mai multe lucruri de la aceasta.
Reclamă
Ducele de Cambridge se pregătește să își schimbe domiciliul
Relația dintre cei doi s-a sudat atât de bine, încât Ducele de Cambridge este dispus să renunțe la locuințele pe care le deține în acest moment pentru a se putea muta mai aproape de bunica sa.
Publicația internațională mirror.co.uk susține într-unul dintre articolele sale că Ducii de Cambridge au început deja căutările pentru o casă din apropierea locuinței din Windsor a Reginei. Ba mai mult decât atât, aceștia sunt dispuși să renunțe la locuințele lor de la Anmer Hall și Palatul Kensington pentru o perioadă nedeterminată.
Primii pași au fost deja făcuți, Ducii fiind gata să înceapă căutările unor școli cu un program cât mai un pentru cei trei copii ai lor de opt, șase și trei ani. Educația este unul dintre cele mai importante aspecte pentru membrii familiei regale, tocmai de aceea Prințul William își dorește să își înscrie copiii la cea mai bună scoală din Windsor.
Schimbările pe care intenționează să le facă William în viitorul nu foarte îndepărtat
Așa cum bine știți, Prințul Charles, tatăl Prințului William și al Prințului Harry, este cel care va urca pe tronul regal în momentul în care Regina va muri. Astfel, Prințul William va obține titlul tatălui său, devenind Duce de Wales. Apropiați ai familiei au declarat în urmă cu ceva vreme că acesta este hotărât să facă o mulțime de schimbări după ce se va întâmpla asta.
Fratele mai mare al Prințului Harry își dorește să reducă semnificativ numărul de persoane angajate care se află în subordinea Ducelui de Wales, deoarece consideră că se risipesc o mulțime de bani fără rost. De asemenea, acesta își dorește să investească mai mult în asociații care studiază bolile mentale, problemele copiilor mici, dar și problemele legate de mediul înconjurător. În același timp, își dorește ca soția lui să aibă ocazia de a se implica mai mult în orice ține de imaginea Casei Regale, atât în Marea Britanie, cât și în afară.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa