Reclamă
România este greu încercată în ultimele zile. Ploile abundente din luna iunie au făcut prăpăd, mai multe regiuni fiind inundate. Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) au luptat în primă fază cu apele, iar aseară au avut o altă misiune. În comuna Roșiile din Vâlcea s-a produs o alunecare de teren. Pentru a nu fi pusă în pericol viața locuitorilor, patru persoane din trei gospodării au fost evacuate, ulterior fiind luate animalele și alte bunuri de valoare.
Miercuri, în jurul orei 20.00, s-a dat alarma în comuna Roșiile din județul Vâlcea. O alunecare de teren punea în pericol siguranța a patru gospodării, trei dintre acestea fiind locuite. Autoritățile locale au intervenit imediat și au evacuat patru persoane, iar pompieri, jandarmi, poliţişti şi voluntari au intervenit cu mai multe autospeciale pentru a lua animalele și alte bunuri din gospodării. Sătenii și-au dat și ei seama de pericol, așa că au încercat să ajute familiile afectate de alunecare. Din cele 4 persoane evacuate de către autorități, trei erau locatarii caselor, iar una a venit să ajute la evacuare.
Reclamă
„În data de 23.06.2021, ora 19,54, în comuna Roşiile, sat Cherăşti, s-au produs o alunecare de teren care pune în pericol patru gospodării ale populaţiei, dintre care trei gospodării locuite şi una nelocuită. În cele trei gospodarii se aflau patru persoane adulte (trei locatari şi o persoană care se afla într-o gospodărie cu scopul de a ajuta la evacuare) care au fost evacuate de către autorităţile locale, acestea fiind în afara oricărui pericol”, a precizat Octavian Fulger.
Alunecarea de teren s-a manifestat pe o distanță de aproximativ 1,5 km
După o luptă grea împotriva apelor care au inundat sute de gospodării, salvatorii sunt în formă pentru a acționa în caz de nevoie. După ce s-a dat alarma cu privire la alunecarea de teren, la fața locului s-au deplasat mai multe echipe cu autospeciale pentru a putea evacua cat mai repede atât locuitorii cât și animalele din zona de risc. Conform informațiilor oferite de Octavian Fulger, în misiunea de evacuare au intervenit: trei ofiţeri şi 23 de subofiţeri cu 6 autospeciale din cadrul ISU Vâlcea, trei agenţi de poliţie cu o autospecială de la IPJ Vâlcea, din partea IJJ Vâlcea – 2 autospeciale cu un ofiţer şi 14 subofiţeri. Intervin, de asemenea, şase membri ai CLSU Roşiile şi 10 membri ai SVSU Roşiile, cu două autoturisme.
Persoanele evacuate au fost relocate la rude, alături de animalele și bunurile din gospodărie. Echipele de intervenție au salvat 10 animale și 48 de păsări aflate în cele trei gospodării locuite.
Legat de alunecarea de teren, Dan Pascaru, șeful ISU Vâlcea, a declarat că distanța pe care s-a manifestat este de aproximativ 1,5 kilometri şi are un front la bază de aproximativ 500 de metri. În cursul zilei de astăzi, specialiștii vor afla cu ajutorul unei drone suprafața exactă afectată de alunecarea de teren.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa