E. H. Carr, Criza celor douăzeci de ani (1919-1939). O introducere în studiul relațiilor internaționale

Gând la gând cu bucurie, după ce atâtea secole de relații internaționale s-au perindat pe sub ochii și pe sub urechile noastre, E.H. Carr s-a gândit să ne ofere o mică revelație: Criza celor douăzeci de ani (1919-1939). O introducere în studiul relațiilor internaționale (Polirom, 2011). Ca să înțelegem intransigența autorului și a editurii vedem că în mod neobișnuit cartea cuprinde două prefețe (semnate de autorul cărții), motivat de faptul că s-au tipărit două ediții, și în mod evident la distanță temporală semnificativă, unde a avut de adăugat unele lucruri (mai mult de dragul cititorilor săi, conținutul cărții nu s-a schimbat, a rămas aceeași variantă editată în 1939). Și dacă ne plângem de lipsă de motivație în mijlocul pandemiei (mulți dintre scriitori au avut parte de un blocaj de-a lungul izolării) E.H.Carr ne relatează în Prefața la prima ediție că această carte „a primit bunul de tipar când a izbucnit războiul, pe data de 3 septembrie 1939” și ne oferă astfel o adevărată lecție de rezistență prin cultură.

Desigur că dat fiind contextul în carte găsim diverse referiri la război și mai ales la pacea (mult dorită) și ne asigură că „Următoarea Conferință de Pace, dacă nu vrem să fie un fiasco, așa cum a fost cea din urmă, va trebui să se preocupe de probleme mai importante decât trasarea frontierelor. În această speranță, am îndrăznit să dedic această carte făuritorilor păcii viitoare.” (p.13).

Pentru că această carte se naște dintr-o minte lucidă și care nu relatează simplul fapt al războiului, dar pare să fie războiul motivul căutării soluției, relațiile internaționale reprezentau în America anilor respectivi un punct de dezbatere extrem de puternic, ba chiar în Parlament, erau anii încercării de a delimita și de a îngrădi politica într-o defiliniție imbatabilă. Dar relativizarea și diversitatea creată de mințile din Parlament a dat diferite perspective, așa că s-a înțeles că politica este un fenomen de studiat ca știință. Devine știință de fapt odată cu Platon și Confucius. De la secolul al XIII-lea unde se discuta despre comerț: „în Europa Occidentală devenise suficient de important încât nenumăratele restricții impuse de autoritatea guvernamentală și justificate de teoria mercantilistă să devină iritate.”(p.22)

De fapt ce observ eu e că pentru a marca introducerea în studiul relațiilor internaționale, Carr este nevoit să creeze context, și reușește asta făcând o incursiune în istorie, de la vechii filosofi preocupați se politică, de situațiile sociale și până la cei mai recenți, de la utopiști, la realiști, stângiști sau de dreapta, cu toții și-au adus contribuția fuzionând și trăgând prezentul înspre schimbare, înspre noi modele de comportament politic. Așa se face că ne explică și diferența dintre intelectual și birocrat, dar în cheie, de asemenea structurată pe ideea de război și represiune versus libertate și pace sau etică versus politică, operează deci cu aparente opoziții (pentru că astfel de construcții aduc argumente mai lesne, e o strategie reușită).

Este un proiect ambițions, dacă tratează inclusiv problemele de moralitate, știm cu toții cât de greu este să argumentezi un subiect ca fiind sau nu moral, ce este moral și ce nu și din ce punct de vedere? Dar face asta în Partea a treia: Politică, putere și moralitate. Folosește același principiu de argumentare contextualizând foarte mult, pornește de la originile omului și nevoile sale sociale ca să demonstreze că de fapt omul este ființă politică „Profesorul Laski ne spune că „fiecare stat este construit pe conștiințele oamenilor ”(…) într-un alt paragraf declară că „civilizația noastră este menținută prin intermediul fricii mai mult decât prin buna intenție”(p.106)

Două mari puteri țin un stat, conform lui Carr: puterea militară și puterea economică, ambele garantează securitatea și stabilitatea și acestea sunt interconectate: „Un ofițer de stat-major german îi replicase lui Engels în anii 1880 că „baza războiului este asigurată în principal de viața economică generală a popoarelor” și această prezicere a fost amplu confirmată de experiențele dintre anii 1914 și 1918.”(p.122)

Puterea asupra opiniei este o altă formă de putere menționată de Carr. Aici intră propaganda. Ce ar fi politica fără de propagandă? Ne putem imagina așa ceva în politică? Instrumentele prin care se propagă puterea propagandei sunt: „radioul, filmul și presa populară.”(pp.138-139) Cât adevăr și câtă moralitate există în propagandă? Hitler spunea: „Cu ajutorul unei propagande inteligente, perseverente” (…) „chiar și raiul poate fi reprezentat poporului ca iad și viața cea mai jalnică drept paradis” (p.147).

Capitolul 9, Moraliteatea în politica internațională abordează în primul rând Codul moral uman, și câți oameni sunt am putea declara că tot atâtea coduri morale personale, iar în acest context totul devine, vag, neclar, discutabil, negociabil. Vedem că moralitatea indivizilor devine moralitatea statelor în discuțiile internaționale, sau adesea se confundă.

Recomand E. H. Carr, Criza celor douăzeci de ani (1919-1939). O introducere în studiul relațiilor internaționale pentru că este una dintre cele mai lucide cărți politice pe care le-am citit, cu referințe clare, expuneri diverse și nestratificate, doar segmentate, o carte scrisă pentru a aduce lumină și nu pentru paradă de știință. O carte pentru noi toți, scut în pandemie.

Cartea Criza celor douăzeci de ani (1919-1939). O introducere în studiul relațiilor internaționale se găsește la o mare-mare reducere aici!

Citeste si

• 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
• 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa