Reclamă
Cu toții o cunoaștem pe Nicoleta Luciu, frumoasa brunetă care cu doar câțiva ani în urmă era nelipsită de pe micile ecrane. În cei 20 de ani de carieră, a reușit negreșit să își impresioneze publicul prin abilitățile și calitățile sale, demonstrând că este o femeie puternică, sinceră și foarte elegantă. Totuși, v-ați întrebat vreodată cum arată mama vedetei, cea de la care a moștenit atât trăsăturile fizice, cât și caracterul deosebit?
Nicoleta Luciu este una dintre cele mai iubite vedete din România. A intrat în atenția publicului din România în urmă cu mai bine de 20 de ani, atunci când a câștigat „Miss România”. Au urmat apoi aparițiile în diferite telenovele și emisiuni televizate, iar ea a devenit o vedetă în adevăratul sens al cuvântului. Pe lângă faptul că este foarte frumoasă, bruneta s-a dovedit a fi și foarte talentată și ambițioasă.
Reclamă
Nicoleta nu are doar o carieră de invidiat, ci și o familie minunată. Este căsătorită cu Zsolt Csergo, un important om de afaceri din Miercurea-Ciuc. Împreună au 4 copii, 3 băieței și o fetiță, iar vedeta este o mamă și o soție model. A renunțat la lumina reflectoarelor în urmă cu câțiva ani, dar fanii nu au uitat-o și încă o urmăresc cu mult interes pe rețelele de socializare.
Așa se face că vedeta își ține la curent urmăritorii cu toate evenimentele importante din viața ei. Ieri a fost o zi deosebită în familia ei, căci a fost aniversarea mamei sale. În cinstea celei care i-a dăruit viața și frumusețea, Nicoleta a postat o fotografie și un mesaj emoționant. Alături le-a fost și Iuliana Luciu, sora mai mică a divei noastre, care este și ea o figură foarte cunoscută în lumea mondenă.
Când au văzut imaginea cu cele trei de pe Instagram, toți au rămas uimiți de asemănătoarea izbitoare dintre ele. Mama Nicoletei și a Iulianei Luciu este o femeie deosebit de frumoasă, semn clar că în familia lor mama natură a fost foarte darnică în ceea ce privește trăsăturile fizice.
”La mulți ani, mama noastră frumoasă! Să fii sănătoasă! Te iubim foarte mult! ❤️❤️❤️”, a fost mesajul celor două vedete pentru mama lor.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa