Elena Caragiani – Stoenescu. Portretul primei femei aviator din România și primei femei jurnalist – aviator de front

Elena Caragiani a fost una dintre eroinele pe care țara le-a dat tribut pentru pacea unui întreg neam, pe care țara poate nu le-a apreciat pe cât ar fi trebuit, o femeie devenită celebră datorită devotamentului său, dar mai ales a curajului de care a dat dovadă. File întregi de istorie îi poartă numele rămas neșters în negura vremii.

Începuturi în familia Caragiani. Istorie, cultură, tinerețe

Elena a văzut lumina zilei la Tecuci, în ziua de 13 mai 1887. A fost prima fiică a ilustrului medic Alexandru Caragiani și a Zoniei Caragiani, născută Radovici. Tatăl ei a fost fratele mai mic al distinsului profesor universitar de limbă și literatură greacă, academician și membru al Junimii, Ioanne Caragiani.

Pe când avea doar câțiva ani, Elena Caragiani a reușit să iasă în față prin acțiuni remarcabile, care au îmbogățit scurta ei existență. Tânără, cultivată, cuminte și mai ales frumoasă, evada cu ușurință din lumea obișnuită și se remarca la fiecare pas. A devenit licențiată în drept în anii în care femeile nu aveau atât de multe șanse spre reușită.

În anul 1907, pe câmpurile de antrenament și de curse din țară, se perindau cei mai mari călăreți din zonă. Din umbră a apărut o femeie frumoasă și mlădioasă, sărind sprinten și fără frică peste obstacolele cele mai înalte, reușit să cucerească întreaga asistență. Era, desigur, Elena Caragiani. Pasiunea pentru călărie nu era singura, mai ales că pentru Elena, aviația era acel drum impresionant către cer, o poartă spre cunoștințe și spre o lume greu de accesat.

La vremea aceea, apusul Europei aducea primele aripi care se avântau pe căile neumblate și fără urmă ale văzduhului. Spre înaltul cer plecau oameni curajoși care își puneau cu totul viața în „mâinile” unor apare șubrede din lemn, pânză și metal. Ei bine, interesul Elenei Caragiani pentru aviație – noua invenție a minții omenești –, a fost stârnit de aviator Andrei Popovici, care, prin căsătoria cu Florica, sora ei, i-a devenit cumnat. Acesta obținuse brevetul de pilot, în anul 1913, fiind și era al XI-lea aviator al țării noastre. Andrei Popovici, care va deveni general aviator al aripilor cu tricolor, spunea:

„Zborul este răsfoirea marii cărți a cerului pe care o foiletonează degetele fine ale elicei, iar aviația este mai mult o stare de spirit, ea este o continuă încântare a acelui care i s-a dăruit. Marea măiestrie a acelor care asigură conducerea ei este de a face ca această încântare să nu înceteze niciodată”

Elena Caragiani nu a renunțat la visul său și a dovedit că vrea să cucerească înaltul cerurilor. Așa a efectuat primul zbor în anul 1912 cu fostul partener de echitație, căpitan Mircea Zorileanu, posesorul brevetului de pilot nr. 2/1911.

Văzând cât de pasionată este de magia zborului, ea se înscrie la Școala de pilotaj a „Ligii Naționale Aeriene” care funcționa la Băneasa. Inspirată din metoda școlilor franceze de pilotaj, Liga își asigura existența și chiar achiziționarea de avioane prin cotizații, subscripții și donații. La 1 august 1912 a fost dat în folosință aerodromul și școala de la Băneasa, iar spre sfârșitul anului este adus în țară și un exemplar al avionului „Bristol-Coandă”. Acest aparat a fost fabricat în două versiuni.
Prima versiune a fost reprezentată de un avion cu locurile alăturate, pentru instructor și elev, echipat eu motor „GnOme”, de 50 CP, iar a doua, un avion de antrenament, cu două locuri, în tandem, cu motor rotativ “GnOme”, de 80 CP, considerat ca avion de luptă. Uzina britanică „Bristol”, care producea aceste aparate, avea ca director tehnic pe inventatorul român Henri Coandă .

Prezența Elenei Caragiani în rândul aviatorilor a stârnit mare vâlvă, iar printre cei care socoteau aviația un domeniu rezervat exclusiv bărbaților, indignare. Acest fapt nu a descurajat-o, ea continuând lecțiile de zbor cu instructorii pe M Zorileanu și Nicu Capșa (purtător al livretului de pilot nr. 4/1911).

Iubirea pentru țară i-a adus doar nedreptate

După ce a terminat școala, ea mai trebuia să primească actul legal care să ateste aptitudinile, curajul precum și munca. Însă, cei investiți cu dreptul de a-i certifica pregătirea, au refuzat sistematic să-i acorde livretul de pilot. Primea aviz nefavorabil de fiecare dată, doar pentru că era femeie.

Pentru că nu a putut să se breveteze în țara sa, Elena Caragiani a fost nevoită să plece în Franța, făcând serioase sacrificii materiale. Aici, s-a înscris la Școala Civilă de Aviație cu sediul la Mourmelon le Grand, unde a reluat lecțiile teoretice și practice de zbor. Federația Aeronautică Internațională i-a eliberat brevetul internațional de pilot-aviator cu nr. 1591 din 22. 01.1914.

În acest sens, în 1914, când în întreaga lume existau aproximativ zece femei aviatoare, țara noastră se poate mândri că printre acestea se număra și o româncă, Elena Caragiani, care, la 27 de ani, și-a văzut, în sfârșit, visul împlinit. Chiar și cu brevetul obținut, Elena nu a prins loc în aviația română.

Odată cu participarea României, în anul 1913, la războiul balcanic, Elena Caragiani a făcut demersuri să fie admisă în corpul zburătorilor fie chiar și în calitate de curier sau observator aerian. Nici de această dată nu a avut mari reușite.

În Franța, după obținerea brevetului de pilot în anul 1914, s-a angajat ca reporteră la un mare cotidian. Pentru deplasări îndepărtate ea folosea avionul, iar în timpul zborului încerca să-și schițeze articolele. A vizitat jungla, a vânat în jungla africană tigrii și elefanți, participă chiar la vânătoare de balene mânuind cu iscusință harponul. În acest timp continuă să scrie reportaje pentru același ziar parizian. În America, prezența aviatoarei noastre nu a trecut neobservată de către marile publicații. Articolele apărute prezintă succint personalitatea Elenei Caragiani.

La 23 februarie 1914, când Elena Caragiani a debarcat la New-York, toate ziarele vuiau și anunțau venirea sa. Surprinzător, aceasta a fost întâmpinată de autorități, cu mare fast. Atunci a povestit că a venit să viziteze America și să execute un zbor peste Atlantic. Pentru orice eventualitate, Elena Caragiani și-a adus avionul propriu, un „Bleriot”, monoplan cu ajutorul căruia își va relua antrenamentele de zbor în orașul Garden City.

„Eu vreau să văd America așa cum o văd păsările”, a declarat Elena Caragiani.

Atunci când România a intrat în Primul Război Mondial, în 1916, alături de Antanta, Elena Caragiani a simțit că acesta este momentul să se întoarcă în țara sa. Știa că are o datorie față de patrie și a cerut să fie înscrisă în lista aviatorilor și să lupte pe front.

Pentru că nu a fost lăsată să lupte pe front, ea a solicitat să transporte medicamente în zonele de război, iar de la spitalele de campanie, să evacueze răniți grav din linia întâi a frontului spre spitalele interioare. Cu această propunere Elena Caragiani a preconizat înființarea aviației sanitare, ceea ce s-a întâmplat în România acelor vremuri, abia după un sfert de veac.

O viață modestă, un final modest

După multe încercări, Elena a primit totuși un post de „infirmieră terestră” la diferite spitale de campanie din Iași și Tecuci. Nu a refuzat acest post și a lucrat ca soră de caritate. A reușit însă și realizarea unui raid de la Craiova la Tecuci, performanță remarcabilă pentru perioada respectivă.

După război s-a căsătorit cu avocatul Virgil Stoenescu și a plecat din nou în străinătate, renunțând să-și revendice la nesfârșit drepturile conferite de brevetul de pilot. S-a stabilit un timp la Paris, iar de acolo trimisă de un ziar parizian ca reporteră, a plecat din nou în Mexic, unde a realizat reportaje aeriene.

Elena Caragiani a decis să distrugă toate însemnările adunate în cursul vieții. Câteva scrisori și fotografii, multe vederi trimise surorii ei, Suzana au reușit să rămână în amintire și atestă locurile de aceasta a mers. A fost la Polul Nord, în India, Japonia, Africa, Mexic și multe alte locuri aparte.

Pentru greul dus în viață, Elena s-a îmbolnăvit de tuberculoză. S-a retras pentru a se odihni și a murit la 42 de ani, la 27 martie 1929. O modestă coroană a fost ultimul omagiu adus de foștii ei camarazi din aviația română, primei femei din România. A fost înmormântată la Cimitirul Bellu din București, într-un loc modest, așa cum a fost și întreaga sa viață.

Citeste si

• 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
• 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor